Învățământul profesional dual va primi suma de 400 de milioane de euro pentru dezvoltare, prin PNRR, anunță premierul Cîțu: Putem să facem minuni

321 de vizualizări
admiterea în învățământul profesional
admiterea în învățământul profesional
Extinderea învățământului dual la nivel național, investirea în acesta a 400 de milioane de euro prin PNRR și punerea în practică a modelelor unor companii private, sunt planuri pe care Guvernul le are, potrivit premierului Florin Cîțu, care a vorbit despre dezvoltarea acestui tip de învățământ și în România, într-o conferință organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Premierul a menționat că în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este alocată suma de 400 de milioane de euro pentru învățământul profesional dual. ,,(…) este o sumă importantă, consistentă, care sunt sigur că va fi folosită eficient. Cu 400 de milioane de euro putem să facem minuni, vedem ce au făcut companiile private cu propriile resurse, putem cu aceste 400 de milioane să dezvoltăm un sistem care să ajute întreaga Românie” , a adăugat Florin Cîțu.

De asemenea, acesta a mai precizat că sistemul profesional dual este singurul care nu scoate pe piață şomeri, deoarece absolvenţii au garanţia unui loc de muncă. „(…) ai un sistem unde oamenii au garanţia unui loc de muncă exact când termină şcoala, deci cererea se întâlneşte cu oferta pe băncile şcolii şi apoi oamenii aceştia au un loc de muncă imediat”. El a adăugat că susține mediul de afaceri care „deja a făcut aceste demersuri şi vom învăţa de la ei şi împreună vom crea un sistem care să poate să fie folosit la nivel naţional”, a completat Florin Cîțu.

Prim-ministrul României a subliniat că sistemul de învățământ profesional nu a fost susținut de Guvern până acum, dar a primit sprijin de la sectorul privat. Astfel, companiile care au avut probleme cu forța de muncă „au rezolvat-o investind în anumite clase, în anumite licee”, a declarat premierul.

Amintim că Parlamentul European a aprobat, pe 10 februarie, Mecanismul de redresare și reziliență, conceput pentru a ajuta statele membre să combată efectele pandemiei de COVID-19. Mecanismul de redresare și reziliență este cel mai important constitutiv element al pachetului de stimulente aferent Instrumentului european de redresare „Next Generation EU”, în valoare de 750 de miliarde EUR, precizează Parlamentul European.

  • Prin Mecanism, se pun la dispoziția statelor membre 672,5 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru a finanța măsuri naționale care atenuează consecințele economice și sociale ale pandemiei.
  • Cele 27 de guverne trebuie să depună forma finală a planurilor naționale. Comisia Europeană a trimis deja guvernelor statelor membre formatul în care trebuie depuse planurile naționale. Comisia va avea la dispoziție 2 luni pentru a le aproba.

Declarațiile integrale ale premierului Florin Cîțu:

„Un subiect foarte, foarte important şi foarte drag mie, şcoala duală, şcoala profesională, depinde cum vrem să-i spunem. Este un subiect care a fost promovat foarte mult şi de doctrina liberală, de PNL în ultimii ani. Din păcate, guvernul sau statul nu a făcut aşa de mult în ultima perioadă pentru a susţine acest sistem de învăţământ, dar a făcut sectorul privat. Şi au făcut companiile. Şi pentru că aşa se întâmplă de obicei în viaţă când avem exemple de succes, acolo unde a fost o nevoie aceste companii private au investit şi au creat acest sistem dual. O mare parte din el este copiat din sistemul din Germania. Dar avem exemple foarte multe în România, deja domnul Borbely a menţionat evoluţia, numărul de elevi. Dar pe unde am fost prin ţară şi am discutat cu companiile, toate aceste companii mari, multe cu capital privat românesc, altele cu capital mixt, au spus foarte clar că au avut o problemă cu forţa de muncă la un moment dat şi au rezolvat-o investind în anumite clase, în anumite licee. Deci au găsit această soluţie de sistem dual. Dar trebuie făcut mai mult şi acum ideea este cum extindem un program de succes la nivel naţional. Până la urmă acest sistem este, cred că, singurul sistem care nu scoate şomeri de pe băncile şcolii. Pentru că ai un sistem unde oamenii au garanţia unui loc de muncă exact când termină şcoala. Cererea se întâlneşte cu oferta de pe băncile şcolii şi apoi oamenii aceştia au un loc de muncă imediat.

Eu susţin această iniţiativă, susţin mediul de afaceri care deja a făcut aceste demersuri şi vom învăţa de la ei şi împreună vom crea un sistem – aici este şi domnul ministru al educaţiei, este şi domnul Borbely, vom crea un sistem care să poată să fie folosit la nivel naţional. Pe unde merg prin România, şi de fapt suntem acum la un punct de răscruce în România, urmează cel puţin 76 de miliarde de euro investiţi în România, prin PNRR şi fonduri europene, nu mai vorbim de investiţiile de la buget. Aceşti bani vor fi canalizaţi în economie, ceea ce înseamnă proiecte. Aceste proiecte vor fi implementate cu oameni, companii, instituţii. Acolo e nevoie de forţă de muncă calificată. De aceea e nevoie de un sistem dual şi trebuie să ne gândim de acum să pregătim acest sistem pentru că vom avea nevoie de forţă de muncă calificată în perioada următoare. Şi de aceea este binevenit acest eveniment.

Din partea noastră, din partea guvernului am avut grijă ca în PNRR, aţi menţionat acest program, în pilonul III am alocat exact pentru învăţământul profesional şi dual suma de 400 de milioane de euro. Este o sumă importantă, consistentă, care sunt sigur că va fi folosită eficient, că până la urmă cu 400 de milioane de euro putem să facem minuni. Vedem ce au făcut companiile private cu propriile resurse. Deci putem cu aceşti 400 de milioane de euro să dezvoltăm un sistem care să ajute întreaga Românie. Eu vă urez succes. Sunt sigur că vor fi dezbateri interesante, dar pe mine ce mă interesează e să avem o concluzie care să poată să fie implementată rapid. Nu ştiu cât de mult pot să mai stresez această importanţă a faptului că avem aceşti bani care intră în România şi trebuie să ne prindă pregătiţi din toate punctele de vedere, nu doar legislativ, dar şi cu forţa de muncă calificată, şi cu companiile, capacitatea de producţie extinsă etc. Şi ca aceste companii să aibă încredere să-şi extindă capacitatea de producţie trebuie să le oferim acest cadru prin care le vom asigura că forţa de muncă calificată va fi pregătită şi va fi gata în doi, trei ani de zile”.

__________

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ținta Ministerului Educației: Tot ce înseamnă învățământ tehnologic să se desfășoare în sistem dual până în 2029, adică mai mult de jumătate dintre copiii de liceu din România, spune secretarul de stat Sorin Ion

„Este o țintă ambițioasă a Ministerului Educației ca până în 2029, tot ce înseamnă învățământ tehnologic în România să se desfășoare în sistem dual, asta înseamnă mai mult de jumătate…
Vezi articolul

Nu avem profesori, instructori capabili să utilizeze resurse tehnologice avansate în învățământul profesional, spune ministrul Educației: Trebuie să flexibilizăm condițiile prin care oameni pregătiți de la nivelul operatorilor economici să poată avea acces în școală

Trebuie să flexibilizăm condițiile prin care oameni pregătiți, de la nivelul operatorilor economici, să poată avea acces în școală, susține ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Acesta a vorbit despre dotările pe…
Vezi articolul

OFICIAL Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și profesional pentru anul școlar 2024-2025

Ordinul Ministerului Educației privind aprobarea calendarului etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2024-2025 a fost…
Vezi articolul

Cum a dezinformat Ecaterina Andronescu în 2009 Guvernul și în 2019 Parlamentul: “Nu am desființat niciodată şcoala profesională!”. Școlile de Arte și Meserii au fost desființate de Ecaterina Andronescu

Ministrul Educației a cerut parlamentarilor să nu o mai acuze că a desființat școala profesională în 2009. ”Nu am desființat niciodată școala profesională, așa încât vă rog să vă opriți”,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Marianne Thyssen, Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă: Reformarea educației profesionale în România, inclusiv prin introducerea învățământului dual, ar trebui să continue

“România a făcut progrese în îmbunătățirea sistemului său de educație și formare profesională”, iar rata de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor care au absolvit acest program a…
Vezi articolul