Învățătoare reținută de poliție după ce a pulverizat spray lacrimogen asupra a doi copii de clasă pregătitoare

3.806 vizualizări
Foto: Pexels.com
O învățătoare a fost reținută pentru 24 de ore de poliție, după ce a pulverizat spray lacrimogen asupra a doi copii de clasă pregătitoare. „Este vorba despre o învățătoare suplinitoare” de la Școala din Santău, județul Satu Mare, a declarat pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Adriana Dinga, care a precizat că avea avizul psihologic. Elevii sunt în afara oricărui pericol, iar clasa a fost preluată de alt cadru didactic, a precizat aceasta.

Învățătoarea care a pulverizat spray lacrimogen peste cei doi copii de 6 ani „a fost la concursul de angajare în școli organizat la nivel județean în luna septembrie și în urma rezultatelor a fost repartizată, pe 7 septembrie”, a declarat pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Adriana Dinga.

Întrebată dacă avea aviz psihologic pentru a putea preda, purtătoarea de cuvânt a ISJ a spus că „avea documentul de apt pentru a fi încadrat în învățământ”.

„Poliția cercetează cazul, iar clasa a fost preluată de un alt cadru didactic. Elevii sunt în afara oricărui pericol, li s-a acordat ajutor medical”, a precizat aceasta.

Publicația PresaSM.ro scrie că ar fi vorba despre Luminița F., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Satu Mare. Aceasta a pulverizat spray lacrimogen peste cei doi elevi miercuri, 11 septembrie, pe motiv că ar fi fost agresată, relatează publicația.

Elevii au fost preluați  conducerea școlii și duși la dispensarul medical din localitate, după care au fost transferați la Camera de Gardă a Spitalului din Tășnad, unde se află în afara oricărui pericol, scrie PresaSM.

Cazul este cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

E foarte greu să fii director într-o școală de top, spune Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București: Birocrația ne omoară, sunt foarte multe activități care nu țin neapărat de actul educațional

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e foarte greu să fii director într-o școală de top”. „Birocrația ne…
Vezi articolul

UPDATE Doi candidați de la Rezidențiat au avut febră/Locurile pentru rezidenți la ATI, suplimentate. Horațiu Moldovan, secretar de stat: Record istoric al numărului de candidați/Toți cei admiși își vor găsi loc să se poată forma/ Ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este o tragedie, o catastrofă care să sperăm că nu se va repeta niciodată

Peste 11.000 de absolvenți ai Universităților de Medicină și Farmacie au susținut astăzi examenul de rezidențiat, acesta fiind „cel mai mare număr de candidați” din ultimii ani, a declarat Horațiu…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum MEC: Noile planuri-cadru dau putere profesorilor să propună ore pentru performanță sau remediale / Încercăm să nu mai încorsetăm profesorul într-o programă unică, care uneori nu este adaptată nivelului elevilor

Profesorii vor avea mai multă libertate în adaptarea materiei și în organizarea orelor pentru elevii cu performanțe deosebite sau pentru cei care au nevoie de ore remediale, afirmă, luni, șeful…
Vezi articolul