Klaus Iohannis: Acum 160 de ani Cuza crea prima lege modernă a învățământului / În acest an, viziunea proiectului „România Educată” va fi pusă în practică prin noi legi

640 de vizualizări
Foto: Klaus Iohannis – Facebook.com
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, în discursul susținut cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, că în acest an vor apărea noile legi ale educației, bazate pe proiectul său numit ”România Educată”, scrie G4Media.ro.
  • Amintim că în coaliția de guvernare s-a ajuns la un acord privind calendarul proiectelor legii Educației: acestea ar urma să fie finalizate împreună cu un grup de specialiști din fiecare partid aflat la guvernare până la 1 februarie, apoi proiectele să treacă prin Guvern până în 15 februarie, și Parlamentul să aprobe legile Educației până pe 15 martie. – Detalii aici

Iohannis a făcut în discursul său o referire la reforma educației promovată de Alexandru Ioan Cuza în urmă cu 160 de ani.

”Acum aproape 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza, recunoscând importanța educației, crea prima lege modernă a învățământului, care introducea obligativitatea și gratuitatea educației, indiferent de clasa socială sau de gen. În acest an, viziunea proiectului „România Educată” va fi pusă în practică prin noi legi, menite să revigoreze sistemul de învățământ și să îl alinieze la cerințele prezentului și cele ale viitorului”, a spus marți Iohannis la ceremonia de la Mormântul Orașului Necunoscut din București.

Articolul integral, pe G4Media.ro.

6 comments
  1. Dragi tovarasi peseeedeee si peneeeleee. Vi l-am dat pe Ciuca, mare plagiator. V-am dat peseeedeee. V-am dat specialisti sa implementeze Romania Educata. O sa aveti posturi pentru clientii politici, buget mai mare si bani de furat. Doctoratele de plagiat vor fi simplificate si ieftinite. Am facut praf invatamantul, justitia, sanatatea. Lene si prostie über alles tovarasi.

  2. Reforma lui Cuza a fost o reforma adevarata si benefica! Reforma lui Cimpeanu-Deca, sub patronajul lui Johannis prin “Romania Educata” este nociva: pe langa prevederi aberante, mai sunt si prevederi ale unor impostori care vor sa impuna punctul de vedere al politicienilor, al celor care n-au legatura cu educatia si nici macar cu Romania…

  3. Romania plagiatorilor tinuti in brate si aparati, a specialilor si a atarnatorilor. Asta pune in practica presedintele, nu vrajeala numita Romania Educata, cuvinte frumoase, care au creat sperante desarte, precum Niciodata PeSeDe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Elevii care învață online, sau părinții lor, din școlile aflate în scenariul 3, chemați la școală ca să ia cornul și laptele pentru zilele în care au stat acasă. În schimb, cei din scenariul 2 vor primi produsele când revin la școală

Elevii care învață online, sau părinții lor, din școlile aflate în scenariul 3, sunt chemați la școală ca să ia cornul și laptele pentru zilele în care au stat acasă,…
Vezi articolul

Mita în spitale este şi o problemă de educaţie, spune ministrul Sănătății. Rafila vrea să îi trimită pe medici și asistenți la cursuri pe această temă / „Trebuie să dezobişnuim lumea să facă acest lucru considerat în România tradiţional”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că în ceea ce priveşte mita oferită în spitale există şi o problemă „de educaţie” şi, ca urmare, ar putea fi introduse cursuri în acest…
Vezi articolul