Iohannis, de Ziua Limbii Române: Sunt încrezător că, prin implementarea Proiectului „România Educată”, se vor găsi soluții pentru digitalizarea predării limbii române

634 de vizualizări
Foto: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a transmis marți, 31 august, un mesaj cu ocazia Zilei Limbii Române. „Sunt încrezător că, prin implementarea Proiectului „România Educată”, se vor găsi soluții pentru digitalizarea predării limbii române, atât în țară, cât și în comunitățile românești din străinătate, precum și pentru sprijinirea celor care, prin cultivarea limbii, mențin legătura comunităților de români de pretutindeni cu țara”, a spus președintele.

El a adăugat în final că „Limba română va continua să ne țină uniți și apropiați de țară. Această comoară, care a dăinuit peste veacuri, va rămâne elementul central al identității noastre, întru mulți ani!”. Mesajul a fost postat pe presidency.ro.

Mai jos, mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Limbii Române:

„Astăzi, 31 August, sărbătorim Ziua Limbii Române. Îi felicit cu acest prilej pe toți cei care contribuie în domeniul literar, al științei și al cercetării, în spațiul academic ori editorial la cultivarea limbii române și la comunicarea prin intermediul acesteia a importantelor valori ale civilizației românești și universale!

Pentru românii de peste hotare, limba română este cea care îi face să se simtă „acasă”, oriunde s-ar afla, iar, într-o diaspora atât de numeroasă, rolul său de liant este mai important ca niciodată.

Dragi români de pretutindeni, să nu încetați să iubiți limba română și să cultivați dragostea pentru aceasta și în rândul copiilor, în spiritul prețuirii și folosirii sale corecte.

Sunt încrezător că, prin implementarea Proiectului „România Educată”, se vor găsi soluții pentru digitalizarea predării limbii române, atât în țară, cât și în comunitățile românești din străinătate, precum și pentru sprijinirea celor care, prin cultivarea limbii, mențin legătura comunităților de români de pretutindeni cu țara.

Salut efortul făcut de numeroase asociații și inițiative private din toată lumea pentru a menține viu accesul românilor la învățarea limbii materne.

Limba română va continua să ne țină uniți și apropiați de țară. Această comoară, care a dăinuit peste veacuri, va rămâne elementul central al identității noastre, întru mulți ani!”

Citește și:
O nouă ediție a DOOM – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române – apare în acest an, anunță Institutul de Lingvistică al Academiei Române. Adina Dragomirescu, directorul institutului: Sunt 3.600 de cuvinte noi
Genoveva Cerchez, profesor de limba română: Dacă bacul ar însemna texte la prima vedere, orele de literatură s-ar putea elibera de această tiranie. Și atunci poate că profesorii s-ar concentra pe literatură, nu pe cerințele de bac


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unul din șapte liceeni spune că fumează zilnic sau aproape zilnic, aproape unul din zece declară că bea alcool frecvent / Mai bine de jumătate consumă frecvent fast-food și snacks / 1% declară că apelează zilnic la substanței psihoative – Studiu

Un număr foarte mare de elevi de liceu declară că fumează, consumă alcool sau produse de tip fast-food / snacks, iar 1% admit că apelează zilnic la droguri, potrivit unui…
Vezi articolul

Elevi împărțiți în clase după etnie la Școala Păltinoasa din județul Suceava, cu aprobarea Inspectoratului școlar, potrivit Consiliului pentru Combaterea Discriminării care a amendat instituțiile

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat astăzi Școala Gimnazială Păltinoasa din județul Suceava și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava pentru segregarea elevilor romi din cătunul Țîmpoceni, satul Capu…
Vezi articolul