Iosif Urs, șeful Universității Titu Maiorescu, trimis în judecată de DNA pentru șantaj

657 de vizualizări
Iosif Urs / Foto: Facebook Iosif Urs
Iosif Urs / Foto: Facebook.com – Iosif Urs
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Iosif Urs, președintele Universității Titu Maiorescu din București, pentru un presupus șantaj la adresa unui profesor al universității, potrivit unui comunicat DNA. Potrivit Tribunalului București, persoana șantajată este Gabriel Ispas.

Procurorii susțin că, în 10 martie și 18 mai 2021, Iosif Urs l-ar fi amenințat pe profesor că va face publice fapte compromițătoare și că va determina declanșarea unor anchete disciplinare de către comisia de etică din universitatea amintită, atât împotriva respectivei persoane, cât și împotriva unei rude a acesteia.

Prin aceste acțiuni, șeful universității ar fi vrut să-l forțeze pe profesor să recunoască faptul că a știut, în iunie 2019, că Iosif Urs urma să fie anchetat, că a avut o legătură cu sesizarea organelor judiciare privind fraudarea examenului de licență organizat în iunie 2019 de Facultatea de Drept a Univ. Titu Maiorescu și să îi spună cine a dat ordin procurorului să-l ancheteze.

De asemenea, el ar fi cerut profesorului respectiv să îl sprijine să ajungă la cei despre care crede că pot influența soarta dosarului său, să-l „închidă” (fie ei, procurorul sau judecătorul de caz ori cel care le dă ordine), iar în caz contrar să părăsească universitatea prin încetarea contractului individual de muncă.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O „gală a cercetării” a fost transformată de Universitatea Valahia din Târgoviște în moment electoral: numai vorbitori din rândul candidaților PSD în alegeri, inclusiv ministrul Bogdan Ivan, care s-a folosit de eveniment pentru propagandă politică pe Facebook

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a promovat, miercuri seară, pe Facebook un eveniment desfășurat la Universitatea Valahia din Târgoviște, numit Gala Cercetării. Mesajul lui Bogdan Ivan este marcat…
Vezi articolul

EXCLUSIV Universitatea din București nu vrea să facă fuziuni, anunță rectorul Marian Preda: De ce o universitate serioasă să-și ia anexă una care nu e viabilă, făcută după ’89 pentru a avea autoritățile locale universitate? Ideea comasării universităților este proastă!

Rectorul Universității din București îl contrazice pe consilierul prezidențial Sorin Costreie și cataloghează drept „proastă” ideea comasării universităților, ca parte a reformării învățământului superior din România într-un an marcat de…
Vezi articolul

Abonamente fără legitimație de student și card STB pentru studenții la facultăți din București. Reducerea de 50% se poate obține direct printr-o aplicație care verifică în Registrul Matricol dacă sunt studenți sau nu – tutorial VIDEO

Și studenții de la facultăți din București pot să-și genereze acum abonamentele pentru transportul public asigurat de STB SA printr-o aplicație anunțată de compania de stat, după ce câteva universități…
Vezi articolul