Iulian Deaconu despre #foaiagoală: Sper ca atitudinea asta să se păstreze, pentru că îi împinge pe oameni să pună piciorul în prag atunci când cred că lucrurile nu-s ok și țara asta chiar are nevoie de așa ceva

733 de vizualizări
Iulian Deaconu
Iulian Deaconu
”Din păcate, nu sunteți nici prima și nici ultima generație care se plânge de asta. Am făcut-o și eu anul trecut și sunt convins că o vor mai face mulți alții după voi, pentru că doamna Cati și compania au alte „probleme” de rezolvat”, scrie bloggerul Iulian Deaconu legat de protestul #foaiagoală inițiat de Consiliul Național al Elevilor și de problemele învățământului românesc.

Fost elev până anul trecut, acum student la Facultatea de Automatică din Craiova, Iulian Deaconu scrie pe blogul său că ”o mare parte din sistemul nostru de învățământ a rămas ancorată în comunism: toată lumea tre’ să fie aproximativ la fel și să știe cât mai multe chestii doar ca să moară capra vecinului de ciudă.

Protestul inițiat de Iulian Deaconu

Nu contează că o foarte mare parte a lucrurilor care ți se bagă forțat pe gât sunt absolut redundante, mai ales dacă dai de cineva care-ți zice că „trebuie să ai cultură generală”. De fiecare dată când aud replica asta nu pot să nu mă gândesc la faptul că oamenii pe care îi pot cataloga ca având cultură generală mi-au spus o grămadă de informații despre care nu mi s-a vorbit nici măcar o dată la școală – și sunt convins că nici lor. Ei s-au documentat singuri despre lucrurile de care au fost interesați, ceea ce a făcut ca procesul de învățare să se desfășoare natural și într-un mod plăcut. În schimb, în școlile de la noi se întâmplă fix opusul.”

Reacția lui Iulian vine după ce acesta a susținut anul trecut examenul de Bacalaureat și trecând prin această evaluare a semnalat mai multe probleme. Scria atunci că ”școala românească nu produce oameni, ci roboței”, explicând faptul că ”în cei 12 ani pe care i-am petrecut în școală am învățat că răspunsul sistemului la întrebarea „De ce se întâmplă asta?” e „Pentru că așa trebuie.”, ceea ce e dureros, dar adevărat. Dureros de adevărat, cum ar veni. Și nu, nu mă refer doar la felul în care se predă literatura (că gramatica s-a pierdut pe drumul dintre generală și liceu, chiar dacă mulți elevi încă au o nevoie acută de niște cratime în plus și niște i-uri în minus), deși acolo se vede cel mai mult asta. Cu o lună înainte de bac, toți colegii și prietenii mei erau super agitați din cauza probei la română și a faptului că trebuiau să se pregătească pentru al treilea subiect. Cum au înțeles ei că trebuie s-o facă? Simplu – tocind eseuri gata făcute. E ok lucrul ăsta? Absolut deloc, cel puțin după părerea mea.

La un na după acel moment, Iulian Deaconu remarcă protestul #foaiagoală și scrie că ”ceea ce mă bucură cel mai mult la acțiunea asta nu e faptul că invită la boicot (stay in school, kiddos!), ci că dovedește că noua generație are o urmă de spirit civic în ea. Yep, se pare că tinerii fac și altceva pe lângă uitatul la conținutul de mâna a cincea de pe YouTube-ul românesc.

Chiar dacă nu va avea efectul scontat, sper ca atitudinea asta să se păstreze, pentru că îi împinge pe oameni să pună piciorul în prag atunci când cred că lucrurile nu-s ok și țara asta chiar are nevoie de așa ceva,” încheie Iulian.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din București vor fi consultați cu privire la noile planuri-cadru, anunță un reprezentant al Consiliului Elevilor din Capitală într-una din primele intervenții ale organizației elevilor pe această temă, la 11 zile de la punerea proiectului în consultare publică / Nedelcu: „O schimbare mai drastică ar trebui făcută în privința limbii străine”

Prim vice-președinte Consiliului Municipal al Elevilor București, Theodor Nedelcu spune că elevii din București urmează să fie consultați cu privire la planurile cadru pentru liceu printr-un formular, dar și elevi…
Vezi articolul
desen copii ucraina

“Ne-am adaptat noi la copii, nu ei la orarul nostru“ – așa au fost primiți trei elevi ucraineni, refugiați din Kiev, la o școală din București / Cred că nu există părinte sau profesor, în comunitatea noastră, care să nu se fi implicat cumva

Copiii noștri i-au așteptat în prima zi cu felicitări scrise de ei în limba ucraineană, iar noi le-am dat timp să se acomodeze, spune Diana Segărceanu, directorul executiv al Avenor…
Vezi articolul

Exemplu de proiectare didactică a orelor remediale, oferit de profesoara Lucica Viorica Ababei, publicat de ISJ Giurgiu: Nu vă propuneți ținte prea înalte sau prea joase în raport cu capacitățile elevilor, se poate ca lecția să fie un eșec / Educația nu se adresează elevilor, ci fiecărui elev în parte

„Educația nu se adresează elevilor, ci fiecărui elev în parte”, subliniază profesoara Lucica Viorica Ababei, de la Colegiul Național „Ion Maiorescu”, Giurgiu, care a realizat un material  detaliat privind modul…
Vezi articolul