Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.
- Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
- Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.
Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.
Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.
„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.
Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori.
Despre Navi Pillay
Navi Pillay s-a născut în anul 1941 în Durban, Africa de Sud. Cariera sa ca avocat a început în perioada apartheidului în Africa de Sud, ea însăși resimțind efectele segregării rasiale, subliniază Comitetul Nobel Norvegian într-un comunicat. La începutul carierei, aceasta a apărat numeroși opozanți ai sistemului, printre care și fostul președinte sud-american Nelson Mandela.
Aceasta a fost numită judecătoare la Înalta Curte din Africa de Sud în anul 1995, iar patru ani mai târziu a devenit președinta Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda, instanță creată de ONU pentru judecarea persoanelor responsabile de genocidul din Rwanda din 1994.
În timpul în care a ocupat această funcție, Navi Pillay a contribuit la dezvoltarea unor principii juridice importante, inclusiv recunoașterea faptului că violul și alte forme de violență sexuală pot constitui genocid, atunci când sunt comise cu intenția de a distruge total sau parțial un grup etnic, rasial sau religios.
Mai târziu, a devenit judecătoare la Curtea Penală Internațională, care judecă persoanele acuzate de unele dintre cele mai grave infracțiuni prevăzute de dreptul internațional, printre care se numără și genocidul, crimele împotriva umanității și crimele de război.
Între 2008 și 2014 a ocupat funcția de Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. În perioada 2021-2025, Navi Pillay a condus comisia de anchetă a ONU în cazul teritoriilor palestiniene aflate sub ocupație, fiind însărcinată cu investigarea presupuselor încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar.
În prezent, aceasta este judecătoare ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmar este acuzat de încălcarea Convenției privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid asupra minorității rohingya, funcție pe care o ocupă din anul 2019.
Cum se fac nominalizările la Nobel pentru Pace
Numele celor propuși, precum și ale celor care fac nominalizările, rămân secrete timp de 50 de ani, conform regulilor stricte impuse de Fundația Nobel.
Sunt eligibili pentru nominalizare toți oamenii în viață și organizațiile active care îndeplinesc criteriile stabilite de statutul Fundației Nobel. Propunerile trebuie trimise până cel târziu la data de 31 ianuarie a fiecărui an, de preferință prin intermediul unui formular online oficial. După încheierea perioadei de nominalizare, membrii Comitetului Nobel pot adăuga și alte nume pe listă în cadrul primei lor ședințe – care, pentru ediția 2025, a avut loc pe 26 februarie.
După analizarea tuturor propunerilor valide, comitetul întocmește o listă scurtă cu cei mai relevanți și valoroși candidați, care sunt apoi evaluați în detaliu de consilierii permanenți ai Comitetului Nobel, împreună cu experți norvegieni și internaționali. Decizia finală este luată în ultima reuniune înainte de anunțul oficial, la începutul lunii octombrie, comitetul încercând de regulă să ajungă la un consens unanim. În cazurile rare în care acest lucru nu este posibil, hotărârea se adoptă prin vot majoritar simplu.