Parlamentul a adoptat abia acum, la două luni de la încheierea stării de alertă, legea prin care părinții aveau zile libere când școala trecea în online din cauza COVID-19

601 de vizualizări
Foto: Mihai Poziumschi – Agerpres Foto
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se acorda zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor atunci când se suspendau activităţile didactice cu prezenţă fizică în şcoli, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă, potrivit Agerpes, citat de G4Media.ro.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2021 care prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat sau care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

Senatul a adoptat deja acest proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © Sam Wordley | Dreamstime.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenţilor Iași cere o dezbatere înaintea turul II al alegerilor pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, la care să participe toți membrii comunității academice / Tudorel Toader, depășit de Liviu Maha în turul 1

Liga Studenţilor (LS IAŞI) solicită Biroului Electoral al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizarea unei dezbateri publice, în Aula Magna, înaintea turului al II-lea al alegerilor pentru funcția de…
Vezi articolul

Cîmpeanu, reacție la decizia UMF Iași de a impune vaccinarea sau testarea cadrelor didactice și studenților pentru sesiune: În măsura în care această inițiativă va fi validată la acea universitate, ea va fi în perfectă siguranță

Condiționarea revenirii fizice la facultate pe baza vaccinului anti-Covid sau a testelor PCR este la latitudinea fiecărei universități în parte în baza autonomiei universitare, a comentat la Antena 3 ministrul…
Vezi articolul

Noi ținte UE pentru 2030, propuse de Comisia Europeană în domeniul educației: Cel puțin 15% dintre elevi să aibă rezultate de vârf la citire, matematică și științe, cel puțin o treime dintre studenți să fie înmatriculați la studii STEM / CE a prezentat planurile pentru „Uniunea Competențelor”, menită să consolideze competitivitatea pe continent

Comisia Europeană a prezentat, marți, planurile sale pentru o „Uniune a Competențelor”, inițiativă menită să întărească nivelul de competitivitate pe continent și să „ofere oamenilor competențele de care au nevoie…
Vezi articolul