Legitimație europeană de student, în format digital, integrată într-o nouă aplicație Erasmus+ lansată de Comisia Europeană

836 de vizualizări
examen
Foto: Freepik.com
O nouă aplicație Erasmus+ a fost lansată, marți, de Comisia Europeană. Ea oferă studenților o legitimație europeană de student, în format digital, valabilă în întreaga Uniune Europeană, potrivit unui comunicat de presă care arată că astfel e marcată “o nouă etapă în digitalizarea programului Erasmus+”.

Aplicația, funcțională pe sistemele Android și iOS, permit utilizatorilor:

  • să caute și să selecteze destinația lor dintre partenerii universității;
  • să semneze contractul de studii online;
  • să descopere evenimente și sfaturi utile de la și despre destinația lor și să ia legătura cu alți elevi;
  • să obțină legitimația europeană de student pentru a avea acces la servicii, muzee, activități culturale și oferte speciale în universitatea și țara gazdă.

Potrivit comunicatului, “viitorul este digital, iar această aplicație reînnoită va garanta că studenții vor avea nevoie de mai puține documente pe suport de hârtie”. Este citată Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, potrivit căreia “Această nouă aplicație Erasmus+ va fi un ghișeu unic pentru studenții Erasmus+ mobili. A avea toate informațiile la îndemână înseamnă mai puțin stres, mai puțin timp dedicat cerințelor administrative și mai multă flexibilitate”.

În prezent, peste 4 000 de universități sunt implicate în rețeaua Erasmus Without Paper (Erasmus fără hârtie), care le permite să facă schimb de date în condiții sigure și să identifice mai ușor contractele de studii.

Această cooperare digitală permite introducerea și recunoașterea pe scară largă a legitimației europene de student. Pentru anul universitar actual (2021-2022), se preconizează că 600.000 de studenți din învățământul superior vor merge în străinătate datorită programului Erasmus+, transmite Comisia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Politizarea supremă a noilor inspectorate, prevăzută în proiectul legii educației: directorul general și directorul adjunct ai Direcției Județene de Învățământ încheie, imediat după ce au luat concursul, contract de management cu ministrul educației pe perioada mandatului ministrului

În proiectul legii învățământului preuniversitar România educată, la articolul 165, alineatul 4 prevede că după ce are loc concursul pentru funcțiile de directori generali și directori generali adjuncți ai noilor…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024. Completarea fișelor cu opțiuni continuă de luni, 15 iulie, încă o săptămână. Repartizarea computerizată este miercuri, 24 iulie – calendarul înscrierii în clasa a IX-a

Absolvenții clasei a VIII-a care au fost ierarhizați în funcție de mediile obținute la Evaluarea Națională 2024 miercuri, 10 iulie, continuă completarea fișelor cu opțiuni în vederea admiterii la liceu,…
Vezi articolul

Oana Fotache Dubălaru, profesor coordonator pentru programa de Limba și literatura română: Propunem să începem studiul literaturii în clasa a IX-a printr-o punere în temă a fenomenului literar, prezentată ca o călătorie în timp / Profesorul poate alege anumiți autori, mai vechi, mai noi, care să trezească curiozitatea pentru apariția literaturii ca fenomen

Coordonatoarea grupului de profesori care a elaborat programa școlară de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, Oana Fotache Dubălaru, decan la Facultatea de Litere, Universitatea din București, a…
Vezi articolul

Plângere penală împotriva lui Sorin Cîmpeanu pentru întârzierea cu o zi a metodologiei decontării transportului elevilor. Cîmpeanu: Îmi asum și îmi cer scuze acelor elevi care, neștiind că sunt în vacanță, au dorit să meargă la școală și nu au putut să deconteze naveta

Asociația Elevilor din Constanța a depus o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Administrația Prezidențială, împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru…
Vezi articolul