Liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse

Foto: © Gergely Zsolnai | Dreamstime.com

Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar obținut pe surse de Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că liceenii formați în liceele pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe. Până acum, liceele pedagogice aveau și specializarea de educator-învățător.

La articolul 52, alin. (2) stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară: „(2) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară”.

La alin. 3 de la articolul de mai sus apare că „prin absolvirea cu diplomă a specializării educator-puericultor din cadrul filierei vocaţionale, profil pedagogic, se consideră îndeplinite condiţiile de formare psihopedagogică şi de calificare necesare ocupării funcţiei didactice de educator-puericultor, educator educaţie timpurie, educatoare/educator”.

De menționat este că, potrivit proiectului de lege Deca, elevii care la data adoptării proiectului de lege erau înscriși în licee pedagogice și aveau specializarea de învățători vor putea fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar.

Art. 244 alin. (25) din proiectul Deca: „Elevii care la data adoptării prezentei legi erau înscrişi în cadrul liceelor pedagogice, specializarea învăţător/învăţătoare precum şi absolvenţii acestei specializări prin excepţie de la prevederile art. 171, alin. (1), litera e) pot fi încadraţi pe postul de învăţător/învăţătoare în învăţământul primar”.

La capitolul formarea inițială a personalului didactic de predare apare că în liceele pedagogice pot fi formați atât educatori-puericultori pentru creșe, cât și educatori pentru grădinițe. Tot aici este menționat învățământul primar pentru educator/educatoare, dar probabil este o greșeală.

„Prin excepţie de la prevederile alin. (6), formarea personalului din educaţia antepreşcolară pentru funcţia de educator-puericultor, a celui din învăţământul preşcolar şi primar pentru funcţiile de educatoare/educator se realizează prin unităţi de învăţământ preuniversitar cu profil pedagogic, iar a maiştrilor-instructori şi a antrenorilor, prin unităţi de învăţământ terţiar nonuniversitar. Pentru absolvenţii liceelor pedagogice şi colegiilor universitare de institutori se consideră îndeplinită condiţia de formare psihopedagogică de nivel I”, conform art. 165. alin. (10).

Condițiile de ocupare pentru funcțiile didactice

Absolvenții liceului pedagogic, cu specializarea învățător, vor putea fi angajați în școli. Pentru funcțiile de educator-puericultor, educator/educatoare și învățător/învățătoare trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții, potrivit art. 171 alin. (1) din proiectul de lege consultat de EduPedu.ro:

„a) pentru ocuparea funcţiilor didactice de educator-puericultor, educator/educatoare, absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, cu specializarea corespunzătoare fiecărei funcţii didactice;” – vezi mai jos, în articol, ce excepții au fost introduse până în 2025;

„d) pentru ocuparea funcţiei de profesor pentru învăţământ preşcolar – absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările „educatoare” şi „educatoare/învăţător” ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă;”

„e) pentru ocuparea funcţiei de profesor pentru învăţământ primar – absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările „învăţător” şi „educatoare/învăţător” ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă;”

j) pentru ocuparea funcţiilor didactice de învăţător/învăţătoare, absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, cu specializarea învăţător sau învăţătoare.”

La creșă vor putea fi angajați pe funcția de educator-puericultor și absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare sau învăţătoare, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi, precum și absolvenţi cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar, având aceeași condiție.

În proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, învățătorii puteau fi formați în liceele pedagogice, conform art. 130 alin. (4): „Prin excepţie de la prevederile alin. (2), formarea personalului din educaţia antepreşcolară pentru funcţia de educator-puericultor, a celui din învăţământul preşcolar şi primar pentru funcţiile de educatoare/educator şi învăţătoare/învăţător se realizează prin liceele pedagogice, iar a maiştrilorinstructori şi a antrenorilor, prin unităţi de învăţământ terţiar nonuniversitar.”

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022

Legea Educației Naționale 1/2011 permite liceelor pedagogice să formeze personal pentru funcția de educator-puericultor și pentru funcția de educator-învățător. Art. 236 alin. (2) din Legea Educației Naționale: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), formarea personalului din educația antepreșcolară pentru funcția de educator-puericultor, a celui din învățământul preșcolar și primar pentru funcțiile de educatoare/educator și învățătoare/învățător se realizează prin liceele pedagogice, iar a maiștrilor-instructori și a antrenorilor prin unități de învățământ terțiar nonuniversitar.”

FOTO DOCUMENT Cum este Legea educației în vigoare, la secțiunea „Formarea inițială și continuă”:
Foto: captură – legislatie.just.ro

Într-o scrisoare semnată de profesorul Mircea Bertea, președintele Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), era semnalată o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice. – detalii aici

De precizat este că Ministerul Educației nu a prezentat public o analiză sau motivele pentru care aplică această măsură.

Foto: © Gergely Zsolnai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
“Liceele pedagogice în pericol?” Președintele asociației acestor școli semnalează o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice, în proiectul revizuit al viitoarei legi a învățământului
CJRAE și CMBRAE nu se desființează. Centrele pentru resurse și asistență educațională trec de la inspectorate la noul Centru Național pentru Educație Incluzivă, potrivit proiectului Legii Educației preuniversitare – surse
Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene de învățământ, păstrate în proiectul Legii Educației – surse / Directorii acestora nu vor mai fi legați de mandatul ministrului
SURSE Bacalaureatul va avea o nouă structură, cu Matematică susținută și de elevii de la uman, o probă nouă de competențe „complementare” și alte două examene scrise la limbi străine, toate de-a lungul clasei a XII-a. În sesiunea propriu-zisă de BAC rămân trei probe scrise și română-oral – proiectul legii Educației
SURSE Toate liceele vor putea organiza examen de admitere la clasa a IX-a, acolo unde există concurență, potrivit proiectului de lege a învățământului preuniversitar / Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a va fi înaintea admiterii și susținută de către toți elevii
SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior
SURSE Dubla specializare pentru profesori ar urma să fie introdusă și la licență, împreună cu o bursă cât salariul unui cadru didactic debutant pentru cei care aleg această formare. Prevederile apar în proiectul Deca al Legii învățământului superior
SURSE Rectori timp de 20 de ani. Legea Deca le deschide rectorilor calea pentru încă 2 mandate în fruntea universităților, indiferent de câte au avut până acum: Proiectul resetează numărătoarea mandatelor pentru actualii rectori
Posibilitatea de a renunța unilateral la titlul de doctor și înlăturarea răspunderii pentru plagiate după 3 ani, forme de amnistiere a plagiatorilor în proiectul Legii învățământului superior propus de Cîmpeanu, nu mai apar în versiunea Ligia Deca
SURSE Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM
SURSE Universitățile vor da titlurile de doctor și tot ele vor verifica plagiatele. Instanțele capătă rol-cheie în cazurile de plagiat, în timp ce CNATDCU e retrogradat și transformat în comisie controlată de o direcție din Minister condusă de 6 ani de o apropiată a lui Sorin Cîmpeanu – Proiectul Deca al Legii învățământului superior
BREAKING Surse: Mandatele nelimitate pentru rectorii care se suspendă din funcție, deși teoretic limitate la 2, sunt menținute în proiectul Legii învățământului superior care va fi prezentat de Ligia Deca, prin prevederea legală că mandatele trebuie să fie „complete” pentru a fi limitate
SURSE: UDMR a cerut ca Legile educației Deca să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, propunere respinsă de premierul Nicolae Ciucă / Calendarul adoptării noilor proiecte ale educației
Exit mobile version