Liceenii – invitați să se preînscrie la bursele FLEX 2026-2027, cu care pot studia un an la licee din SUA / Participarea este gratuită – anunț American Councils

2.116 vizualizări
Sursa: American Councils
Liceenii români sunt invitați să se preînscrie la Programul FLEX 2026-2027, prin care pot studia timp de un an la un liceu din Statele Unite și să locuiască împreună cu o familie americană în acea perioadă, potrivit unui anunț al American Council for International Education. Participarea este gratuită la programul organizat susținerea Ambasadei SUA la București, a Ministerului Educației și Cercetării și American Councils.

Programul educațional Future Leaders Exchange Program (FLEX) este finanțat de către Departamentul de Stat al SUA și oferă liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2026-2027. Programul se află acum în al 10-lea an de existență în România.

  • Potrivit anunțului, în anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawaii, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.
Ce este Programul FLEX?

Potrivit prezentării oficiale, FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 32-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța  mai multe despre SUA și de a le face cunoscute  americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2025-2026, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană  și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

Bursa acoperă:
  • Călătoria din România în SUA și retur
  • Înscrierea la un liceu american
  • Bursă lunară de 200 de dolari
  • Cazare la o familie-gazdă americană
  • Suport în cadrul programului
Cum au loc procedurile de preînscriere/înscriere:
  • Aplicațiile online se vor deschide în luna august 2025, însă în acest moment elevii interesați pot completa formularul de preînscriere pentru a primi actualizări despre program și a nu rata lansarea înscrierilor oficiale pentru bursa FLEX 2026-2027. 
  • Completarea acestui formular nu presupune automat înscrierea elevilor în cadrul procesului de selecției pentru bursa FLEX.
  • Formularul de preînscriere este disponibil aici.

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email flex.ro @ americancouncils.org și pe site-ul romania.americancouncils.org.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, despre refuzul unor primari de a deconta naveta profesorilor: Voi avea o discuție cu premierul, să vedem cum putem ajunge la primari astfel încât să le spunem că nu e o chestiune „dacă vrei sau nu”, e vorba de legalitate

Ministrul Educației spune că plata navetei pentru profesori „nu e o chestiune dacă vrei sau nu, e vorba de legalitate”. Întrebat în conferința de presă din 26 iunie de reporterul…
Vezi articolul

Reprezentanții Centrelor de Resurse și Asistență Educațională: Nu suntem de acord cu articolele din proiectul noii legi, care prevăd desființarea prin comasare a CJRAE / Ei spun că aceasta produce probleme financiare și organizaționale

Reprezentanții Centrelor de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) nu sunt de acord cu prevederile din noul proiect al legii educației prin care se desființează, prin comasare, aceste centre, chiar dacă…
Vezi articolul

VIDEO Elevii olimpici național și internațional vor primi premii „mai mari” pentru performanțe, anunță ministrul David, după ce Guvernul Bolojan taie actualele burse de excelență din legea educației

Elevii olimpici național și internațional vor primi premii „mai mari” pentru performanțele de la competiții, anunță ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Guvernul Bolojan taie actualele burse de excelență olimpică…
Vezi articolul