Liderii sindicatelor din Educație au dus la Cotroceni propriul proiect al legii salarizării și au cerut sprijinul Administrației Prezidențiale. S-au întâlnit cu consilierii Sorin Costreie și Radu Burnete

3.064 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Liderii celor trei federații sindicale din educație s-au întâlnit marți, 28 iulie, la Palatul Cotroceni, cu consilierii prezidențiali Sorin Costreie și Radu Burnete, cărora le-au prezentat propriul proiect al legii salarizării și criticile față de varianta elaborată de Guvern. Potrivit informațiilor confirmate pentru Edupedu.ro de liderii sindicali, documentul depus anterior la Guvern a fost înaintat și Administrației Prezidențiale, în încercarea de a obține sprijin pentru modificarea proiectului înainte de dezbaterea sa în Parlament.

Demersul vine după ce federațiile sindicale au anunțat că nu vor participa la consultările organizate de Ministerul Muncii pe tema noii legi a salarizării, pe care le-au calificat drept „negocieri false”, și după ce au făcut publică propria variantă de lege, care propune coeficienți de salarizare mai mari pentru personalul din învățământ, păstrarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și a indemnizației pentru titlul științific de doctor, o formulă diferită pentru plata cu ora și menținerea altor drepturi salariale existente. Totodată, în ultimele zile sindicatele au cerut partidelor parlamentare să nu voteze proiectul Guvernului în forma actuală și au solicitat reluarea negocierilor.

Sindicatele au depus la Palatul Cotroceni același document transmis Guvernului în ultimele zile, care cuprinde atât observațiile privind proiectul actual al legii salarizării, cât și o variantă alternativă de salarizare pentru personalul din învățământ.

Documentul propune coeficienți de salarizare mai mari pentru personalul didactic și didactic auxiliar, păstrarea indemnizației pentru titlul științific de doctor și a sporului de suprasolicitare neuropsihică, menținerea unor drepturi salariale existente și modificarea formulei de calcul pentru plata cu ora.

Săptămâna trecută, liderii sindicali au prezentat acest proiect și reprezentanților PSD, solicitându-le să nu voteze legea salarizării în forma propusă de Guvern și să susțină amendamentele federațiilor sindicale.

Noua lege a salarizării reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul stabilește pentru educație salariile de bază prin aplicarea unor coeficienți la valoarea de referință de 4.100 de lei prevăzută pentru anul 2027, înlocuiește gradația de merit cu un premiu de performanță de 10%-20%, acordat în limita bugetului și pentru cel mult 30% dintre posturile ocupate, transformă indemnizația de dirigenție într-o sumă fixă de 410 lei brut și nu mai păstrează distinct, în forma actuală, indemnizația pentru titlul științific de doctor și sporul de suprasolicitare neuropsihică.

Proiectul a generat numeroase critici din partea sindicatelor și a Consiliului Național al Rectorilor, care au reclamat scăderi de venituri pentru unele categorii de personal, anomalii în grilele de salarizare și eliminarea unor drepturi salariale existente. Premierul Ilie Bolojan a susținut însă că proiectul nu va reduce veniturile aflate în plată, întrucât diferențele vor fi compensate prin mecanismul diferenței tranzitorii, și a avertizat că neadoptarea legii ar putea pune în pericol îndeplinirea unui jalon din PNRR și plata a 770 de milioane de euro către România.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *