Limitare la 3 ani după vârsta de pensionare pentru profesorii din universități care vor să mai predea, prevăzută de un proiect de lege care modifică legea educației

8.002 vizualizări
Foto: © Kiosea39 | Dreamstime.com
Profesorii din învățământul superior vor putea preda până la cel mult 65 de ani, cu posibilitatea de a mai preda încă 3 ani după această vârstă de pensionare dacă universitatea la care lucrează nu are destule cadre universitare titulare, prevede un proiect de lege care ar urma să modifice legea educației, inițiat recent în camera Deputaților. Regula ar urma să se aplice și pentru personalul de cercetare.

„Actuala reglementare (…) oferă posibilitatea persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru a se pensiona la împlinirea limite legale de vârstă să-și continue activitatea „fără limită de vârstă”. Această reglementare este nocivă pentru învățământul superior deoarece permite cadrelor didactice să rămână titulare pe post, fără limită de vârstă, fără evaluare anuală a performanțelor acestora, conferindu-le acestora un privilegiu viager”, scriu inițiatorii în expunerea de motive.

Iată ce prevede legea educației în învățământul superior 199/2023 la Capitolul VII – Pensionarea, articolul 219:

(1) Personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani. La cererea cadrului didactic, se poate menține statutul de titular până la finalul anului universitar în care împlinește vârsta de pensionare.

(2) Senatul universitar din instituțiile de învățământ superior de stat, particulare și confesionale, în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare, poate decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform cartei universitare, fără limită de vârstă.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care instituțiile de învățământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menținerea calității de titular în învățământ și/sau în cercetare, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanțelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar (…)”.

”O astfel de reglementare sub forma cele cuprinse în aliniatul doi va bloca orice intrare în sistemul de învățământ universitar, atâta timp cat posturile ocupate vor fi blocate de conducere universităților după bunul plac”, continuă cei 4 senatori PSD.

Ce propune proiectul de lege:

„Alineatul 1 se modifică și se completează după cu urmează:

(1) Personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani. La cererea cadrului didactic, în termen de 30 de zile anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stadiului minim de cotizare pentru pensionare, se poate menține statutul de titular până la finalul anului universitar în care împlinește vârsta de pensionare.

Alineatul (2) se abrogă în totalitate.

Alineatul (3) se modifică și se completează după cum urmează:

(3) Prin excepție de la prevederile alineatului (1), în cazul în care instituțiile de învățământ superior nu pot acoperii normele cu titulari, pot hotărî menținerea calității de titular învățământ și/sau în cercetare, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanțelor academice, după o metodologie de senatul universitar, pe o perioadă de cel mult 3 ani”.

Edupedu.ro a scris recent despre metodologia-cadru de organizare a alegerilor în universități care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 7 septembrie. Dacă, în varianta de proiect, documentul menționa ca rectorii să rămână în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare, actul în forma finală care aplică legea învățământului superior nu mai prevede acest lucru și nici vreo limitare explicită nu a fost pusă în loc.

FOTO DOCUMENT Proiectul de lege PL557:

FOTO DOCUMENT Expunerea de motive pentru PL557:

Foto: © Kiosea39 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Prevederea ca rectorii să poată rămâne în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare a fost eliminată din Metodologia alegerilor universitare. Nicio limitare explicită nu a fost pusă în loc
Rectorii pot rămâne în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare – Noul proiect de metodologie pentru alegerile universitare


6 comments
  1. In vigoare si nu s-a modificat inca de n ori?

  2. Ăștia lucrează mereu după principiul: 2 săptămâni mai târziu.

    După vreo 2 săptămâni de la intrarea în vigoare încep să audă ce le spune comunitatea de multă vreme – comunitate căreia i-au dat cu flit în perioada ”consultărilor publice”.

    Ce să le mai spui? Bravo.

  3. Foarte mulți bătrânei nereactualizati cu informatia încă mai predau și obțin salarii de 1800 euro net, în timp ce alții mai tineri muncesc și pentru ei și primesc jumătate din salariul lor. Când vine vorba sa presteze diverse activități pentru departamente se scuza zicând ca ei au muncit la vremea lor.

  4. sa speram că și în preuniversitar se va aplica și nu mai vedem directori și inspectori in funcție de conducere trecuți de o vârstă…sa ai 69 și să fii tot inspector …
    Iar că director …îți asumi că dai concurs pe 5 ani dar când faci vârstă pleci frumos…
    dar nu vom aplica …că la noi la nimeni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE Spiru Haret: Personalul didactic auxiliar și nedidactic nu ar trebui să fie trecut în șomaj tehnic. Contabilul este singurul care poate face plăți, secretarul face statele de plată

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” reacționează printr-un comunicat la declarația premierului Ludovic Orban privind trecerea în șomaj tehnic și implicit diminuarea veniturilor pentru personalul administrativ din școli. Liderul sindical…
Vezi articolul

Referendumul privind soarta CNATDCU se reia în universități, la recomandarea Consiliului Rectorilor. Daniel David: Eu sunt familiarizat cu sistemul american, unde titlul de doctor se conferă de universități. Cele românești nu sunt încă pregătite și putem găsi o fază intermediară

Universitățile sunt chemate să spună cine trebuie să acorde titlurile de doctor – CNATDCU sau ele însele. Consiliul Național al Rectorilor a decis să le recomande universităților să chestioneze prin…
Vezi articolul

România, pe locul 6 în lume cu trei medalii de argint și una de aur, la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2023 / Profesorul coordonator Mihai Bălună: Rezultatul este important pentru că el continuă tradiția foarte bună din ultimii ani

Elevele românce participante la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO) 2023, organizată în Slovenia, au obținut trei medalii de argint și una de aur, potrivit rezultatelor anunțate de organizatori.…
Vezi articolul

Evaluarea Națională la clasa a II-a se încheie, vineri, cu proba de Limba română pentru minoritățile naționale – scris și citit / Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează și nu se trec în catalog

Vineri, 17 mai, elevii minorităților naționale susțin proba de Limbă și comunicare – scris-citit – Limba română pentru minoritățile naționale, din cadrul Evaluării Naționale de la clasa a II-a, potrivit calendarului oficial. Joi,…
Vezi articolul

Universitățile din SUA riscă să piardă finanțarea din partea statului federal și a donatorilor particulari din cauza manifestărilor antisemite și intolerante din campusuri

Ministrul educației din guvernul federal american, Miguel Cardona, a declarat că universitățile americane ar putea pierde finanțarea federală dacă nu abordează antisemitismul și alte atitudini intolerante, ca urmare a unei…
Vezi articolul