LISTA 98 de trenuri pentru elevii care fac naveta la școală, reintroduse de CFR Călători din 14 septembrie

1.960 de vizualizări
Foto: Razvan-Victor Preda / CFR Călători
Odată cu începerea noului an școlar la data 14 septembrie 2020, CFR Călători va reintroduce în circulație trenurile de navetă destinate elevilor pentru a facilita transportul acestora spre/dinspre centrele de învățământ, potrivit unui comunicat al companiei.

CFR anunță că masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor  – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

„Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente și autorizații și pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noștri procurarea biletelor din timp”, precizează CFR Călători.

Biletele pot fi achiziționate de pe următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

Recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete și manipularea banilor în numerar. La ghișeu, este indicată efectuarea plății cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru.

Lista trenurilor Regio și InterRegio repuse în circulație:
Data reluării

circulației

Tren Ruta
14.09.2020 R 9436 Târgoviște – Titu
14.09.2020 R 9105 București Nord – Târgoviște
14.09.2020 R 9110 Târgoviște – București Nord
14.09.2020 R 2207 Arad – Curtici
14.09.2020 R 2210 Curtici – Arad
14.09.2020 R 2232 Timișoara Nord – Remetea Mică
14.09.2020 R 2233 Remetea Mică – Timișoara Nord
14.09.2020 R 2606 Arad – Timișoara Nord
14.09.2020 R 2703 Subcetate – Simeria
14.09.2020 R 2704 Simeria – Petroșani
14.09.2020 R 2709 Petroșani – Simeria
14.09.2020 R 2711 Petroșani – Simeria
14.09.2020 R 2724 Simeria – Subcetate
14.09.2020 R 9612 Buziaș – Timișoara Nord
14.09.2020 R 9665 Timișoara Nord – Stamora Moravița
14.09.2020 R 9666 Stamora Moravița – Timișoara Nord
14.09.2020 R 2188 Lugoj – Margina
14.09.2020 R 2420 Mirecurea Sibiu Hm – Sibiu
14.09.2020 R 2421 Sibiu – Mirecurea Sibiu Hm
14.09.2020 R 2422 Mirecurea Sibiu Hm – Sibiu
14.09.2020 R 2423 Sibiu – Mirecurea Sibiu Hm
14.09.2020 R 2594 Copșa Mică – Sibiu
14.09.2020 R 2595 Sibiu – Copșa Mică
14.09.2020 R 4583 Brașov – Sfântu Gheorghe
14.09.2020 R 4584 Sfântu Gheorghe – Brașov
14.09.2020 R 6503 Ungheni Prut HM – Iași
14.09.2020 R 6504 Iași – Ungheni Prut HM
14.09.2020 R 5504 Suceava Nord – Pașcani
14.09.2020 R 5505 Pașcani – Suceava Nord
15.09.2020 R 5710 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc
14.09.2020 R 6451* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6452* Iași – Ciurea HM
14.09.2020 R 6453* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6454* Iași – Ciurea HM
14.09.2020 R 6455* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6456* Iași – Ciurea HM
14.09.2020 R 6457* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6458* Iași – Ciurea HM
14.09.2020 R 6459* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6460* Iași – Ciurea HM
14.09.2020 R 6461* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6462* Iași – Ciurea HM
14.09.2020 R 6463* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6464* Iași – Ciurea HM
14.09.2020 R 6465* Ciurea HM – Iași
14.09.2020 R 6466* Iași – Ciurea HM
31.08.2020 R 4533 Târgu Mureș – Războieni
31.08.2020 R 4544 Târgu Mures – Deda
31.08.2020 R 4545 Deda – Târgu Mureș
31.08.2020 R 4552 Târgu Mureș – Deda
14.09.2020 R 2481 Câineni – Sibiu
14.09.2020 R 2482 Podu Olt – Lotru
14.09.2020 R 4142 Bistrița Nord – Deda
14.09.2020 R 4143 Deda – Bistrița Nord
14.09.2020 R 5711 Câmpulung Moldovenesc – Ilva Mică
14.09.2020 R 5712 Ilva Mică – Vatra Dornei
14.09.2020 R 5103 Buzău – Mărășești
14.09.2020 R 5301 Mărășești – Comănești
14.09.2020 R 5306 Comănești – Mărășești
14.09.2020 R 7570 Galați – Mărășești
14.09.2020 R 3642 Bratca – Huedin
14.09.2020 R 3643 Huedin – Piatra Craiului HM
14.09.2020 R 4061 Marghita – Jibou
14.09.2020 R 4062 Jibou – Marghita
14.09.2020 R 4065 Săcuieni Bihor – Jibou
14.09.2020 R 4066 Jibou – Săcuieni Bihor
14.09.2020 R 4318 Apa HM – Satu Mare
14.09.2020 R 4321 Satu Mare – Apa HM
14.09.2020 R 4322 Apa HM – Satu Mare
14.09.2020 R 4407 Satu Mare – Halmeu
14.09.2020 R 4408 Halmeu – Satu Mare
14.09.2020 R 4073 Sărmășag – Jibou
14.09.2020 R 4071 Zalău Nord – Jibou
14.09.2020 R 4074 Jibou – Sărmășag
14.09.2020 R 4076 Jibou – Zalău Nord
14.09.2020 R 4702 Beclean pe Someș – Ilva Mică
14.09.2020 R 4703 Ilva Mică – Cluj Napoca
14.09.2020 R 4361 Sărmășag – Jibou
14.09.2020 R 4365 Zalău Nord – Jibou
14.09.2020 R 4483 Ilva Mică – Beclean pe Someș
14.09.2020 R 4484 Dej Călători – Ilva Mică
14.09.2020 R 4109 Bistrița Nord – Dej Călători
06.09.2020 R 4134 Sighetu Marmației – Cluj Napoca
14.09.2020 R 4305 Dej Călători – Cluj Napoca
14.09.2020 R 4307 Dej Călători – Cluj Napoca
14.09.2020 R 4308 Cluj Napoca – Dej Călători
14.09.2020 IR 1748 Cluj Napoca – Târgu Mureș
15.09.2020 IR 1749 Târgu Mureș – Cluj Napoca
14.09.2020 IR 1501 București Nord – Buftea
14.09.2020 IR 1502 Buftea – București Nord
14.09.2020 IR 1503 București Nord – Buftea
14.09.2020 IR 1504 Buftea – București Nord
14.09.2020 IR 1505 București Nord – Buftea
14.09.2020 IR 1506 Buftea – București Nord
14.09.2020 IR 1507 București Nord – Buftea
14.09.2020 IR 1508 Buftea – București Nord
04.10.2020 IR 1851 Bacău – Iași
02.10.2020 IR 1852 Iași – Bacău
*cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Foto credit: Razvan-Victor Preda/CFR Calatori


1 comment
  1. buna ziua,
    Da ,este o decizie buna.Nu am regasit pe aceasta lista cusele cfr care existau pentru naveta elevilor pe ruta Fetesti -Slobozia.Va rog, daca se poate sa reintroduceti si pe aceasta ruta.Sunt absolut necesare aceste curse. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like