UPDATE Încă 11.500 de elevi din 473 de școli vor primi masă sănătoasă, până la finalul anului 2024 / Guvernul a adoptat proiectul care extinde numărul elevilor beneficiari

183 de vizualizări
Foto: © Elena Veselova | Dreamstime.com
UPDATE Guvernul a adoptat joi, 7 noiembrie proiectul prin care se extinde numărul de elevi care primesc masă sănătoasă, potrivit unui anunț al ministrei Ligia Deca, postat pe pagina sa de Facebook. Alți 11.500 de elevi din 473 de școli vor beneficia de Programul național „Masă sănătoasă”, potrivit proiectului de HG pus în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri, 4 octombrie si adoptat de Guvern ulterior. Măsura vine după ce aceste unități de învățământ au înregistrat creșteri ale numărului de elevi în anul 2024-2025.

Știrea inițială:

Pentru a asigura câte o masă pe zi pentru acești elevi, ME a propus suplimentarea sumei deja alocate în aprilie cu aproximativ 9,6 milioane de lei. Proiectul de HG va fi în consultare publică pentru următoarele 10 zile, ceea ce înseamnă că va mai dura până va fi publicat în Monitorul Oficial și implementat la nivelul unităților școlare.

473 dintre cele 1.221 de școli care fac parte din Programul național „Masă sănătoasă” au înregistrat creșteri ale efectivelor de elevi în acest an școlar. Este vorba despre 11.566 de elevi pentru care Ministerul Educației a solicitat 9,596 de milioane de lei.

Această sumă va fi folosită pentru a le asigura celor 11.566 de elevi câte o masă pe zi la școală până la sfârșitul anului calendaristic 2024, conform documentelor

„Având în vedere fluctuația efectivelor de elevi de la un an școlar la altul, ceea ce a
condus la o creștere a numărului de beneficiari în unele unități de învățământ cuprinse
în Programul național «Masă sănătoasă», se impune rectificarea sumei alocate acestui
program pentru anul 2024.

Totalul sumei necesare acestei rectificări este de 9.596 mii lei, încadrându-se în suma de 1.139.400 mii lei alocată prin OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în Nota de fundamentare.

Suma de 9.596 de milioane de lei se adaugă la cea stabilită pentru anul 2024 prin HG 177/2024 din februarie, majorată în aprilie, și anume 1.020.250 de mii de lei.

DOCUMENT Lista celor 473 de școli cu beneficiari suplimentari în anul 2024-2025:

Proiectul va fi în consultare publică până pe 13 octombrie, timp în care propunerile pot fi trimise pe adresa de email ioana.tache@edu.gov.ro.

Foto: © Elena Veselova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aprilie 2024: OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024 a fost actualizată
Februarie 2024: OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024, publicată după două luni de când a început noul an calendaristic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației prezintă public cifre false? Numărul elevilor de clasa a VIII-a, al înscrișilor și al prezenților la Evaluarea Națională diferă în aproape toate comunicările oficiale din ultimele 4 luni

În acest an școlar au fost 178.899 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, a anunțat ministrul Ecaterina Andronescu în cea mai recentă conferință de presă. Cifrele sunt diferite de…
Vezi articolul

DOCUMENT Noul Regulament de funcționare a CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, a fost adoptat / Consiliul, devenit „comisie” cu autoritate diluată în cazul doctoratelor, proclamă „toleranță zero” față de plagiat / Numărul membrilor crește la 43

Prevederile din noua Lege a Învățământului Superior, adoptată anul trecut, ce diluează atribuțiile pe care le are în cazul doctoratelor CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, devin aplicabile prin…
Vezi articolul