LISTĂ Magazine pentru prima de carieră didactică pe județe – surse / Documentul trimis în școli de reprezentanți ai sindicatelor conține peste 1.200 de centre din 176 de orașe din țară

Foto: © Lorna Jane | Dreamstime.com

Lista provizorie a magazinelor în care profesorii și personalul nedidactic își pot folosi cardurile cu primele de carieră, care au început să fie livrate angajaților din educație, a fost transmisă recent în școli de mai mulți reprezentanți sindicali. Potrivit documentului, sunt aproape 1.230 de magazine în peste 170 de orașe din țară. Lista e provizorie și încă nu a fost confirmată de compania care produce cardurile.

Cele mai multe magazine sunt încadrate în categoria librărie – papetărie și electronice – electrocasnice. Este vorba în principal de lanțuri de comercianți care sunt prezenți de regulă și în mediul online și ale căror magazine din orașe au fost trecute pe listă, alături de adresele la care se găsesc în teritoriu, după cum se arată în document.

Potrivit listei, în unele județe, există doar într-un singur oraș magazine care acceptă plata cu cardurile profesorilor de primă de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei sau cu cardurile personalului nedidactic/administrativ – încărcate cu prime de carieră profesională de 500 de lei. În Capitală ar fi 216 unități comerciale vizate de plata cu aceste carduri.

Nu s-ar accepta ca profesorii să-și cumpere televizoare sau telefoane din aceste prime de carieră, au declarat surse pentru Edupedu.ro după o întâlnire de astăzi, joi, 26 octombrie, a sindicatelor din educație cu reprezentanții Ministerului Educației.

Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene a transmis vineri, 20 octombrie, pentru Edupedu.ro, că a început distribuirea și încărcarea cardurilor: „distribuția și încărcarea cardurilor pentru tot personalul din Educație are loc în perioada 20-27 octombrie”.

Potrivit informaților primite de la profesori pe adresa redacției, unele carduri au început să fie încărcate din această după-amiază. Sindicatele din educație au transmis ieri, 25 octombrie, că acestea vor fi încărcate după ce ajung în posesia profesorilor. Ministerul Educației va elabora un ghid pentru cheltuirea banilor și decontarea lor, potrivit sindicatelor.

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Alba:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Arad:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Argeș:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Bihor:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Bacău:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Buzău:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din București:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Brașov:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Brăila:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Botoșani:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Bistrița-Năsăud:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Caraș-Severin:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Călărași:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Constanța:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Covasna:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Cluj:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Dâmbovița:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Galați:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Giurgiu:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Gorj:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Harghita:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Hunedoara:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Iași:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Ialomița:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Ilfov:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Maramureș:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Mehedinți:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Mureș:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Neamț:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Olt:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Prahova:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Satu Mare:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Sibiu:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Suceava:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Teleorman:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Timiș:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Tulcea:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Vaslui:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Vrancea:

FOTO DOCUMENT Lista magazinelor din județul Vâlcea:

Amintim că profesorii sunt sfătuiți să nu-și folosească banii din prima de carieră didactică pe cursuri de formare a competențelor digitale, spune Sorin Decă, secretar general adjunct al Ministerului Educației. „Lansăm luna viitoare investiția pentru formarea gratuită a profesorilor în pedagogie digitală”, a anunțat acesta recent la o dezbatere online.

Modalitatea în care se face decontarea primelor de carieră didactică a fost publicată în Monitorul Oficial. Vezi aici ce documente justificative trebuie să aducă profesorii la școală.

Foto: © Lorna Jane | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Profesorii nu ar putea să-și cumpere telefoane din prima didactică de 1.500 de lei
Cardurile cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi încărcate după ce ajung în posesia profesorilor, transmit sindicatele din Educație / Ministerul Educației va elabora un ghid pentru cheltuirea banilor și decontarea lor
Majoritatea cardurilor cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi livrate marți și miercuri, potrivit Poștei Române / Până pe 27 octombrie, toate cardurile ar trebui să fie încărcate
Decontarea primelor de carieră didactică. Documentele justificative pe care profesorii trebuie să le aducă la școală au fost publicate în Monitorul Oficial
Cardurile pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei au început să fie livrate de astăzi, susțin reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene
Marcel Ciolacu: Clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională / Lista celor 450 de școli care organizează programul „Masa caldă” va fi validată azi, potrivit premierului
SURSE Livrarea cardurilor pentru primele didactice de 1.500 de lei încă nu a început
Personalul nedidactic, în pericol să nu primească prima de carieră profesională de 500 de lei, scrie Guvernul, care la două săptămâni după adoptarea OUG pentru acești bani, și-a dat seama că acest tip de personal se numește „administrativ” în noua lege a educației / Un proiect de OUG e pe ordinea de zi a ședinței de azi
Cardurile pentru profesori, pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei în această lună, vor fi distribuite din 10 octombrie prin poștă, spune ministrul Adrian Câciu
Premierul Marcel Ciolacu: Alocăm din fondul de rezervă banii pentru plata primei de carieră didactică de 1.500 de lei și a primei de carieră profesională de 500 de lei
Exit mobile version