Locurile de joacă pentru copii în interior se redeschid pe 1 iunie, iar condiția impusă de Guvern e să intre doar copiii ai căror părinți sunt vaccinați, după ce aceștia prezintă dovada. LISTA tuturor restricțiilor adoptate

10.052 de vizualizări
Foto: Moment din timpul ședintei de Guvern în care au fost decise aceste măsuri/gov.ro
Locurile de joacă în spații închise se pot redeschide chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie, dar vor putea intra în acestea numai copiii ai căror părinți s-au vaccinat cu ambele doze, iar de la ultima au trecut 10 zile, potrivit Hotărârii CNSU nr 29 din 14 mai 2021 aprobată de Guvern și publicată deja în Monitorul Oficial vineri noaptea.

Toate aceste restricții intră în vigoare doar dacă la nivel național sunt atinse țintele de vaccinare. Acestea au fost anunțate de președintele Klaus Iohannis pe 13 mai: „Am stabilit niște ținte de vaccinare. Aș spicui dintr-un tabel. Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate”.

Redăm regulile noi și restricțiile în vigoare din 15 mai:

Locurile de joacă pentru copii

Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, până la 31.05.2021.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Începând cu data de 15.05.2021, se propune menținerea interdicției de organizare și desfășurare a competițiilor sportive cu participarea publicului în spații închise, până la 31.05.2021.

Spectacole, concerte, festivaluri în aer liber

Începând cu data de 15.05.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 5.000 de persoane, cu participarea publicului fără limită de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară și cu condiția ca evenimentul să nu aibă o durată mai mare de 1 zi.

Masca de protecție pe stradă/în spații deschise

Începând cu data de 15.05.2021, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în următoarele spații deschise: piețe, târguri, stații pentru transportul în comun, alte zone cu potențial de aglomerare.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune menținerea portului măștii de protecție doar în următoarele spații deschise: stații pentru transportul în comun și alte zone cu potențial de aglomerare, urmând a fi reanalizată necesitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise.

Grupurile de persoane pe stradă

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 8 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulației în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Fără declarații și fără limită de oră la ieșit din casă/magazine

Începând cu data de 15.05.2021 se propune eliminarea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în toate localitățile, precum și a restricțiilor privind programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Spectatori la competiții sportive

Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Nunți, botezuri, cununii, petreceri și parastase în aer liber

Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise până la data de 31.05.2021.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maxim 150 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

În condițiile stabilite la alin. (2) – (4), organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană iar toți participanții fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Târguri, bâlciuri și talciocuri

Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice, până la data de 30.06.2021.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice.

Mitinguri și demonstrații

Se propune menținerea organizării de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, până la data de 01.08.2021, în condițiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reevaluarea numărului maxim de persoane care pot participa la mitinguri şi demonstrații, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Masca în interior

Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, până la data de 31.07.2021 în condițiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 13 din actul normativ susmenționat.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs și evoluția situației epidemiologice nu va indica o creștere accentuată a principalilor indicatori, se propune reanalizarea necesității portului măștii de protecție în toate spațiile închise.

Cinema, spectacole și concerte în interior

Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70/% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Cursuri pentru adulți

Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Conferințe în interior

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și portul măștii de protecție.

Concursuri sportive în interior

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Săli de sport

Începând cu data de 15.05.2021 se propune desfășurarea activității operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.

În condițiile stabilite la alin. (1) – (3), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toți participanții să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafață de 4 mp/persoană.

Piscine în interior

Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea suspendării activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise, până la 31.05.2021.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor în interior

Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfășurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală
cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

În condițiile stabilite la alin. (1) – (2), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca acestea să facă dovada vaccinării împotriva SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Hoteluri, pensiuni

Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune menținerea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune eliminarea limitării gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare.

Cluburi și discoteci

Începând cu data de 15.05.2021 se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în cluburi și discoteci, până la 31.05.2021.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi și discoteci, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, cu condiția ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Nunți, botezuri, mese festive, parastase în interior

Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise până la data de 31.05.2021.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 50 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații închise cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

În condițiile stabilite la alin. (2) – (4), organizatorul poate decide desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți în condițiile în care capacitatea maximă a spațiului permite asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp/persoană și cu condiția ca aceștia să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Cazinouri, case de pariuri, păcănele, jocuri de noroc

Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfășurării activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Foto: Moment din timpul ședintei de Guvern în care au fost decise aceste măsuri / gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Premierul Ciolacu i-a primit în biroul său de la guvern pe olimpicii internaționali la matematică și fizică: Poate unul dintre voi ajunge aici / La întâlnire a participat și Ligia Deca, ministrul PNL al Educației, însă nici în comunicat, nici în fotografii aceasta nu apare

Elevii români care au obținut recent performanțe la Olimpiadele Internaționale de Matematică și Fizică și profesorii lor s-au întâlnit astăzi cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Anchetă la o școală din județul Dolj, după ce elevii au primit la Limba Română subiectele pentru școlile în maghiară: „Vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen” – Șeful Inspectoratului Școlar Dolj

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj face anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut, marţi, proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit…
Vezi articolul

Un elev navetist de la Liceul Sportiv din Constanța susține că a fost nevoit să plătească din banii săi drumul la școală, după ce șoferul i-a refuzat abonamentul gratuit pe motiv că avea geanta cu echipament și nu ghiozdan: Mi s-a spus că abonamentul este pentru școală, nu pentru antrenamente

Un elev navetist al Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru”, care mergea spre casă pe ruta Constanța – Medgidia susține că a fost nevoit să-și plătească biletul cu banii săi…
Vezi articolul

SURSE Elevii nu vor mai învăța în trei schimburi, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Anul trecut, Cîmpeanu spunea că a eșuat să interzică școlilor, prin lege, să aibă cursuri în 3 schimburi

Școlile vor organiza cursuri în cel mult două schimburi, după cum apare în proiectul Legii învățământului preuniversitar. Amintim că, în luna august, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că…
Vezi articolul