Lucian Bode, despre acuzațiile de plagiat și teza de doctorat: Cu toți cei care mă vor acuza de acum înainte că am secretizat-o mă voi întâlni în instanță pentru că prea mult și-au bătut joc. Au citit-o de nu mai are coperți / E publică la Biblioteca Universitară din Cluj și Biblioteca Națională

482 de vizualizări
Foto: gov.ro
Lucian Bode a transmis că îi va da în judecată de acum încolo pe toți cei care vor spune că și-a secretizat teza de doctorat, din cauză că lucrarea este publică, la două biblioteci din țară, iar cei care spun asta ”își bat joc” de munca lui: ”E publică, la Biblioteca Universitară din Cluj și Biblioteca Națională”, a spus ministrul de Interne joi seară, la Digi24, scrie G4Media.ro.

”În 2018 mi-am susținut teza de doctorat. În 2018 am adeverința de la Biblioteca Universitară Lucian Blaga, prin care se adeverește că am predat un exemplar din lucrare. Este documentul piesă la dosarul trimis la Ministerul Educației.

În urmă cu 2 ani, jurnaliști interesați de lucrarea mea au spus că teza poate fi consultată de oricine, fiind vorba de o lucrare publică. Teza este accesibilă la Biblioteca Universitară Lucian Blaga, cât și la Biblioteca Națională. Toți cei care mă vor acuza de acum înainte că am secretizat teza de doctorat mă voi întâlni în instanță pentru că prea mult și-au bătut joc. Au citit-o de nu mai are coperți”.

În august 2021, G4Media.ro a scris cum, cu o zi înainte de termenul anunțat pentru publicarea integrală a tezei sale de doctorat pe o platformă administrată de Ministerul Educației, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a trimis o adresă la universitatea unde și-a susținut lucrarea, anunțând că refuză acest lucru. El și-a motivat decizia prin faptul că și-a publicat lucrarea la o editură, fapt neadevărat, după cum rezultă din investigațiile realizate de G4Media.ro


1 comment
  1. Impostorul și marioneta asta a securiștilor s a lipit așa de bine de scaunul puterii și nu mai are limite .Unde ești tu Tepes ……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Viitorii profesori de Limba română să facă 4 ani de facultate la ciclul licență, în loc de 3 – i-au propus oficial ministrei educației decanele Facultăților de Litere și de Limbi Străine. Oana Fotache Dubălaru, decan: Propunerea are adeziunea studenților. Impactul bugetar ar fi maximum 6 milioane de euro

Viitorii profesori de limba și literatura română, actuali studenți formați de facultățile de litere și de limbi străine, să facă 4 ani de licență, așa cum era tradiția filologică înainte…
Vezi articolul

Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România – proiect / Pentru elevii cu nevoi speciale, încă există ocupația de „educator în unități de handicapați”

Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România, conform unui proiect de ordin privind completarea Clasificării ocupaţiilor din România, al ministrului muncii și…
Vezi articolul

Norma didactică de predare 2026. Ministrul Educației intenționează să prezinte public o analiză care să arate că munca săptămânală a cadrelor didactice depășește cele 40 de ore, transmit sindicatele după întâlnirea cu Mihai Dimian

Ministrul Educației intenționează să întocmească un material care „să evidențieze activitatea complexă a cadrelor didactice”, urmând ca analiza să fie prezentată opiniei publice, potrivit unui document trimis în teritoriu de…
Vezi articolul