Lucian Ciolan, prorectorul Universității București: Ca să-și facă treaba bine un profesor are nevoie de sisteme de sprijin permanente în care trebuie investit „aproape cu egală atenție” cât investim în salariu

Lucian Ciolan, prorector al Universității București, a spus că profesorii au nevoie de sisteme de sprijin permanente și în care trebuie investit „aproape la fel ca în venitul pe care cineva îl primește pentru munca pe care o prestează”. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentul de lansare a raportului OCDE Teaching Compass în România, – busola predării, organizat în data de 10 octombrie de Ministerul Educației în parteneriat cu Universitatea București.

• „Raportul OECD Teaching Compass oferă un cadru internațional de orientare pentru sprijinirea profesorilor și a viitorilor profesori, prin repere privind formarea, dezvoltarea profesională și politicile educaționale. Inițiativa are scopul de a fi o „busolă” – un ghid flexibil care să ajute fiecare țară să își adapteze politicile educaționale la propriul context”, menționează Ministerul Educației în comunicatul de presă.

Lucian Ciolan a precizat că profesorii, asemeni elevilor care învață, au nevoie de sprijin permanent, nu doar să fie bine educați și informați.

„O atenție sporită către tot ce înseamnă starea de bine a profesorilor este esențială. Și din toată această paletă a elementelor care pot contribui la starea de bine a unui profesor, aș vrea să menționez unul singur, care mi se pare esențial și care cumva e atins tangențial și de compas. Un profesor, ca și elevii când învață, ca să-și facă treaba bine, are nevoie nu doar să fie foarte bine format, foarte bine educat, are nevoie de sprijin. (…) Iar sistemele astea de sprijin trebuie să fie permanente și în ele trebuie investit, din punctul meu de vedere, aproape cu egala atenție cât investim în salariu, dacă vreți, sau în venitul pe care cineva îl primește pentru munca pe care o prestează„. 

De altfel, în discursul său, Lucian Ciolan a mai subliniat faptul că „profesorii, poate mai mult decât orice altă profesie, au nevoie de busole clare, dar nu fixe„.

Redăm fragment din declarația lui Lucian Ciolan:

„Cred că din ideile pe care le subliniază în mod apăsat Raportul Teaching Compas sunt mai multe. Le vedem aici pe câteva. Aș vrea să spun câteva vorbe și despre starea de bine. Știu că asta e o chestiune care produce alergie. De foarte multe ori am auzit oameni spunând că copiii nu merg la școală ca se simtă bine, că e greu. La fel și noi toți când mergem la serviciu, nu asta ar trebui să fie prioritatea, să ne simțim bine. Dar cred că toți am avut momente în care, trebuind să învățăm sau să muncim, nu am avut cea mai bună stare din lume. Ba uneori chiar am avut o stare mizerabilă și ne-am întrebat cum putem să facem performanță și cum putem să dăm calitate în acele condiții.

Cred că așteptările și cerințele, atât față de profesori, cât și față de elevi s-au complicat extrem de tare și atunci când ceva se complică, produce mai multe probleme: probleme de adaptare, probleme de calibrare, probleme de inovare, rata de adopție a noutăților și a inovațiilor în educație. Chiar dacă toți spun că sistemele de educație sunt conservatoare, rata de adopție e foarte mare, sunt atât de multe presiuni încât cred că nu putem să ne neglijăm. Iar o atenție sporită către tot ce înseamnă starea de bine a profesorilor este esențială. Și din toată această paletă a elementelor care pot contribui la starea de bine a unui profesor, aș vrea să menționez unul singur, care mi se pare esențial și care cumva e atins tangențial și de compas. Un profesor, ca și elevii când învață, ca să-și facă treaba bine, are nevoie nu doar să fie foarte bine format, foarte bine educat, are nevoie de sprijin.

Noi toți, când vrem să facem ceva bine, avem nevoie de sprijin, de mecanisme formalizate de suport. Dacă pentru elevi mai avem câte ceva, avem sisteme de orientare și consiliere, avem sisteme palide de pedagogie remedială, avem diverse tipuri de servicii la care copiii pot să aibă acces în paralel cu activitatea lor de învățare. Pentru profesori nu avem mare lucru. Avem câte ceva și pentru ei. Avem casele corpului didactic care asistă cu formarea continuă. Mai avem diverse elemente, dar cred că la nivel de policy-making, la nivel de politici publice ar trebui să ne gândim foarte serios că atunci când cineva trebuie să-și facă treaba, un profesor sau un elev e bine să aibă, cum să spun, premisele de a face munca lui de calitate, dar în același timp are nevoie de sisteme de sprijin.

Iar sistemele astea de sprijin trebuie să fie permanente și în ele trebuie investit, din punctul meu de vedere, aproape cu egala atenție cât investim în salariu, dacă vreți, sau în venitul pe care cineva îl primește pentru munca pe care o prestează. 

(…) În fine, întrebarea esențială e „busola profesorului” ce facem cu ea în România? Păi, cred că sunt mai multe lucruri pe care putem să le facem și pe care văd că am și început să le facem și sunt bucuros să constat lucrul ăsta.

Ne dă o cheie de interpretare cu privire la profilul și standardele profesionale ale cadrelor didactice și un mod de a face actualizări succesive pe măsură ce lucrurile evoluează. Putem să facem pilotări. Un cuvânt de ordine în ceea ce înseamnă această busolă este flexibilitatea și contextualizarea. Deci nu e un instrument care vine cu standarde și care trebuie folosit ca atare, este un instrument flexibil care, așa cum spuneam încă de la început, ar trebui să îi permită fiecărui profesor ca, pornind de la o busolă generică ideală, să-și creeze propria sa busolă. Și asta să-l ajute atât pe sine în exercitarea profesiei, dar să-i ajute și pe elevii cu care interacționează să-și folosească inteligent propriile lor busoale. În fine, m-aș referi puțin și la ce poate sau ar trebui să facă învățământul superior, pentru că suntem într-o universitate și probabil nimic nu e întâmplător, formarea inițială a profesorilor e importantă”.

Informații de context

Bogdan Cristescu, director de Curriculum și Evaluare în CNCE, Ministerul Educației, spune că „în tot acest ecosistem profesorii sunt liantul pentru tot, pentru clasă, pentru director, pentru elevi, pentru părinți, profesor sunt liantul și acesta este cel mai greu rol”.

Declarația a fost făcută de Bogdan Cristescu la evenimentul de lansare a raportului OCDE Teaching Compass în România, – busola predării, organizat în data de 10 octombrie de Ministerul Educației în parteneriat cu Universitatea București.

În cadrul aceluiași eveniment, directoarea Casei Corpului Didactic București, Nicoleta Briciu a spus vorbit despre formarea continuă a profesorilor și a subliniat că „fiecare dintre noi trebuie să devenim conștienți. Formarea continuă nu trebuie să fie o obligație. Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm dosare, da, care atestă că avem acele competențe, dacă acele competențe nu se reflectă în ceea ce noi facem în fiecare zi în clasă, cu elevii noștri, adaptat la contextul în care ne aflăm: într-o clasă în mediul rural, într-o clasă în mediul urban, într-o clasă în care, poate, jumătate dintre elevi au parcurs un drum greu pentru a ajunge la școală, într-o clasă în care, poate, avem elevi care nu și-au luat micul dejun, nu pentru că n-au avut timp, ci pentru că nu au avut în dimineața respectivă. Dar și acei elevi au nevoie de acele atribute și acele competențe, pentru a avea o viață de adult echilibrată și (pentru a deveni – n.red) un adult integrat și împlinit, indiferent de mediul în care se află”.

Directorul Casei Corpului Didactic București a precizat că formarea continuă a profesorilor trebuie să fie regândită și a vorbit despre un echilibru între viața profesională și cea personală:

„Prin urmare, formarea continuă trebuie regândită, astfel încât trebuie să construim împreună, pe cei trei pilon extrem de importanți, prin învățare autodirijată, prin învățare colaborativă în cadrul rețelelor profesionale și a comunităților de practică și, nu în ultimul rând, să urmăm acest ciclu de anticipație, acțiune și reflecție. Am ales trei cuvinte-cheie pe care le urmărim, ca drept scop, și anume: echilibru, coaching și stare de bine, în ideea în care programele de formare, pe lângă competențele ce vizează leadershipul colectiv, identitatea profesională, competențele adaptative și, bineînțeles, acest ecosistem educațional pe care îl dorim să îl creăm. Ne dorim cu toții să avem un echilibru între viața profesională și viața personală de care, din păcate, în ultimul timp, uităm.”

Citește și:

Lucian Ciolan, prorector al Universității București: Cred că profesorii, poate mai mult decât orice altă profesie, au nevoie de busole clare, dar nu fixe

Bogdan Cristescu, directorul Centrului pentru Curriculum și Evaluare, Ministerul Educației: Profesorii sunt liantul dintre clasă, directori, elevi, părinți. Este cel mai greu rol pentru că ei sunt în tot și în toate și suportă stresul / Nu-i putem hrăni decât cu încredere

Nicoleta Briciu, director CCD București: Formarea continuă a profesorilor nu trebuie să fie o obligație. Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm dosare, dacă acele competențe nu se reflectă în ceea ce noi facem în fiecare zi în clasă

Puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica, le spune secretarul de stat Sorin Ion, din Ministerul Educației, celor aproape 300 de mii de elevi care cer eliminarea tezelor: Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral