Luciana Antoci: Aș corela evaluarea profesorilor și poate chiar salarizarea lor cu bonusuri de performanță, în funcție de progresul în învățare al tuturor elevilor

8.372 de vizualizări
Luciana Antoci / Foto: https://www.facebook.com/antoci.luciana
Este nevoie să facem măcar o testare standardizată pe an pentru fiecare disciplină de studiu și corelarea evaluării profesorilor, inclusiv a salarizării, cu progresul real în învățare al elevilor a susținut Luciana Antoci, consilier de stat pe Educație la Cancelaria Prim-ministrului, pe 11 februarie. Declarațiile au fost făcute jurnaliștilor prezenți la un eveniment al Asociației pentru Valori în Educație.

„Este nevoie să facem evaluări externe și când spun asta mă refer la măcar o testare standardizată pe an pentru fiecare disciplină de studiu. Din păcate, în acest moment, evaluări externe în sistemul educațional din România se fac doar prin Evaluarea Națională și Bacalaureat”, a declarat consiliera de stat.

Bonusuri de performanță pentru profesori, în funcție de progresul elevilor

Aș corela evaluarea profesorilor și poate chiar salarizarea lor cu bonusuri de performanță, în funcție de progresul în învățare al tuturor elevilor”, a declarat Luciana Antoci.

„Rolul sistemelor de educație peste tot în lume este legat de crearea capitalului uman de pe piața muncii. Finalitatea sistemului de educație nu este examenul de bacalaureat, de licență sau diploma de doctor, ci resursa umană integrată pe piața muncii, care aduce plus valoare și creștere”, a explicat aceasta.

„Mai exact, valoarea unei instituții de învățământ constă în valoarea capitalului uman pe care l-a generat”, a spus Luciana Antoci.


12 comments
  1. Lipsa disciplinei si sanctionarea elevilor care incalca ROI sunt alte doua componente cu impact major in pregatirea elevilor. Statutul elevilor este un document care incurajeaza indisciplina si lipsa pregatirii lectiilor. Accesul elevilor cu telefoane la scoala este un alt factor care a contribuit la nivelul actual de educatie. Daca mergi intr-un liceu care nu este de top, vei vedea elevii cu telefoanele in mana atat in pauze, cat si in timpul orelor. Nu se dezlipesc de ele. Daca incerci sa le ceri sa le inchida sau sa le predera pana la sfarsitul orelor, devin agresivi si verbal si fizic. Aici s-a ajuns cu aceste politici promovate de autoritati si imbratisate de parinti.

  2. Vă invit, doamnă, să predați dumneavoastră o săptămână într-un liceu tehnologic in care elevii intră cu nota 1,50 ! În pauze să fiți profesor de serviciu, să îi adunați din toalete și să îi conduceți in clase, să îi liniștiți, să strângeți telefoanele(2 sau chiar 3 de elev) după care să predați!(am uitat: le dați caiete și pixuri, verificați că își notează ceva- asta dacă știu să scrie)
    Cereți și un feedback din partea elevului dar și al părintelui, iar după ore, în acord total cu programul și bunăstarea elevului să faceți și niște ore de pregătire suplimentară!
    Și când în sfârșit se termină…nu se termină pt că minunatul, de atâta plictiseală se gândește să se bată puțintel cu colegul și începe un alt program.
    Dar, ce contează!
    Profesorii au timp, au bani, sunt plătiți cu mult prea mult pentru cât…produc! Nici nu aveau nevoie de norma de hrană, deci să le-o luăm!

  3. Da doamnă, este o idee extraordinară. Dar ce înseamnă progres real ? Progres cu programa antică ? Progres cu elevii îndobitociți de filmulețe scurte pe youtube ? Progres cu bază materială ca pe vremea lui Creangă ? Sunt unele școli profesionale unde profesorul poate să sară-n cap zilnic că elevii nu vor învăța nimic.

  4. Doamna aceasta cu freză comunistă ca a Elenei Ceașescu vorbește anapoda. Deci nu contrează bacalaureatul, licența, doctoratul ci resursa integrată pe piața muncii. Paradoxal este importantă evaluarea profesorilor deși nu e nevoie ca elevii din orice nivel de educație să obțină diploma de bacalaureat, licență, doctorat. Nu cumva se contrazice pe ea însăși. Ce logică întortocheate o mai fi și asta. Deja această doamnă s-a autoevaluat ca fiind lipsită de logică. Oare ce pot învăța copii din aceste afirmații?

  5. Evaluarea standardizată nu este nici evaluare, nici standardizată. Să explic:
    1. Nu este evaluare pentru că oamenii sunt ființe unice și irepetabile, colectivele de elevi sunt omogene doar din punctul de vedere al vârstelor, în rest vorbim doar despre factori care diferențiază, care particularizează. Nu voi vorbi despre provocările mediului social, despre polarizarea socială, despre bariere și inechitate. Prin integrarea elevilor cu CES în școlile de masă, o măsură lăudabilă, a crescut enorm heterogenitatea colectivelor. Prin discriminarea pozitivă a elevilor din diverse etnii, un proces atât de necesar, vectorii proceselor de învățare s-au diversificat și au luat tot felul de direcții. Prin generalizarea transferurilor neîngrădite de ultima medie a clasei, clasele aproape au intrat în stare de haos. Prin integrarea talmeș-balmeș a elevilor implicați în fenomene migratorii sau în nomadism, prin echivalări de dragul echivalărilor, toate fiind gândite în avantajul elevilor, neorânduiala a devenit normă. Iar când spun asta nu mă refer la impactul cazurilor individuale, ci la modificările de substanță ale culturii școlare, ale sintalității colectivelor. Ideea că pui în fața unor elevi atât de diferiți itemi similari, sperând să descoperi că toți se aseamănă, este o utopie.
    2. Nu este standardizată pentru că nu există un standard divin sau uman, unanim acceptabil și facil de impus, care să reziste de-a pururi. Pe același conținut sau pe aceeași competență, în funcție de o voință subiectivă, se pot crea seturi de itemi care pot asigura fie eșecul tuturor, fie succesul tuturor. Standardele perioadei interbelice nu s-au moștenit absolut deloc în comunism, iar standardele din comunism nu au rezistat nici măcar un deceniu după 1989. Standardele culturale, sociale, academice au o dinamică proprie, care nu poate fi înfiptă cu piuneza în perete, sperând să fie regăsite acolo și după 3 decenii.
    Tendința politicienilor cu viziune de azi pe mâine, de a simplifica excesiv, pentru a ieși rapid un contract, pentru a favoriza o firmă, pentru a mulțumi o familie care vrea un transfer preferențial, pentru a detensiona o comunitate, împinge spre soluții aparent magice, prin simplitatea lor, dar care nu rezistă la interogații și analize mai elaborate. Ar trebui gândit mai mult, mai sistematic, cu implicarea specialiștilor în pedagogie, în științele educației, nu doar în antreprenoriat și în soluții rapide de vărsat banii publici în buzunarele private.
    Soluția nu este evaluarea standardizată, soluția este evaluarea calitativă. Nimeni nu își pune valorile cele mai de preț în mâinile unor străini asupra cărora planează blestemul neîncrederii. Fără încredere în profesori nu va exista nici încredere în politicieni. Ideea că softurile pot asigura evaluarea, predarea și învățarea, iar profesorii sunt tot timpul vinovații de serviciu, va lăsa copiii acestora mai neajutorați și nefericiți decât era Tarzan la ieșirea din junglă. Adică tocmai buni să pupe cu ochiul ceasul/ghiulul sclipitor al unui politician.

    1. Domnule profesor, întâi muncim și apoi primim bani. Asta este regula!
      Mulți profesori nu-și fac treaba și asta e o realitate cuantificată într-o țară cu analfabetism funcțional, nu-i un secret! Evaluarea profesională a profesorilor ar conduce la o îmbunătățire.

      1. Pe lângă salarii decente, trebuie să fie aplicată măsura cu bonusuri în funcție de performanță pentru tot personalul din sistemul bugetar, nu doar la profesori sau doar la câteva categorii bugetare.

  6. Tovarasica asta, probabil bine intentionata, dar ignoranta, ar trebui sa se uite de exemplu la sistemul finlandez. Profii din Finlanda nu au bonusuri de performanta pentru ca este un mod de gandire depasit.

    Profesorii din Finlanda au salarii competitive, respect, autonomie, formare si formare continua de top, egalitate și echitate. Ei nu sunt motivati de bonusuri de 2 lei.

    Bonusurile creaza inechitate si inegalitate. Probabil prea greu de inteles pentru tovarasica revolutionara.

    Romania trebuie sa priveasca inainte, nu la un sistem din anii 80-90. Nu de tovarasici din astea avem nevoie, ci de oameni competenti, daca vrem sa se schimbe ceva in educatie.

    >> evaluări externe în sistemul educațional din România se fac doar prin Evaluarea Națională și Bacalaureat”
    Deci asa, astea sunt evaluari externe? LOL, nu mi-ar fi dat prin cap.
    Tovarasa profesoara, evaluarea externa presupune o agentie independenta.

  7. Ce mult as dori sa veniti printre noi, pamanteni, care nu predam la oras in scoli alese, ci avem norocul sa predam la tara, cei care avem elevi care nu vin la scoala pentru ca mamele lor nu au avut din ce sa puna un sendvis, din lipsa painelui. Da din pacate exista astfel de situatii. Tare mult as dori sa veniti si sa aratati performanta, sa ne indrumati cum sa facem performanta ca sa va convina. Sa stiti ca este performanta sa inveti un astfel de copil sa citeasca, sa scrie.Cum zice un coleg de al meu care inca preda la o varsta frumoasa , din lipsa de profesor, performanta nu este sa faci dintr- un copil de nota noua unul de zece ci sa faci din unul de patru cinci. Vor sa ne plateasca dupa performanta, bine, dar sa fie o rotatie. Profesorul din scoala de elita sa vina la periferie, la scoli care sunt departe de oras, la scoli unde invatatoarea ia cele necesare din propriul buzunar.E doamna binevenita sa ne arata performanta.Sa plateasca dupa performanta si pot sa aduca profesori din strainatate pentru ca noi vom pleca. Cand o sa platiti politicienii, medicii, politistii, primarii , ministrii dupa performanta vom accepta si noi.

    1. Da, ai dreptate, nu stiu dacă doamna a predat macar o ora sa vada si ea cu ce ne confruntam, pe hartie totul este minunat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2022. Miercuri, 20 iulie, are loc proba scrisă. Intrarea candidaților se face până la ora 8, iar plicurile cu subiectele vor fi desfăcute la 10 / Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră

Proba scrisă a examenului de Definitivat 2022 este organizată miercuri, 20 iulie, potrivit calendarului oficial. Conform metodologiei, proba scrisă începe la ora 9 și durează 4 ore. Plicurile cu subiectele…
Vezi articolul

LIVE VIDEO FOTO Protestul profesorilor, cu peste 20.000 de participanți, se apropie de sfârșit / La Cotroceni, protestatarii au strigat „Nu cedăm” și „Grevă, grevă!”, după anunțul liderilor de sindicat / “O lume minunată, România educată, sticlă”, „Ligia Decât atât s-a putut” – printre mesajele manifestanților care cer guvernanților creșterea salariilor și finanțarea Educației

Angajații din sistemul de Învățământ protestează marți, 30 mai, în Capitală, pentru majorarea salariilor. Profesorii au început deja să se adune la mitingul programat să înceapă la ora 11:00, în…
Vezi articolul

Daniel David, ministrul Educației, despre propunerea de creștere a normei didactice la minimum mediei din OCDE: Cred că este un element de raționalitate și un criteriu al decenței în situația de criză în care ne aflăm acum. Nu creștem în orb și la paușal

Ministrul Educației Daniel David a spus referitor la propunerea privind creșterea normei didactice că raportarea minimă se face un nivel mediu în UE sau OCDE, ceea ce reprezintă „un «element…
Vezi articolul

Profesorul de Matematică Marius Perianu, director de școală: Noi, în școală, vrem să creăm oameni dezvoltați în foarte multe direcții. E ca și cum ai vrea să crești pești mari și frumoși într-un lac cu adâncime foarte mică, dar acolo nu va crește nimic / Să ai puterea să iei decizii în școala ta și pentru elevii tăi ar fi un mare plus adus educației

Elevii învață prea multe materii în școală, fără să să aibă timp să aprofundeze cunoștințele dobândite, atrage atenția profesorul Marius Perianu, coordonatorul lotului olimpic de juniori la Matematică și directorul…
Vezi articolul

Profesorul Doru Căstăian: După primul tur am fost asaltat de elevi cu ȋntrebări privind alegerile. Atrag atenţia că modul schizoid ȋn care cei mai buni şi mai principiali dintre profesori evită orice subiect politic, ȋn vreme ce dascălii mai puţin democratici şi principiali nu au asemenea scrupule, nu prevesteşte nimic bun / Curiozitatea tinerilor față de alegeri e preluată de TikTok și de spații vicioase

Profesorul de filosofie Doru Căstăian a atras atenția asupra contrastului între curiozitatea elevilor și tăcerea „celor mai buni și mai principiali profesori” în fața evenimentelor politice actuale, ca răspuns la…
Vezi articolul