LIVE VIDEO FOTO Protestul profesorilor, cu peste 20.000 de participanți, se apropie de sfârșit / La Cotroceni, protestatarii au strigat “Nu cedăm” și “Grevă, grevă!”, după anunțul liderilor de sindicat / “O lume minunată, România educată, sticlă”, “Ligia Decât atât s-a putut” – printre mesajele manifestanților care cer guvernanților creșterea salariilor și finanțarea Educației

26.686 de vizualizări
Inquam Photos / Octav Ganea
Angajații din sistemul de Învățământ protestează marți, 30 mai, în Capitală, pentru majorarea salariilor. Profesorii au început deja să se adune la mitingul programat să înceapă la ora 11:00, în Piața Victoriei. Sunt așteptați aproximativ 20.000 de participanți care ar urma să pornească din Piața Victoriei și să ajungă la Palatul Cotroceni. De luni, 22 mai, au intrat în grevă peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic, potrivit sindicatelor.

UPDATE 16.40 Manifestația se încheie, mai sunt doar aproximativ 200 de oameni chiar în fața Palatului Cotroceni. Traficul a fost reluat.

UPDATE 16.15 După declarațiile liderilor de sindicat, la ieșirea de la discuțiile cu președintele Klaus Iohannis, protestatarii strigă “Nu cedăm” și “Grevă, grevă!”

https://fb.watch/kRIW7RbnyW/

UPDARE 16.05 Oamenii încep să plece spre autocare, cei din fața palatului rămân încă pe poziții

UPDATE 16.00 Liderii de sindicat după discuțiile de la Cotroceni: Președintele a spus că e nevoie de un act normativ, că se angajează, în cazul în care se va accepta un acord, că îl va gira / Profesorii vor decide dacă ei cred că oamenii politici vor respecta acordul spun liderii participanți la întâlnirea cu Iohannis

UPDATE 15.50 Discuțiile liderilor de sindicat cu președintele Iohannis s-au încheiat

UPDATE 15.15 Cheltuielile cu educația, din perspectiva protestatarilor

UPDATE 14.41: Liderii celor trei sindicate din educație au intrat în Palatul Cotroceni pentru întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, potrivit G4Media.ro.

UPDATE 14.35 Primii manifestanți au ajuns la Palatul Cotroceni, în zona Statuii Leu

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

UPDATE 14.30 Protestatarii au ajuns la Podul Grozăvești. Jandarmi apreciază, neoficial, că numărul participanților ar fi de circa 23.000.

Foto: Edupedu.ro

UPDATE 14.20 Marșul profesorilor spre Cotroceni:

UPDATE 14.10 Mii de profesori protestează în orașele țării – vezi imagini din Satu Mare, Mureș, Galați

UPDATE 13.55 Vârful coloanei se apropie de Podul Cotroceni, mai e puțin până la punctul final al marșului, unde manifestația urmează să continue. Pe un panou purtat de protestatari sunt listați toți miniștrii educației din istoria recentă, terminând cu “Ligia Decât atât s-a putut”.

Foto: Edupedu.ro

UPDATE 13.53 SURSE – Președintele Klaus Iohannis îi primește azi la discuții pe liderii de sindicat din Educație

UPDATE 13.40 Se scandează “România educată este fără plată”. Un părinte își exprimă solidaritatea cu profesorii, pe traseul acestora către Cotroceni

https://fb.watch/kRz4-dWsV8/

UPDATE 13.30 Coloana a ajuns la Berzei, ultimii protestatari sunt încă în Piața Victoriei

UPDATE 13.10 Mesaj al unui protestatar: “România educată ‘sticlă'”. La protest participă și consilierii școlari

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

UPDATE 12.50 Manifestanții au pornit în marș spre Cotroceni. Sunt peste 20.000 de participanți

UPDATE 12.50 Lideri sindicali, după negocierile de la Guvern, de azi: Nu au venit cu nici o nouă ofertă / Greva generală continuă

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 12.45 FOTO VIDEO Protest al profesorilor în Suceava: Peste 1.000 de cadre didactice au ieșit în stradă

UPDATE 12.40 “Vrem la catedră, nu în piață” – mesaj al profesorilor protestatari

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Protestul profesorilor în Piața Victoriei, 30 mai 2023 / Foto: Edupedu.ro

UPDATE 12.30 Părinte, la protestul din Piața Victoriei: “Nu vorbim doar despre salarizare vorbim și despre respect, despre demnitatea acestei funcții, pe care, din păcate, profesorii au pierdut-o”

UPDATE 12.25 În piață sunt peste 15.000 de manifestanți, potrivit estimărilor sindicatelor.Printre profesori sunt copii se joacă cu păpuși

Foto: Edupedu.ro

UPDATE 12.20 Mărturii ale unor profesori veniți în Piața Victoriei, la miting: Se pare că nu doresc să comunice deloc și nu doresc să rezolve problema, ci doar să tergiverseze întreaga situație / Sperăm ca președintele să fie la Cotroceni, el în mod normal ar trebui să vină să medieze, poate chiar la un moment dat să iasă și în stradă, cum a mai făcut când a avut interese

UPDATE 12.15 Protestararii continuă să vină în piață, în aplauzele celor prezenți

Foto: Edupedu.ro

UPDATE 12.00 Elevii din Constanța au ajuns la protestul profesorilor din fața Guvernului. Elevii sunt cu voi!, transmit aceștia – VIDEO

Foto: Edupedu.ro

UPDATE 11.50 S-au adunat peste 10.000 de persoane, potrivit estimărilor sindicatelor. Autocare cu protestatari sunt încă în drum spre București, spun acestea

Mitingul profesorilor in Piata Victoriei, 30 mai 2023 / Foto: Edupedu.ro

UPDATE 11.45 Mesajul unei profesoare de la mitingul din Piața Victoriei: “Ghinion, viitorul este sumbru”

UPDARE 11.40 “O lume minunată, România Educată, școala abandonată” – printre mesajele purtate de protestatari, cu referire la secvența din 25 mai, când un cor de copii i-a cântat președintelui Iohannis în timpul unei vizite în țară, când la București aveau loc ample proteste ale profesorilor

Foto: Edupedu.ro

UPDATE 11.25 Potrivit estimărilor sindicatelor, până în acest moment s-au adunat circa 3.000 de persoane.

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

UPDATE 11.15 Protestatarii vin constant în grupuri mari. Zona amenajată pentru protest este considerabil mai mare decât cea de la protestele de joi.

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

UPDATE 11.00 Aglomerație la metrou, profesorii se îndreaptă spre Piața Victoriei

UPDATE 10.45 Mesaj comun de solidaritate cu profesorii, lansat de organizații ale elevilor, studenților și tinerilor: „Statul român este dator să își asume responsabilitatea” pentru situația salariilor din educație

UPDATE 10.30 Protestatarii au început să se adune în piață. Potrivit reporterului G4Media.ro, primul autocar cu angajați veniți din alte orașe la București a sosit din Brăila

————–

Liderul sindical Marius Nistor a declarat, luni seară, la B1 TV, că se așteaptă ca la protestul de marți de la Cotroceni să vină „20 de mii de colegi din București, dar și din țară”, după cum a scris G4Media.ro.

Luni seara, după runda de prezentări din a șasea zi de grevă generală în școli, Guvernul a făcut o ofertă cu aceleași vouchere din fonduri europene. Sindicatele din învățământ au solicitat aplicarea unui salariu de 3.000 de lei pentru debutanți și creșterea cu 25% a salariilor din Învățământ, iar guvernanții prezenți – Marius Budăi (PSD) și Ligia Deca au preluat solicitarea ca să o anunțe mai departe șefilor de partide.

Conform unui document al Primăriei Municipiului București, protestul se va desfășura astfel:

„- între orele 11.00 — 12.00, adunarea participanților în Piața Victoriei, respectiv Bd. Kiseleff, perimetrul cuprins între str. Arh lon Mincu și Piața Victoriei;

– între orele 1200 — 13.00, adunare publică în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. lancu de Hunedoara;

– între orele 13.00 — 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei — str. Buzeşti — str. Berzei – str. Știrbei Vodă — Splaiul Independenței — Pod Grozăvești — stânga Șos Grozăvești — Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. luliu Maniu către Piaţa Răzoare — punct final Statuia Leu.

– între orele 15.00 — 15.30 adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu;

– între orele 15.30 — 16.00, defluirea totală a participanților. 

G4Media.ro a scris că vor fi restricții de trafic: „Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că, pentru buna desfășurare a evenimentului, începând cu ora 10.00, se va resistematiza traficul rutier în Piața Victoriei, asigurându-se două benzi pe sens în fața Guvernului, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu și se va restricționa traficul gradual pentru staționarea autocarelor pe Șos. Kiseleff, benzile I, III și IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, fără afectarea intersecțiilor. Banda II de circulație pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenție.”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că este alături de profesorii și angajații care vor merge marți la protestul din Capitală. Deca s-a delimitat de restul Guvernului în declarațiile făcute luni la ieșirea de la întâlnirea cu sindicatele care a avut loc la Ministerul Muncii. „Vom face toate eforturile, noi ce de la Ministerul Educației, să le fim alături”, a declarat Deca.

Citește și:
Guvernul insistă în sfidarea profesorilor și angajaților din Educație și mai face o ofertă cu aceleași vouchere din fonduri europene. Propune în plus câteva sute de lei pentru „cărți” și „cursuri de igienă” și un acord politic cu PNL și PSD că va fi acordat principiul cu salariul debutantului la salariul mediu pe economie în viitoarea lege a salarizării
Scriitorul Radu Vancu: E vital ca profesorii să nu renunțe la grevă. Fiindcă dacă vor pierde acum vor pierde pentru totdeauna. Iar disprețul establishmentului politic pentru ei, până acum oarecum camuflat, va fi de acum înainte la vedere și imposibil de suportat. Suntem alături de voi
Liderii sindicali din educație, după discuțiile cu ministrul Muncii: Este obligația lui Klaus Iohannis să intervină într-un moment critic / Nu există niciun motiv pentru anularea protestului de mâine
Mesajul Ligiei Deca pentru profesorii și angajații din școli care vor ieși la protest marți, pe contrasens cu cel al Guvernului din care face parte: Îi respectăm, suntem alături de ei, ne dorim ca ei să aibă sprijinul financiar pentru a-și desfășura meseria așa cum vocația le-o cere și așa cum avem cu toții nevoie
Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție
Toate sindicatele din educație îi cer președintelui Klaus Iohannis să le primească mâine la discuții, la o săptămână de la declanșarea primei greve generale din învățământ din ultimii 18 ani și după ce președintele a refuzat prima invitație la dialog
LIVE VIDEO Mii de profesori protestează astăzi în Iași, Baia Mare, Caraș-Severin, Maramureș, Suceava, Alba, Alexandria, Brașov, Brăila, Galați, Dâmbovița, Bistrița: „Suntem uniți! Nu cedăm!”

43 comments
  1. Da sunt de acord sa le mărească salariile dar înainte sa se monteze camere web in fiecare clasă și părinții să aibe acces la ele să vedem dacă mai sunt de acord.

    1. Absolut de acord! Nu am nimic de ascuns! Poate vad si unii parinti cum se comporta odraslele pe la ore! I propunere excelenta, abia astept. Plus, am avea si dovezi ptr sanctionarea elevilor problema! Poate si cu amenzi ptr parinti!

      1. Foarte bine, sa fie camere de supraveghere in clase. Ar fi in avantajul profesorilor. Am pune capat hartuirii profesorilor de catre parinti.

        1. Domnilor profesori, ce v-a apucat? Parcă era vorba despre salarii, despre demnitatea profesiei de cadru didactic. Vreți acum camere de luat vederi?! Cine a deturnat această discuție către un fapt secundar?
          Este total neconstituțional, împotriva dreptului de protecție a persoanei și a profesiei. Pentru supravegherea video s-au câștigat procese la CEDO chiar de către profesori universitari, și acolo era vorba de studenți, nu de copii, care implică și mai mult protecția intimității lor. Sigur, s-a cântat, la modul ironic, „O, ce lume minunată!”, dar câți dintre participanți au citit romanul „Minunata lume nouă” (1932), de Aldous Huxley, care prezintă multe din simptomele unui stat totalitar

    2. Dar dumneavoastră nu vreți camere de filmat la locul de muncă? Sau măcar să facem schimb vreo două luni, să vedem cum va descurcați cu vreo 25-30 de elevi/6 ore pe zi, pupați in fund de părinți și învățați că li se cuvine totul. Sunt cadru didactic și am și copii, pe care incerc sa îi cresc și să îi învăț bunul simț, în lumea asta aflată în neorânduială. Și nu îmi doresc deloc să urmăresc pe camere ce fac la ore colegii mei profesori, sau proprii copii. Am încredere și în unii, și în alții. Zi bună!

    3. pt Niki – in clase si pe holuri sunt camere web si se inregistreaza totul. De acord sa aiba parintii acces la inregistrari, ar vedea cat de “sfintisori” sunt copiii lor la scoala!!!! Cum se bat in ora, cum distrug mobilierul, cum stau numai pe whatsapp sau pe site-urile cu filme, si tu, ca profesor, poti doar sa ridici tonul la ei, si nici asta nu-ti este permis, pana la urma! Singura arma este stiloul/nota din catalog, dar nici aia nu-i mai impresioneaza. Deci perfect de acord cu ceea ce propui!

    4. Ești inspector cumva, cum îți permiți asemenea pretenții, ce calitate ai ca sa verifici un profesor?! Camere sunt de ani de zile, dar voi nu aveți habar! Pune mâna pe carte că nu știi să scrii corect!

    5. Niki, noi chiar o cerem. Cu ocazia asta vad si parintii cum se comporta copiii lor la scoala si ce fac in timpul orelor.

    6. De acord daca primim salarii la nivelul celor din sanatate, iar salariile sa fie marite intr-o singura transa.

  2. Se aruncă efectiv cu bani pe tot felul de proiecte extrem de ineficiente (cum ar fi cel cu panouri solare instalate pe casă) și nu sunt bani pentru profesori? Cum vine asta?

    1. Avem cărți și avem destule diplome sau adeverințe de la cursuri, care expiră după 5 ani! Politicienii ar trebui să își asigure niște cărți și niște cursuri, să învețe să vorbească, să învețe să respecte, să renunțe la veniturile și facilitățile nesimțite!

    2. in primul rand banii aia sunt europeni pentru panouri si in al doilea rand sunt foarte eficiente, oamenii isi reduc semnificativ facturile si injecteaza si energie in piata ceea ce duce la scaderea pretului…pentru profesori e alta discutie, aia de salarii sunt de la bigetul national, dar eu am o alta intrebare: deci treaba nu ne-o facem, facem meditatii, asteptam cadouri scumpe de la parinti si iesim in strada(scosi de PSD da’ ma rog) ca sa cerem salarii mai mari, dar dotari in scoli nu cerem, apa curenta in scoli nu cerem, conditii decente in care sa se invete…nu, vrem salarii da’ oare cati dintre noi ne meritam salariul?

      1. @Sevastian. Cred că tu nu știi cum funcționează panourile solare și nu știi de unde vin banii europeni.
        1. Panourile functionează optim dacă sunt orientate perfect spre soare (razele soarelui trebuie să bată perpendicular pe ele ca să ai randament maxim). Orice deviere duce la reducerea performanței. Îți garantez că nu există multe case care sunt orientate perfect spre Sud, și nu sunt multe case care au acoperiș la 18 grade vara și 60 iarna. Doar în aceste condiții randamentul este maxim. În plus orice umbră (de la un copac, stâlp, etc) poate reduce semnificativ producția de curent. Praful este iarăși o problema f. mare.
        Sunt de acord cu panourile solare, dar nu instalate aiurea pe acoperișurile mici ale oamenilor. O investiție mult mai eficientă e în parcuri mari de panouri, care pot fi orientate și întreținute cum trebuie. Iar producția obținută poate ajuta la reducerea prețului curentului distribuit populației!
        2. Banii europeni sunt bani din taxele cetățenilor europeni. De ce să irosim banii din taxe pe proiecte prost gândite (cum sunt aceste panouri solare aruncate pe casele oamenilor)?!

  3. Să lase greva și să se întoarcă înapoi la clasă, căci nici măcar 60% dintre profesori, nu merită mărire de salariu. Cei care fac grevă sunt profesorii care au luat note de 5 și 6 la titularizare și care nu își dau interesul pentru a preda cât mai frumos și cât mai atractiv și vin cu scârbă în fața elevilor. Cunosc persoane, care își duc copiii la școală și fac ore normal. Așa că nu îi mai stresați pe copii, mai ales pe cei din ani terminali și nu decalați examenele, pentru că, așa cum am mai spus-o într-un comentariu de la un alt articol, distrugeți încă o generație de copii nevinovați.

    1. Serios? Hai nu mai spune . La 2-3000 de lei ar fi suficient sa supravegheze elevii in clase. Ca asta e salariu de agent de paza. Dar majoritatea fac mult mai mult! Ca unii vin cu scarba, pai poate fi si din cauza salariilor mici V-ati invatat sa fie sclavii vostri ! Ar trebui sa iti fie rusine! Fix pentru cei cu atitudine xa a ta, greva trebuie sa continue cu orice pret!

      1. ca sa fim cinstiti un agent de paza lucreaza 8 ore pe zi.Noi 3 ore
        Si 3000 de lei ii iau aia tineri ca aia batranii i-au cu 70% mai mult.De ce nu se stie ca e vorbra de aceeasi munca prestata.Daca nu se aplatizeaza si se elimina diferentele astea degeaba greva degeaba agitatie

        1. Vezi-ți dumneata de meserie, noi ne vedem de profesie. Să moară și capra vecinului nu mai funcționează.

        2. Poate că dumneata lucrezi trei ore, profesorii adevărați se pregătesc, citesc, întocmesc documente, învață pentru examene, își scriu lucrarea de grad, se documentează, se perfecționează și participă la. cursuri, la examene, își amenajează sălile de clasă, și altele! Iată cum ies la suprafață clienții politici și cei slab pregătiți!

          1. Haha asta sa o spuneti la TV.Ca realitatea o stim toti.
            4-5 ore de predare pe zi?:La o norma de 18 ore sau 16 ore la cei cu vechime peste 25 de ani?nu prea iese matematic.18 :5 nu da nici macar 4 pe saptamana.Sunt profesori buni in sistem care fac ce ziceti dvs.Insa sunt atat de putini.Ii bagam pe debutanti in fata ,ca de obicei .Si ca de obicei ei vor iesi cel mai rau din aceasta greva.De ce nu ai loc de pensionarii din invatamant???Cred ca din cauza ca sunt salariile mici si se munceste mult.:)))))

        3. Un agent de paza … STA mai mult. Unii Au tura de doar 6( sase) ore, stiu personal unul Ce ” lucreaza”? N-are niciun stres Iar profesorul nu lucreaza 3 ore. Sunt 4-5 ore de predare , dar nu acolo se termina munca sa, mai sta si acasa minim 2-3 ore, chiar si sambata, duminica, olinpiade etc. Nu mai aberati Nu munceste niciun profesor doar 3 ore!! Iar salariile sunt proaste TOATE! Nu doar la debutanti! Cu gradul intai abia dat abia ajungi la 3000 si ceva! Si nu se compara munca! O ora de predare la o clasa dificila te oboseste cat 10 ore de ” paza”, adica stai si te uiti Ma mir ca nu va e rusine sa faceti asa comparatie. Daca un profesor ar lucra doar 3 ore , psznicul ar trebui sa faca 30 de ore ca sa fie echivalent!

        4. @mar
          Poate, dar agentul de pază doar stă, nu are nicio răspundere directă.
          Profesorul are de îndeplinit mii de proceduri.
          E sub papucul directorului, parintilor, inspectoratului, ministerului si din ce in ce mai des al elevilor.

          Dacă mai adăugăm sutele de grupuri de WhatsApp, telefoanele de ,,convingere” pt. protejarea unor beizadele, riscul de burnout permanent, lipsa resurselor minimale (hârtie, aparatură electronică, materiale didactice moderne etc) sentimentul de inferioritate socială (elevi cu autoturisme mai scumpe decât locuința profesorului -luată în rate pe 30 ani) părinți parveniți care cred că pot cumpăra orice cu bani.
          Am descris doar o bucată din tabloul complet al unei zile de lucru.

          Probabil unii vor zice că de ce nu pleacă profesorii să se angajeze paznici.
          Simplu.
          E considerat supracalificat.
          Paznicul trebuie să aibă studii medii ca să primească 3.000 lei.

          1. Cata dreptate aveti! Dar din pacate se aplica unui procent mic in breasla dascalilor. Nu sunt multi care fac ce ati descris Dvs. mai sus. Sau poate doar eu si colegii, vecinii, prietenii cu care mai discut despre cum e scoala in ziua de azi am avut ghinion de dascali care umilesc elevii, vin nepregatiti si tin niste ore plictisitoare, care se plang permanent copiiilor de cat de grea e viata de profesor, cum vin ei de la mare distanta sa ii educe samd. dascali care tipa, jignesc, nu stiu scrie corect cateodata.
            Da, este clar nevoie de salarii mari in educatie pentru a atrage oameni competenti, dar si salariile ar trebui sa fie diferentiate nu doar pe baza gradelor obtinute si a vechimii dar si pe baza a plus valorii pe care o aduc la clasa. Nu e normal ca un profesor care pregateste zi de zi lectia pentru a doua zi, care citeste, studiaza, incearca sa faca ora mai captivanta sa fie platit la fel cu cel care nu face acest lucru.
            Este ok sa se faca greva dar nu este moral sa te folosesti de copii nevinovati pentru a-ti atinge scopul. Elevii din clasele terminale nu au nici o vina pentru salariile mici din educatie, de ce au fist tarati in asta? nu au destule emotii din cauza examenelor care ii asteapta?

    2. Propagandistul Oana, a mai scos din tastatură niște ideii scârboase, ca de obicei. Nu-l mai luați în seamă, asta îl are în fisa post pentru miile de euro luați ca salariu. Ei mai speră ca să bage cipurile lui Musk în capul nostru, dar DREPTATE NAȚIONALĂ VA ÎNVINGE. Protestam împotriva miscării globalista de tip non-culture a mediocrității !!

    3. “ Sa lase greva si sa se intoarca inapoi la clasa” nu este o afirmatie potrivita situatiei actuale din Romania! Cine sa lase greva? Profesorii de Limba si literatura Romana, absolventi ai Facultatilor de Litere, oameni care si-au petrecut studentia in Bibliotecile Universitare, cursuri si seminarii de dimineata pana seara, cu mici pauze in care nu era timp de mai nimic, poate doar o fuga la cel mai ieftin loc de multiplicare a documentelor, cu banii de buzunar cheltuiti pe carti, dictionare etc. Da, spre surprinderea dumneavoastra, exista si aceasta categorie care ar dori sa isi culeaga roadele efortului, macar la maturitate. Profesorii de matematica? Cei de geografie? Stiti ce presupune o specializare Geografie-Engleza la UBB, de exemplu? Stiti cate carti a citit un viitor dascal in facultate? Si cate carti citeste pentru a preda la clasa? Credeti ca au citit toata literatura de pe globul pamantesc in timpul studiilor si gata, vin la catedra si stau cu mana in buzunar? Efortul este continuu! Va recomand o carte, “ Fahrenheit 451”, poate veti realiza cum ar fi aratat lumea, daca toti ar fi avut aceasta mentalitate de “ Taci si nu comenta “ , la nesfarsit! O lume fara carti, profesori, scoala si respect se numeste prostie, incultura si multe pericole pentru intreaga societate.

      1. Aveți dreptate, dar doar parțial. Din nefericire, așa cum guvernanții și persoanele care învinuiesc profesorii pentru grevă fac exagerări, așa și profesorii sau susținătorii lor exagerează în multe privințe. Și eu am fost student la litere, am avut colegi și de la română, am fost și profesor titular și ambii mei părinți au fost profesori o viață întreagă, deci vorbesc în cunoștință de cauză. Dintre colegii mei de la litere, mai mult de jumătate din ei nu aveau ce căuta acolo ca studenți. Acele multe cărți pe care le menționați erau citite doar de o mică parte din studenți. Restul treceau anul cu note mici sau cu restanțe peste restanțe. Erau acolo doar pentru că la litere s-a intrat mai ușor ca în alte facultăți. Deci calitatea materialului uman, a viitorilor profesori, era viciată încă din studenție.
        Ulterior, după titularizare, am constatat că o mare parte dintre colegii de cancelarie erau cuprinși de același miserupism precum colegii de studenție. Când se suna de intrare, eu mă grăbeam să intru la clasă, alții rămâneau în cancelarie la povești sau la țigară. Am plecat de mult din învățământ, din cauza sistemului (post desființat de pe un an pe altul, deși fusesem numit titular pe minim 4 ani). Acum am copiii la școală și constat că o mare parte din profesori sunt indolenți, incompetenți sau lipsiți de înțelepciune pedagogică. Nimic nou față de ce știam: teste date în dorul lelii sau evaluarea folosită ca mijloc punitiv, lipsă de obiectivitate la evaluare, însușirea discountului acordat de edituri la comandarea unui număr mare de materiale auxiliare pentru clasă, meditații la română și matematică cu peste jumătate din elevii de la clasă (deși legea interzice acest lucru), materie neterminată an de an (dar predată elevilor de la meditație) și multe altele.
        Sunt multe hibe în învățământ și, din păcate, majorarea salariilor nu le va rezolva. Cauzele sunt multiple și nu cred că cineva va lua taurul de coarne pentru a schimba ceea ce trebuie schimbat. După rezolvarea, sperăm noi, cât mai satisfăcătoare a pretențiilor financiare, noi, părinții, așteptăm să vedem cum atenția cadrelor didactice și a sindicatelor se va îndrepta asupra noilor legi ale educației și a luptei împotriva acestora.

        1. Exagerezi cu “o mare parte din profesori”. Cunosc si eu bine sistemul de invatamant, stiu ca exista si profesori precum cei descrisi, dar ei sunt o minoritate, nu o majoritate, asa cum pretinzi dumneata, generalizand aiurea. Exista si uscaturi, dar de vina sunt tocmai salariile mici si conditiile din sistem. Adica propriul argument, prin care vrei sa pretinzi ca nu trebuie marite salariile ptr ca UNII nu isi fac treaba , se intoarce impotriva ta, ca un bumerang: pai nu cumva tocmai datorita salariilor mici exista acesti oameni? Daca sunt tineri, sunt dintre cei care au intrat in invatamant ptr ca nu au gasit altceva mai bun, si pe ei nu o sa ii vezi la greva…le convine salariul ptr ca oricum nu se streseaza prea mult. Daca sunt mai in varsta, sunt dintre cei care au fost odata dedicati, dar s-au saturat sa “Se streseze” pe 2 lei…de aia stau la cafele. Apropo, cand inflatia pe ultimii 2 ani e 20-30%, toate taxele cresc cu rata inflatiei, salariul minim aproape se dubleaza, salariul mediu creste consistente si salariile profesorilor cresc doar…cu 4 %, sunt de condamnat ca muncesc si ei mai putin cu 20%? Fix asa ar trebui,m sa scurteze ora cu 20%!! Dvs nici nu stiti in ce hal se prezinta unele clase la unele scoli, e ca la nebuni acolo,l copii care fac prec um toate animalele, etc…pur si simplu nu poti desfasura vreo activitate didactica productica, sa predai ceva…probabil de aia nu le vine nici sa mai intre. Dar generalizarea dvs este jenanta si rusinoasa, sa puneti eticheta pe intreg corpul profesoral doar ptr ca unii nu isi fac datoria. Eu cred ca, la cum sunt platiti si trattai, ar trebui sa ne mire ca mai exista inca foarte multi care sunt dedicati si se straduiesc sa isi faca treaba cat mai bine, si nu faptul ca exista si uscaturi… Iar cu meditatiile, din nou, ele se fac tocmai ptr completarea venitului. Si este absurd cum generalizati din nou, ca toti profii fac acasa cu cate jumatate de clasa… din nou, din cazurile cunoscute de mine, este cate unul la 5 scoli, poate, care incearca sa forteze copiii sa vina la meditatii. Si precum bine ati zis, acest lucru este interzis, parintii de ce nu reclama??? Sa reclame si sa se faca o comisie de ancheta, este o incalcare a codului de etica! De aceea nici nu este plauzibil ce spuneti, la cat de porniti sunt parintii in ziua de azi l-ar reclama si la parchet daca i-ar forta copilul la pregatire… de aceea cel mai probabil aceste cazuri nu prea exista sau sunt foarte putine.

          1. Aoleu ce tiradă! Domnule Ion, recitiți ce am scris. Tocmai că am scris că sper să fie majorate salariile. Intervenția mea s-a vrut a fi doar o atenționare că unii profesorii exagerează la rândul lor, negând existența acestor uscături, cum le numiți, care sunt multe la număr, nicidecum excepții. Dumneavoastră faceți același lucru, exagerați și răstălmăciți vorbele. Uscături au fost și vor fi în continuare, pentru că salariile mari nu vor rezolva aceste probleme. Știți foarte bine aceste lucruri, dacă sunteți profesor. De aceea am spus că este de dorit ca după rezolvarea problemelor financiare (ceea ce îmi doresc să se întâmpl), profesorii să ceară reformarea cu adevărat a sistemului de învățământ. Începând cu legile educației care tocmai au fost adoptate și urmează să distrugă încă o bucată din ce rămăsese nedistrus în educație.

        2. Subscriu! Am fost profesor, am plecat din cauza colegilor “cu experienta” care nu au vazut cu ochi buni zelul meu de a face lucrurile altfel. In mediul privat suntem evaluati si remunerati in functie de competente, nu toti otova. De ce nu ar fi la fel si in educatie? E nevoie de un salariu motivant ca sa fie atrasi oameni comoetenti

          1. În privat privează banul. De exemplu, 4 fii de parlamentari in scoala privata de care apartin au prins licee de top cumparandu-si practic locurile. Sa nu ma apuc acum sa dau si nume.

          2. erata: nu ma refer la invatamant privat, am ales sa merg pe alta cale, ci la mediul privat

    4. Cum îți permiți, dragă Oana, sa faci afirmații despre notele profesorilor? In caz că nu știai, acestea sunt confidențiale! Ai făcut vreo statistica și nu știm noi? Ia poftește la titularizare, să vedem ce note iei! Cred că ai multe frustrări și complexe de inferioritate!

      1. Dacă sunt confidențiale, atunci de ce reportajele de la televizor spun ce note iau “stimații” profesori la titularizare? Unde este așa zisa confidențialitate? PS: Nu urmăresc decât telejurnalul

    5. Eu zic să te duci tu să faci mai multe, pentru că observ că te pricepi. Nu înțeleg cum de toți neaveniții se pricep la educație. Și ne mai mirăm că suntem aici!

  4. Afară, afară politica din școală!
    Ticăloșia sufocă România!
    E de noaptea minții ultima propunere. Sfidarea continuă.

    1. Corect: Va dam, dar oricum nu va dam de la noi, ci, va dam ca trebuia sa va dam oricum de la UE. Va dam cand vrem noi, pentru ca sunt mai multe transe in care va dam, dintre care unele la Sf.Asteapta vi le dam, daca mai vrem noi sa vi le mai dam si vi le dam ca sa faceti cursuri si sa va luati cele necesare in scoala pe care conform legii oricum trebuie sa vi le dam si vi le dam ca sa nu trebuiasca noi bani sa va dam. Iar noi, membrii de sindicat o sa va dam multa …Uniune Europeana. Luati de aici …UE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Testarea unui elev în caz de suspiciune de consum de droguri, analize periodice decontate de stat și ore antidrog în școli – propunerile dintr-un chestionar al Prefecturii Capitalei ce va fi validat cu Inspectoratul școlar marți și pe care-l vor primi părinții elevilor din București / Vizați ar fi cei din clasele VII-XII, propune prefectul

Părinții elevilor din București vor primi în curând un chestionar de la școli, realizat împreună cu sociologi și psihologi voluntari, prin care vor răspunde la 3 întrebări legate de prevenția…
Vezi articolul

Subiecte și soluții Olimpiada județeană de Informatică 2024 – gimnaziu. Problemă prin care elevii să-l ajute pe personajul Ron Weasley „să construiască” o baghetă magică pentru Harry Potter, printre cerințele pentru clasa a VII-a

Subiectele de la olimpiada județeană de informatică (OJI) 2024 pentru elevii de gimnaziu, de duminică, 17 martie, au fost publicate pe site-ul sepi.ro. Elevii de clasele V-VIII au avut de…
Vezi articolul