Mai multe asociații ale elevilor anunță grevă japoneză săptămâna aceasta. Elevii protestează față de tăierea burselor

3.555 de vizualizări
Foto: Asociații de elevi
Pe durata săptămânii 10-16 ianuarie, elevii vor organiza o grevă japoneză în semn de protest față de tăierea burselor, anunță într-un comunicat Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM).

Luni, 10 ianuarie, elevii din mai multe licee din 6 județe ale țării au pornit o grevă japoneză față de schimbările criteriilor de acordare a burselor. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braț, o banderolă albă, pentru a protesta față de modificarea abuzivă a criteriilor de acordare a burselor, potrivit comunicatului.

În urma protestului organizat de asociațiile de elevi, Ministerul Educației a declarat faptul că nu va modifica înapoi criteriile de acordare a burselor. În acest sens, asociațiile de elevi vor continua cu acțiuni, lansând o petiție și începând o grevă japoneză, precum și vor acționa în instanță ordinul respectiv.

„Îndemnăm toți elevii care își vor pierde bursa în urma modificărilor aduse, precum și elevii ce doresc să fie solidari cu colegii lor, să poarte în această săptămână o banderolă albă la mână”, scriu reprezentanții asociațiilor de elevi.


4 comments
  1. Propun și cadrele didactice sa între in greva generală de pe data de 17 Ianuarie, deoarece ei chiar nu și-au primit nicio mărire prevăzută in lege! Dacă elevii știu doar de drepturi, și profesorii au la fel de multe drepturi și este momentul sa înceapă sa protesteze, ca sa nu mai fie călcați in picioare de guvern!

  2. Propun sa se dea bursa de merit de la nota 2. Și sa se ia în considerare doar cea mai mare nota primita în ultimii 5 ani. Și sa se accepte și declarații pe propria răspundere referitoare la note, nu doar catalogul.

    1. Un răspuns lipsit de orice logică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Maia Sandu, președinta Republicii Moldova: Profesorul se impune prin cunoștințe, printr-un comportament profesionist, printr-o atitudine echilibrată și deschisă față de copii, îi încurajează să învețe și să nu le fie frică de încercări și experimente

Președinta Republicii Moldova le-a vorbit profesorilor din țara sa despre schimbările pe care urmează să le aibă în sistemul de învățământ, despre cum ei vor fi cei care le vor…
Vezi articolul

Matematica pe TikTok, reinventată în clipuri de 1 minut de Florentina Pavăl sau „Profa de mate cool”: Am pornit cu ideea de a prezenta o altă față a matematicii, altceva decât prevăd programele școlare – legătura cu viața de zi cu zi

Are 124.000 de „followers” pe TikTok, una dintre cele mai populare rețele de socializare printre copii și adolescenți, asta deși are contul doar de un an. Florentina Pavăl predă matematica…
Vezi articolul

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu Educația, Roxana Mînzatu: Prima strategie UE pentru vize propune proceduri mai simple și mai puțină birocrație pentru studenți și cercetători, inclusiv pentru beneficiarii Erasmus+

Comisia Europeană a anunțat, joi, adoptarea primei Strategii UE privind Vizele, strategie care să servească „intereselor pe termen lung ale Uniunii Europene”. Potrivit vicepreședintei CE responsabilă cu Educația, Roxana Mînzatu,…
Vezi articolul