Mai mulți europarlamentari solicită un mecanism la nivel comunitar pentru sprijinirea copiilor rămași orfani din cauza Covid-19

105 vizualizări
Noi condiții de angajare în UE
Foto: © Dreamstime.com
Un mecanism specific de ajutor şi asistenţă dedicat copiiilor din Uniunea Europeană care au pierdut unul sau ambii părinţi din cauza Covid-19 a fost solicitat Comisiei Europene, Ursulei von der Leyen şi comisarului pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, de către 27 de europarlamentari din toate grupurile politice şi reprezentând 15 state membre, potrivit unui comunicat de presă transmis de europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, iniţiatorul demersului, scrie News.ro.

Eurodeputaţii semnatari insistă că UE trebuie să dezvolte un mecanism special pentru a sprijini statele membre în eforturile de a garanta copiilor afectaţi de Covid-19 îngrijirea necesară la un nivel egal pe tot teritoriul Uniunii. O astfel de acţiune comună ar trebui să fie finanţată în mod adecvat din fonduri comunitare, cu contribuţii suplimentare provenind din donaţii private şi orice altă sursă legitimă, spun aceștia. De asemenea, este esenţial ca Uniunea şi statele membre să se asigure că resursele ajung direct la beneficiari.

Copiii afectaţi ar trebui să primească sprijin economic, psihologic şi administrativ prin acest nou mecanism în toată Uniunea Europeană, pentru ca minorii să nu sufere alte lipsuri pe lângă pierderea părinţilor. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că aceşti copii au bunuri de bază, au acces la educaţie, la asistenţă medicală şi orice alt tip de ajutor de care ar putea avea nevoie în situaţia lor”, subliniază europarlamentaru USR Vlad Gheorghe, iniţiatorul propunerii.

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.

Foto: © ArtjazzDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicușor Dan: Nu se pun în discuție institutele de cercetare pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie / „Trebuie să facem însă o evaluare a institutelor de cercetare”, spune președintele, la 2 zile după ce Ministerul Educației a demarat evaluarea institutelor

Președintele Nicușor Dan a anunțat că „nu se pun în discuție institutele de cercetare” pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie 2025.…
Vezi articolul

Ministerul Educației a cerut și a obținut 30 de milioane de lei din Fondul de rezervă pus la dispoziția Guvernului, după ce a rămas fără bani pentru investiții în infrastructură și digitalizarea universităților

Ministerul Educației a cerut de la Guvern și a obținut 30 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli prevăzute în PNRR cu investiții în digitalizarea universităților și echiparea laboratoarelor…
Vezi articolul