Marius Nistor, după întâlnirea cu ministrul Educației: Răspunsurile au fost evazive și nu a fost stabilită o viitoare discuție / Mihai Dimian susține că sunt rău intenționați cei care declară că bugetul e doar 3% din PIB, pentru că există bani din PNRR

199 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că, în cadrul întâlnirii de astăzi cu ministrul Mihai Dimian, răspunsurile oficialului au fost fie „evazive”, fie „nu au existat”. Liderul sindical a precizat că nu a fost fixată o întâlnire viitoare în care să fie dezbătute soluțiile pentru problemele semnalate.

„I-am cerut personal ministrului să ne dea niște răspunsuri tranșante la câteva întrebări: revenirea la norma didactică de predare anterioară apariției legii 141/2025, revenirea la efectivele de elevi în clasă și în grupă, în învățământul preșcolar, anterior apariției legii 141/2025, revenirea la modul în care se face plata cu ora, adică revenirea la forma inițială sau la o formă oarecum modificată. Am cerut și informații legate de alocările bugetare pentru educație în 2026”, a precizat Marius Nistor.

Acesta a subliniat că răspunsurile lui Mihai Dimian la aceste solicitări „au fost evazive sau nu au existat”: „A existat, eventual, ideea de a ne întâlni, a discuta, a analiza, «vom vedea»”.

În ceea ce privește bugetul MEC, Mihai Dimian ar fi declarat, în timpul întâlnirii, că cei care afirmă că este de doar 3% din PIB sunt „rău intenționați”: „El susține că sunt și bani din PNRR și ar fi și bani care sunt puși la dispoziția autorităților locale. Deci, din calculele lor, ar ieși cam 4%. Cert este că dacă voi compara 57 de miliarde cu 55 de miliarde, nu-mi iese calculul domniei sale”, a menționat acesta.

  • De reținut, bugetul adoptat pentru anul 2026 prevede, pentru capitolul „Învățământ”, credite bugetare în valoare de 62.008.273.000 de lei. Raportată la PIB-ul estimat pentru 2026, de 2.045 de miliarde de lei, alocarea pentru Ministerul Educației reprezintă aproximativ 3,03% din PIB. Suma este mai mare decât execuția preliminată din 2025, care a fost de 59,1 miliarde de lei, însă este mai mică decât alocarea stabilită inițial prin legea bugetului pentru 2025, când pentru educație au fost prevăzute 62,6 miliarde de lei.

Liderul sindical a precizat că a cerut lămuriri referitor la decontarea navetei profesorilor, în contextul în care autoritățile locale refuză să respecte aceste drept al profesorilor. Ministrul „a dat din umeri”, precizând că MEC „nu are autoritate asupra primarilor”.

„Nu exista nimic care să ne determine în momentul de față să considerăm că atitudinea Guvernului se va schimba în perioada imediat următoare. Sistemul rămâne în continuare subfinanțat, în continuare se fac presiuni din partea Ministerului de Finanțe să fie scăzute cheltuielile în sistemul de învățământ”, a spus Marius Nistor.

Redăm declarațiile integrale ale liderului sindical Marius Nistor pe acest subiect

Marius Nistor: Într-o oră și trei sferturi am discutat despre problemele care au condus la declanșarea acțiunilor de protest de anul trecut, acțiuni continuate cu refuzarea participării la simularea exemului de Evaluare Națională și Bacalaureat. I-am cerut personal ministrului să ne dea niște răspunsuri tranșante la câteva întrebări: revenirea la norma didactică de predare anterioară apariției legii 141/2025, revenirea la efectivele de elevi în clasă și în grupă, în învățământul preșcolar, anterior apariției legii 141/2025, revenirea la modul în care se face plata cu ora, adică revenirea la forma inițială sau la o formă oarecum modificată și informații legate de alocările bugetare pentru educație în 2026.

Răspunsurile au fost evazive sau nu au existat răspunsuri la întrebările acestea. Eventual ideea de a ne întâlni, a discuta, a analiza, «vom vedea».

Referitor la buget, ministrul a spus că sunt rău intenționate persoanele care vin și declară că e doar 3% din PIB, pentru că de fapt este mai mult. El susține că sunt și bani din PNRR și ar fi și bani care sunt puși la dispoziția autorităților locale. Deci, din calculele lor, ar ieși cam 4%. Cert este că dacă voi compara 57 de miliarde cu 55 de miliarde, nu-mi iese calculul domniei sale.

Reporter: A fost fixată o discuție viitoare, măcar orientativ?

Marius Nistor: Nu.

L-am întrebat dacă se poate da un răspuns vizavi de decontarea navetei cadrelor didactice, pentru că sunt foarte multe autorități locale care refuză să deconteze, deși legea prevede acest lucru. A dat din umeri.

Am încercat să explicăm la un moment dat că am mai adresat întrebarea asta de-a lungul timpului, nu numai domniei sale, ci și altor miniștrii și mi s-a comunicat că Ministerul Educației nu are niciun fel de autoritate asupra primarilor. I-am mai explicat că am discutat și cu domnul Csecke [n. red. Csecke Atilla, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației], care a dat și dânsul din colț în colț, că nu poate să le impună nimic primarilor.

Deci toate drepturile care sunt prevăzute în legea 198/2023 pot fi călcate în picioare de către niște autorități locale pe motiv că Ministerul Dezvoltării și Ministerul Educației nu au niciun fel de pârghii de a acționa împotriva lor. Cu alte cuvinte, «dacă vreți dreptul respectiv, judecați-vă și când veți câștiga, îl veți primi».

Deci nu discutăm de soluții concrete, ci doar de faptul că vom analiza și vom crea grupuri de lucru.

I-am spus și ministrului că n-am intrat la întâlnirea respectivă încărcat de optimism, pentru că deocamdată vedem foarte clar care este atitudinea Guvernului Borojan vizavi de sistemul de învățământ, în primul și în primul rând preuniversitar. Nu exista nimic care să ne determine în momentul de față să considerăm că atitudinea Guvernului se va schimba în perioada imediat următoare.

Sistemul rămâne în continuare subfinanțat, în continuare se fac presiuni din partea Ministerului de Finanțe să fie scăzute cheltuielile în sistemul de învățământ. Că este universitar, că este preuniversitar, chiar nu mai este relevant în momentul de față. Când vorbești de statutul corpului profesoral, se dă din colț în colț. Așa că mari speranțe cu actualii noștri politicieni, scuzați-mă, dar nu am.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Din toamnă, 20 de burse de până la 1.500 de lei, pentru elevii și studenții olimpici care aleg să studieze la Universitatea din București, anunță instituția de învățământ / Rectorul Marian Preda: O țară fără elite științifice, sportive și culturale este o țară fără viitor

Din anul universitar 2023-2024, elevii și studenții medaliați cu aur, argint sau bronz la olimpiadele științifice și competițiile internaționale care optează să-și continue studiile într-una dintre cele 19 facultăți ale…
Vezi articolul

Anchete ale poliției în ambele cazuri flagrante de scurgere a subiectelor de la Bacalaureat 2024, anunțate și de Ministerul Educației, care face apel de responsabilitate și la presă, pentru a nu mai publica subiectele în timpul probelor

Ministerul Educației reacționează după ce subiectele de la proba de limba română de la examenul de Bac 2024 s-au scurs în presă cu puțin timp după ce a început proba.…
Vezi articolul

Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației / Peste 100.000 de elevi din toată țara învață în regim simultan, în acest an școlar

Peste 100.000 de elevi învață în regim simultan, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro. Concret, este vorba despre 102.153 de elevi de clasele primare…
Vezi articolul