„Matematică și speranță” – tema de anul acesta a Zilei Internaționale a Matematicii, pe care o sărbătorim astăzi

299 de vizualizări
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Ziua Internațională a Matematicii este sărbătorită astăzi, 14 martie. Tema din acest an, stabilită de UNESCO, este „Matematică și speranță”. „Asemenea speranței, matematica este unul dintre cele mai răspândite bunuri ale umanității”, a motivat organziația, în spiritul filosofului și matematicianului grec Thales.

Această zi este cunoscută și ca Ziua numărului Pi (π). Ziua de 14 martie a fost aleasă ținând cont că 3, 1 și 4 sunt primele trei cifre importante ale lui π. Acestea au fost adaptate formatului lună (03), zi (14).

În anul 2019, UNESCO a proclamat această zi drept Ziua Internațională a Matematicii, cu scopul de a promova rolul pe care matematica îl are în știință, tehnologie, bunăstarea societății și atingerea obiectivelor din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Anul acesta, UNESCO a celebrat Ziua Internațională a Matematicii printr-un webinar care a reunit matematicieni și profesori din toată lumea. Potrivit informațiilor de pe site-ul organizației, acesta a avut obiectivul de a facilita schimbul de idei și cunoștințe între pasionați și experți în matematică.

În plus, participații au dezbătut rolul matematicii în „promovarea încrederii, cooperării și identificarea, identificarea de soluții prin colaborare, precum și cosolidarea colaborării internaționale în educația și cercetarea matematică”.

Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Reforma digitală

Dezbatere online – Reforma digitală a Educației, marți, 8 iunie de la 15.00: Georgi Dimitrov (Comisia Europeană), Ligia Deca, Sorin Cîmpeanu, Ciprian Teleman, Daniel Funeriu, Vasile Dâncu, Dragoș Iliescu, Raluca Negulescu-Balaci, Mihaela Nabăr și Dacian Dolean despre conținuturile educaționale adecvate pentru o digitalizare eficientă

Digitalizarea educației înseamnă conținuturi și competențe: modele de lecții smart, exerciții multimedia, resurse educaționale accesibile oricând copiilor și părinților, pe care profesorii să știe să le folosească. Care este planul…
Vezi articolul

Mai mulți profesori de la USAMV Cluj, care au închiriat camere în căminul studențesc pentru cei care veneau la un festival de muzică, au fost condamnați în primă instanță la închisoare cu suspendare și plata în solidar a aproape 80.000 de lei

Judecătoria Cluj-Napoca s-a pronunțat marți în dosarul în care Ioan Gheorghe Oroian, fost președinte al Senatului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), a fost trimis în judecată alături…
Vezi articolul

Evaluare Națională și BAC 2026. Pretestare județeană la Limba și literatura română, pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din Sibiu, organizată în data de 5 decembrie: Are ca scop rezolvarea subiectului în intervalul de 2 ore, respectiv de 3 ore

În județul Sibiu se poate organiza în data de 5 decembrie 2025 o pretestare județeană a probei scrise la Limba și literatura română, la decizia fiecărei școli, pentru elevii de…
Vezi articolul