Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Mondială a Profesorului: Într-o lume în care manipularea este tot mai extinsă, dezinformarea circulă tot mai rapid, iar încrederea în știință este în declin, avem nevoie de profesioniști care să educe noile generații să gândească critic și să-și dezvolte discernământul

0 vizualizări
Foto: Silviu Matei – AGERPRES Foto
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 5 octombrie, denumită oficial de UNESCO „World Teachers’ Day”, adică Ziua Mondială a Profesorului și o marchează anual pentru „a celebra toți profesorii din întreaga lume”.

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Profesorului, pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale.

Șeful statului le-a transmis profesorilor că rolul lor este „pe cât de important, pe atât de dificil. Le transmit recunoștința mea pentru efortul și implicarea cu care cresc și îndrumă generații după generații”.

Nicușor Dan a mai precizat că „într-o lume în care manipularea este tot mai extinsă, dezinformarea circulă tot mai rapid, iar încrederea în știință este în declin, avem nevoie de profesioniști care să educe noile generații să gândească critic și să-și dezvolte discernământul, să distingă între opinie și dovadă, să-și cultive curiozitatea și să privească diversitatea de idei ca pe o oportunitate de dialog și înțelegere reciprocă, nu ca pe o sursă de dezbinare”.

Redăm mesajul integral al președintelui Nicușor Dan

„Ziua Mondială a Educației (n. red pe 5 octombrie se serbează Ziua Mondială a Profesorului, nu a Educației), pe care o celebrăm astăzi, marchează relevanța unui domeniu care, dincolo de contribuția esențială în deschiderea minților copiilor noștri către cunoaștere, are un impact decisiv în formarea unor adulți care gândesc liber, care au curajul să pună întrebări și să caute adevărul. De aceea, educația este temelia unei societăți care își construiește viitorul cu responsabilitate.

Într-o lume în care manipularea este tot mai extinsă, dezinformarea circulă tot mai rapid, iar încrederea în știință este în declin, avem nevoie de profesioniști care să educe noile generații să gândească critic și să-și dezvolte discernământul, să distingă între opinie și dovadă, să-și cultive curiozitatea și să privească diversitatea de idei ca pe o oportunitate de dialog și înțelegere reciprocă, nu ca pe o sursă de dezbinare.

Actuala perioadă este caracterizată de un avans accelerat al tehnologiei. În acest context, tinerii au nevoie să fie învățați cum să-și dezvolte creativitatea, cum să fie adaptabili și să-și păstreze optimismul, cum să identifice și să fructifice oportunități.

Rolul profesorilor este pe cât de important, pe atât de dificil. Le transmit recunoștința mea pentru efortul și implicarea cu care cresc și îndrumă generații după generații.

La mulți ani tuturor celor care, prin educație, apropie oameni, consolidează punți și deschid noi orizonturi!”

Citește și:
Ministrul Educației marchează „Ziua Educației” pe 5 octombrie cu poza propriului copil, deși e Ziua Mondială a Profesorilor / Profesorilor care îl corectează, Mihai Dimian le reproșează greșeala cu o captură dintr-un contract semnat de sindicate și minister: „Eu știu, dar așa ați negociat pentru ziua liberă” / Aceeași denumire apare și în ordinul pentru calendarul anului școlar


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *