Ministerul Educației a lansat 2 linii Telverde: pentru părinți, elevi și studenți, dar și pentru oferirea de consultanță școlilor și primăriilor pentru accesarea de fonduri europene

1.791 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației a lansat 2 linii telefonice la care părinții, elevii și studenții pot suna pentru a afla informații cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile anul acesta, dar care pot fi accesate și de directorii de școli și de autoritățile locale pentru a primi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene pentru achiziția de tablete și echipamente medicale.

Linia Telverde 0800 67 20 31 este la dispoziția elevilor, studenților și părinților, cu informații privind reluarea/desfășurarea procesului școlar.

Linia Telverde 0800 67 20 32 este destinată reprezentanților școlilor și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

Ministerul Educației și Cercetării facilitează accesul rapid la informații  tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în  anul școlar/universitar 2020-2021.

Prima linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde – 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020.

Precizăm că această ordonanță reglementează:                      

1. Modalitatea de acordare de sprijin tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziția de tablete, pentru uz școlar, cu acces la internet, precum și pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line;

2. Achiziția de echipamente de protecție medicală,  dezinfectanți și containere sanitare mobile, achiziții decontate prin fonduri europene.

Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

Totodată, reamintim că Ministerul Educației și Cercetării a lansat recent și portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de informare directă pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public. Pe acest site sunt agregate toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același areal tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes.”

Imagine de William Iven de la Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat din Ministerul Educației, pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, și-a anunțat candidatura din partea PNL la alegerile pentru postul de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița

Sorin Ion va fi candidatul PNL pentru postul de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, potrivit anunțului făcut de acesta de la sediul filialei locale a partidului. „Am ales să candidez…
Vezi articolul

Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru

O schimbare în draftul ordinului de ministru privind metodologia de acordare a burselor școlare a fost anunțată pe Facebook, de ministrul Ligia Deca, printr-un comentariu, fără explicații. Ea susține doar…
Vezi articolul

Profesorii beneficiază de cea mai mare creștere a încrederii românilor în ultimul an, în rândul profesiilor asociate serviciilor publice / Cadrele didactice urcă de pe locul 10 pe locul 3 în „topul” încrederii – sondaj IRES „Românii în anul 2025”

Cadrele didactice ocupă locul 3, după pompieri și medici, în rândul profesiilor și ocupațiilor din serviciile publice în care românii au cea mai mare încredere, însă încrederea în profesori cunoaște…
Vezi articolul