Ministerul Educației nu a depus în termen un proiect de aproape 80 de milioane de euro în apelul PNRR pentru dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut digital

4.164 de vizualizări
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Până în acest moment, nu a fost depus nici un proiect în cadrul a două apeluri destinate să atribuie fonduri de zeci de milioane de euro, pentru digitalizare, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât la unul dintre apeluri coordonator este Ministerul Educației, singura instituție eligibilă este doar Ministerul Educației, dar, cu toate acestea, până la termenul-limită, instituția nu a depus proiectul, scrie G4Media.ro.

În altă situație, Ministerul Cercetării a reluat o procedură de alocare de fonduri pentru biblioteci, dar, în primele două luni din cele trei destinate depunerii de proiecte, nu a fost înregistrat nici măcar unul.

Conform unui comunicat, „Dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut digital” – despre care Edupedu.ro a scris aici – este un apel necompetitiv, dedicat Ministerului Educației, prin Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Europene, în parteneriat cu Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Acest lucru înseamnă că singura instituție eligibilă pentru a depune un proiect pentru a încasa cei 78,5 milioane de euro alocați este Ministerul Educației, banii fiind destinați pentru dezvoltarea unei platforme de evaluare digitală, inclusiv livrarea proceselor pentru evaluarea în mediul online a competențelor elevilor.

Data-limită pentru înregistrarea proiectului a fost 21 decembrie 2023. La jumătatea lunii decembrie, după ce a observat că în platforma dedicată încă nu apărea înregistrată depunerea proiectului, G4Media.ro a trimis o adresă Biroului de Presă al Ministerului Educației, răspunsul fiind: ”În acest context vă informăm că solicitantul eligibil va depune proiectul în perioada următoare, în acord cu calendarul aprobat.”

În seara ultimei zile în care acest lucru putea avea loc, pe 21 decembrie, pe platforma PNRR a fost publicat un anunț referitor la prelungirea perioadei în care se putea depune proiectul. Surpriză, însă: spre deosebire de alte apeluri pentru care s-a decis prelungirea perioadei de depunere, aici nu apărea noul termen, ci a fost postat prin copy-paste anunțul din 29 noiembrie, de la lansarea apelului!

Vechiul calendar presupunea ca, pe data de 10 ianuarie 2024, să fie postată publicarea rezultatului final al evaluării, iar pe 15 ianuarie să fie emis Ordinul de finanțare al proiectului. În acest moment, nu există nici o dată publică disponibilă pentru derularea acestui proiect, sigură fiind doar tergiversarea acestuia.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Citește și:
Platforma de evaluare online a elevilor la examenele naționale, proiect în valoare de 78 milioane de euro, va fi pilotată în școli începând cu 2024 și ar urma să fie complet funcțională în anul școlar 2025-2026, conform apelului lansat de Ministerul Educației

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
    1. au nevoie doar de voturi, pt obtinerea carora angajarea ciracilor si familiilor lor, pe salarii generoase de la buget, in miniistere si in alte institutii este calea cea mai convingatoare.

  1. urmarea va fi ca: (1) specialistii angajati din afara vor fi platiti cu multa parcimonie pt a se face economii la buget in scopul de (2) a-i plati pe “specialistii” angajati permanent in minister cu salariile oneroase pe care le stim (sau despre care am auzit din presa – independenta – de orice fel. Pai… dreptate-i asta, sau e simpla manevra electorala ?

  2. Rusinea rusinilor ! Denota incompetenta, indolenta si o viziune politica anti-patriotica. Oare cum am putea crede ca un astfel de minister / ministru ar putea reforma vreodata invatamantul romanesc ????

  3. Daca nu au specialisti care sa scrie proiectul respectiv, sa angajeze specialisti sa scrie proiectul
    Nu stiu sa scrie un proiect, asta e, sa angajeze cativa specialisti sa le scrie proiectul, ca altfel pierd cei 80 de milioane de euro
    Mai mare rasu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenele de admitere la colegiile naționale și chestiunea limbii române la Bacalaureat sunt “subiecte deschise”, reafirmă ministrul Cîmpeanu, după valul de critici și amendamente legate de aceste teme. El invocă și o a treia posibilă probă în cadrul examenelor de la Colegii

Colegiile Naționale ar putea să organizeze și o a treia probă de admitere la liceu, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul Forumului Educației la Iași 2022. El…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, la început de an școlar: „Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv / #RomâniaEducată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană,…
Vezi articolul