Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pe fondul creșterii îngrijorătoare a cazurilor / Va fi derulată o campanie de informare a părinților privind programul de vaccinare

700 de vizualizări
Foto: © Makym Klimov | Dreamstime.com
Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, marți seara, în contextul unei “creșteri îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați”. În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe, mai transmite Ministerul intr-o informare pentru presă.

“Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă”, potrivit unui comunicat de presă transmis marți seara.

Ministerul mai precizează că a luat decizia de a declara epidemie “având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați. În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe”.

De asemenea, Ministerul Sănătății va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, “pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare”.

Despre rujeolă și vaccin

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații.

Cum se manifestă boala

Simptomele încep după o perioadă de incubație de 10-12 zile și se caracterizează prin febră, conjunctivită, inflamarea mucoasei nazale, tuse și bronșiolită. Aproape toate persoanele susceptibile infectate dezvoltă boala clinică.

Cum se transmite rujeola

Se estimează că 90% dintre persoanele neimunizate expuse la un individ infectat vor contracta boala. Modelele matematice estimează numărul de bază de reproducere la 12-18; acesta este numărul mediu de infecții secundare care urmează unei singure introduceri într-o populație sensibilă.

Acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani, scrie în comunicatul Ministerului. Vaccinul ROR este inclus în schema obligatorie de vaccinare.

La nivel global, acoperirea cu vaccinuri contra rujeolei nu este adecvată prevenirii epidemiilor, scrie Unicef. OMS recomandă că este nevoie de acoperire vaccinală cu două doze în proporție de 95% în fiecare țară și toate comunitățile pentru a proteja populațiile de această boală.

Prima doză se face la 10 luni iar a doua la vârsta de 5 ani.

Pe 31 octombrie, erau peste 205 mii de doze de vaccin în toată țara disponibile, potrivit Centrului național pentru prevenirea bolilor transmisibile.

Rujeola rămâne una dintre principalele cauze de deces în rândul copiilor la nivel mondial, iar eliminarea acesteia face parte dintr-un obiectiv global, potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC). Imunizarea este singura măsură preventivă eficientă împotriva îmbolnăvirii de rujeolă.

Foto: © Makym Klimov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Aviz antivaccinistilor: Or sa mai invie si alte boli demult apuse. Nu e rau, asa se mai autoselecteaza natural prostia. Si poate in sfarsit dispareti de pe fata pamantului, lasand loc civilizatiei si oamenilor cu capul pe umeri. Ca de prosti nu ducem lipsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital” – soluții propuse de senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie, după ce elevii care au făcut peste 159 de zile de „școală online”, „au pierdut un an școlar și pierderile nu mai pot fi recuperate”

Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital”, propune senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie într-un text publicat pe pagina sa de Facebook. Pălărie…
Vezi articolul