Ministrul Daniel David face încă o piruetă când e întrebat dacă regretă declarația prin care a acuzat sindicatele profesorilor că se bat pe privilegii: Am spus altceva

4.119 vizualizări
Foto: Alex Tudor/Agerpres Foto
Ministrul Educației, Daniel David, susține că nu a intenționat să vorbească despre privilegiile sindicatelor, ci doar despre drepturile pe care le apăra acestea. Într-un interviu acordat pe 5 august ziare.com, demnitarul își nuanțează declarația fără să spună dacă o regretă sau fără să își ceară scuze pentru afirmațiile făcute, ori să retragă acea declarație. Această nuanțare vine la mai puțin de trei săptămâni după ce, într-un interviu acordat DCNews, pe 21 iulie, ministrul spunea explicit că „misiunea sindicatelor este să se opună la orice pierderi ale unor drepturi, dacă vreți, sau privilegii pe care le au”.

Întrebat dacă regretă afirmația care a supărat sindicaliștii, cea în care i-a acuzat că se bat pentru privilegii, Daniel David a răspuns:

„Am spus altceva. Am spus, în primul rând, că sindicatele au misiunea să apere drepturile profesorilor și am adăugat după aceea și anumite privilegii. Pe drepturi aș fi vrut să mă focalizez, nu pe privilegii.”

Ministrul face o reformulare defensivă și sugerează jurnalistei care-l intervievează că accentul nu trebuia pus pe partea cu „privilegiile”.

La momentul respectiv, pe 21 iulie 2025, întrebat dacă are un partener de dialog în rândul sindicatelor, Daniel David afirma:

„Nu am un partener de discuții [n.r. în sindicate] (…) Sigur, sindicatele au o altă misiune. Misiunea lor este să se opună la orice pierderi ale unor drepturi, dacă vreți, sau privilegii pe care le au. Și îi înțeleg.”

Această declarație a venit într-un moment tensionat, în care organizațiile sindicale criticau pachetul de măsuri fiscal-bugetare care lovește direct în resursele sistemului de învățământ: tăierea unor burse, comasarea școlilor, creșterea normei didactice etc. Atunci începeau protestele în stradă ale sindicatelor.

Noua formulare a ministrului, care sugerează că a fost înțeles greșit sau că a fost scos din context, pare mai degrabă o încercare de calmare a apelor decât un exercițiu autentic de asumare. „Am spus altceva” devine astfel o nouă „piruetă” de comunicare publică, într-un moment în care profesorii și opinia publică așteaptă coerență, respect și claritate din partea liderilor de sistem.

Reamintim, a mai existat o piruetă recentă a ministrului Daniel David în cazul IȘE când în doar 4 zile a trecut de la „voi face verificări și voi lua măsuri” dacă cineva a modificat răspunsul, la „nu e cenzură, ci bune practici europene”, eu am cerut modificările.

Două poziții contradictorii despre același subiect la doar 5 luni distanță ale ministrului Daniel David, ministrul Educației și Cercetării se pot observa și în privința banilor de salarii și burse din bugetul Educației. În februarie 2025, într-un comunicat pus pe site-ul edu.ro, Daniel David susținea că bugetul Educației, care fusese tocmai aprobat de Parlament, acoperă integral salariile și bursele elevilor și studenților pentru anul în curs. Cinci luni mai târziu, același ministru avertizează public într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului pe care îl conduce că aceste cheltuieli de bază nu mai pot fi susținute: „Nu mai sunt bani pentru pata salariilor și burselor pentru tot anul”.


11 comments
  1. Prin ianuarie si februarie ministrul David incerca sa reglementeze folosirea la scoala a telefoanelor mobile de catre elevi si isi indemna colegii de la UBB sa „aprinda lumina in educatie.” Acum e clar ca inca nu a reușit sa gaseasca intrerupatorul, bajbaie si vrea sa traga educatia in intuneric, dupa el.

    Propuneri, promisiuni si vorbe goale!
    Realizari ministeriale de la dl David: NIMIC! Numai haos, bezna si DEBANDADA!

    Daniel David, DEMISIA!

    GREVA GENERALA!

    Domnule Presedinte Dan, ce faceti cu DEBANDADA DIN EDUCATIE?

  2. A avut și rl o dată dreptate.Acesta este adevărul: în schimbul degrevării complete ne-au vândut. Restul este gargară și nutreț pt proști.

  3. piruete,gafe și dezastru…și e în funcție,bine mersi deși a produs doar haos și daune ..ce a stricat el acum,greu se repara ..

  4. Urmaresc modificarile de lege in invatamant pentru ca am 3 copii elevi: nu stiu daca exista si alt domeniu in care modificarile sa se faca „in timpul jocului”.
    Nu cunosc „privilegiile” despre care vorbeste ministrul, nu m-as pronunta despre corectitudinea modificarilor, daca ar fi aplicabile incepand cu anul scolar 2026-2027 si daca ministerul ar face public un studiu de impact, un calcul cu „atat irosim, atat vom castiga”. Si sa stie si ministerul clar ce inseamna irosit in educatie.
    Unul dintre copii (incepe clasa a VIIIa) tocmai m-a intrebat daca va incepe scoala pe 8 septembrie si nu am putut decat sa ii spun „sa speram, dar nimeni nu stie inca. Posibil sa nu.”

  5. Vă dați seama cum discută ăștia despre oamenii pentru care ar trebui să lucreze, prin ședințele de guvern? S-a mai scăpat și cel de la poștă, cum i-a pus el pe ”puturoșii ăia de sindicaliști” la muncă, fără nici cea mai mică tresărire de rușine. Ei se văd stăpâni pe moșii, nu ANGAJAȚI publici, puși acolo ca să facă statul să funcționeze PENTRU oameni. Nu pentru buzunarele lor.

    Nu că ar fi prima oară.

  6. Este adevarat ca sindicatele se lupta doar pentru privilegii.

    Reformele acestea taie privilegii si de aceea sunt sindicatele asa de inflamate.

    Alte dati nu au facut nimic, nu au zis nimic.
    E clar ca ele reprezinta pe baronii din invatamant.

    In sfarsit un ministru si un guvern care elimina nedreptatile si face ordine.

    Majoritatea sustinem reformele acestea. Impresia falsa ca nu este asa e creeata de cei cu voce adica sindicatele inspectorii si directorii adica cei privilegiati.

  7. Poate a inteles gresit ca trebuie sa creasca norma didactica cu 2 ore. Sa-l mai intrebati ca poate ne spune ca am inteles gresit si face o alta pirueta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Mitingurile profesorilor se răspândesc în toată țara: mii de profesori au ieșit azi în stradă în Bacău, Botoșani, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad / „Prefer să nu am salariu nici o lună, dar la grevă nu renunţăm fără să primim ceea ce am cerut” – protestatară

Mii de profesori din Bacău, Timișoara, Lugoj, Caraș-Severin, Suceava, Sibiu, Arad și Botoșani au ieșit în stradă astăzi, 26 mai. Protestele profesorilor din țară vin la o zi după marele…
Vezi articolul

În primele 5-10 minute, citiți cu mare atenție toate subiectele unei probe de examen, fie că este vorba de un test la școală, de un examen național, de olimpiadă, spune profesorul Flavian Georgescu: Ce înseamnă să le citiți? De exemplu, mă uit pe problema 1, o înțeleg, eventual mi-o și notez pe ciornă și stau un minuțel și mă gândesc cum s-ar rezolva

În primele 5-10 minute ale unui examen, test, olimpiadă, elevii ar trebui să citească cu atenție toate subiectele, spune profesorul de Matematică Flavian Georgescu în emisiunea „Sfatul Profesorului” de la…
Vezi articolul

Teoria conspirației propagată de Călin Georgescu cu privire la contractul educațional: Se dorește controlul umanității de către sistemul oligarhic mondial. Statul român este oligarhic, este un parazit, el nu există

O serie de teorii ale conspirației au fost vânturate de Călin Georgescu într-o emisiune din 16 septembrie 2024, la Metropola TV. Candidatul la alegerile prezidențiale abordează tema contractului educațional, despre…
Vezi articolul

Toți directorii de școli din județul Hunedoara trebuie să depună proiecte pentru a obține bani prin PNRR pentru a digitaliza școlile: „Nu tolerez incapacitatea de a depune proiecte pe această linie de finanţare”, spune prefectul județului

Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a convocat, marţi, o întâlnire cu inspectorii şcolari din judeţ, spunând că „este esenţial” ca toate şcolile să depună proiecte în acest apel de finanţare:…
Vezi articolul

Inspectori școlari din Constanța au primit sume între 200 și aproape 500 de lei, timp de 3 ani, pentru navetă, reiese din raportul Corpului de Control al Ministerului Educației: În opinia noastră, inspectorii școlari nu beneficiază de decontarea cheltuielilor cu naveta

Mai mulți inspectori școlari din Constanța au primit sume între 200 și aproape 500 de lei pe lună, bani pentru decontarea navetei, timp de trei ani, în perioada 2022-2025, reiese…
Vezi articolul

Mesaj transmis membrilor Senatului SNSPA: Un proiect de regulament de abilitare ar conține „puncte de nelegalitate serioase” și ar acorda rectorului „putere discreționară ridicată”

Un mesaj transmis membrilor Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) arată că o propunere de nou regulament de abilitare, transmis senatului universitar spre aprobare, ar conține „câteva…
Vezi articolul