Mesaj de apreciere pentru profesorii implicați în organizarea și evaluarea examenului de Bacalaureat, transmis miercuri pe Facebook de ministrul Educației, Mihai Dimian. Acesta a dat câteva statistici de la evaluarea lucrărilor și de la organizarea probelor și a precizat că „în spatele acestor cifre se află zeci de mii de profesori, cadre didactice auxiliare și administrative”. Mesajul vine la aproape trei săptămâni după ce, în contextul protestelor din educație, declara că eventualele nemulțumiri ale profesorilor nu vor afecta examenele deoarece „dacă există vreo nemulțumire, se semnează un contract cu un alt coleg profesor”.
Într-o postare pe Facebook, Mihai Dimian a arătat că în mai puțin de 48 de ore au fost realizate aproximativ 250.000 de evaluări la proba de Limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului, probă care a avut loc luni, pe 29 iunie, iar după proba obligatorie a profilului peste 99% dintre lucrările celor peste 120.000 de candidați au fost deja scanate și încărcate pe platforma de evaluare.
„În spatele acestor cifre se află zeci de mii de profesori, cadre didactice auxiliare și administrative, care asigură, cu profesionalism și responsabilitate, desfășurarea uneia dintre activitățile cu gradul cel mai ridicat de complexitate din sistemul de educație. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru profesionalismul și dedicarea lor!”, a scris ministrul.
Dimian a adăugat și un mesaj adresat celor care consideră că activitatea din școli se încheie odată cu terminarea cursurilor: „Vă rog să nu mai păstrați următorul secret. Dați mai departe și celor care cred că, odată cu încheierea activităților didactice, în școli începe concediul”.

Pe 12 iunie, în plină zi de proteste ale sindicatelor din educație, Mihai Dimian declara că eventualele nemulțumiri ale profesorilor implicați în organizarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului nu vor afecta desfășurarea examenelor.
„M-am întâlnit ieri cu inspectorii școlari. Acum avem contracte cu profesorii pentru desfășurarea examenelor naționale. Dacă există vreo nemulțumire, se semnează un contract cu un alt coleg profesor”, afirma atunci ministrul.
Declarația a fost făcută în ziua în care peste 10.000 de profesori și angajați din educație protestau în București împotriva măsurilor de reducere a cheltuielilor și a proiectului noii legi a salarizării și a fost criticată de o parte a profesorilor, care au interpretat-o ca pe o minimalizare a nemulțumirilor din sistem.
4 comments
Politicieni de carton
Lasă gargara și plătește profesorii redu Nr de elevi din clase,da banii înapoi la plata cu ora acum este un sfert din ce ar fi normal să dați, plătește naveta ,sporurile salariale salarii decente pentru începători burse pentru elevi lasă în sistem profesorii trecutiyde 65:ani indiferent daca sunt titulari sau suplinitori.. aveți la științe un deficit de cadre imens și voi ii scoateți la pensie?? apoi le dați 20 lei la plata cu ora,??? nesimțire maximă și aroganță cat încape.
Nu e usor sa gestionezi situatii dificile. Nu e usor sa gestionezi nici macar situatii uzuale. Fiecare din noi are priceperile lui si limitele lui. Dar atitudinea, atit in situatii de criza cit si in mod normal, e esentiala. Si observ ca ministrii educatiei, foarte des „ditamai” rectorii de universitati mai mari sau mai mici, au reactii de o micime ingrijoratoare. Dispretul sau aroganta au cam defininit conducerea ministerului, cu o notabila exceptie (si aceea insa, mazilita rapid de insusi corpul profesoral…deh, poate ne si meritam soarta).
Un profesor…
Si a dat dovada si apreciere azi fata de toti copiii, care au facut eforturi uriase sa ajunga la centrele de examen la timp, cand le-a impus celor care au ajuns putin dupa 9, sa mai astepte 4 ore, sa simta din plin ca dau examenul. De ce nu ai asteptat, intelectualule, macar pana la 10? Adica ai fost in stare sa muti proba cu o zi, dar nu ai fost in stare sa te asiguri ca cei care n.au 100 de uber, au ajuns pe jos la centru? Bine macar ca n-au fost multi norocosi, doar „11” dupa cifrele lor mincinoase. Probabil ca restul sutelor de absenti, nu stiau de subiect de rezerva si au abandonat de buna voie.