Ministrul Dimian minimalizează nemulțumirile profesorilor: Acum avem contracte cu profesorii pentru desfășurarea examenelor naționale, dacă există vreo nemulțumire, se semnează un contract cu un alt coleg profesor

8.709 vizualizări
Eventualele nemulțumiri ale profesorilor implicați în organizarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului nu vor afecta desfășurarea examenelor, spune într-o declarație ministrul Mihai Dimian, potrivit tribunainvatamantului.ro. Argumentul invocat: existența unor contracte încheiate cu cadrele didactice care participă la examene și posibilitatea înlocuirii celor care renunță.

„M-am întâlnit ieri cu inspectorii școlari. Acum avem contracte cu profesorii pentru desfășurarea examenelor naționale. Dacă există vreo nemulțumire, se semnează un contract cu un alt coleg profesor”, a declarat ministrul Educației, Mihai Dimian.

Declarația vine într-un moment tensionat pentru sistemul de educație. Sindicatele din învățământ au protestat față de proiectul noii legi a salarizării și față de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare luate anul trecut. Peste 10.000 de profesori și angajați din educație au mărșăluit prin București miercuri.

În acest context, afirmația ministrului că profesorii nemulțumiți pot fi înlocuiți cu alți colegi poate fi interpretată de către profesori drept o minimalizare a nemulțumirilor exprimate de personalul din sistem.

Mesajul este cu atât mai sensibil cu cât Evaluarea Națională începe luni, 22 iunie 2026, iar desfășurarea examenelor depinde de mii de profesori care supraveghează candidații, fac parte din comisii și evaluează lucrările.

Evaluarea Națională începe pe 22 iunie cu proba la Limba și literatura română, urmată de Matematică pe 24 iunie și Limba maternă pe 25 iunie.


12 comments
  1. Nerespectarea normei pedagogice de 18 până la cel mult (dar nerecomandabil) 24 elevi într-o clasă sau grupă, mai ales la vârste pre- și adolescente, corelată cu neluarea în seamă a conceptelor psihologiei și pedagogiei vârstelor și școlare duce direct către obosirea peste limite a cadrelor didactice și la reducerea eficienței muncii lor, la suprasaturarea psihică urmată de lehamitea ca protecție și refulare, având în vedere sărăcia din școli și apelarea la părinți, dintre care unii potenți financiar, infatuați și agresivi. Amintind și de grijile zilnice ale cadrelor didactice și nu numai avem tabloul aproape complet al tendinței spre Cartea Neagră de la Bologna, analfabetismul funcțional instalat la părinți și copii, supraîncărcarea elevilor, infatuarea zeului didactic, lipsa multor materiale intuitive, laboratoare și software-uri actuale, apariția geniilor olimpice în număr extrem de mic și a masei mari amorfe, a abandonul școlar accentuat (și necesar ca masă de manevră post-adolescență…) și la reflexia nedorită în mediul universitar. Și totul din cauza subfinanțării învățământului și cercetării, că despre educație și mai puțin, pe fondul încălcării legii relative la 6% PIB pentru aceste domenii sociale, în care, de fapt, ar trebui să fie activi mult mai mulți calificați.

  2. De 36 de ani de la Revoluție e același lucru. Aroganța politicienilor și guvernanților, desconsiderarea educației, batjocură socială, distorsionarea pervertită a educației (reforme), perturbarea actului propriu-zis de educație, regulamente ridicole, manipulare, minciună. Aștia sunt politicienii de azi cum au fost politicienii de ieri. Chiar politicienii de ieri rămași până acum. Ce s-a făcut ieri, au rămas efecte azi. Ce se face azi, vor fi efecte mâine. Ce s-a făcut cu educația 36 de ani, la fel vor fi următorii 36 de ani. 72 de ani, dacă vreți. 2 generații profesionale. Cine mai poate, să iasă din educație și să-și vadă de altceva prin viață. Cine nu poate ieși, neaparat si urgent să-și găsească încă o sursă de bani. Cine mizeaza doar pe educație, cheltuindu-și energia și timpul doar în acest domeniu, va avea un destin nenorocit sau cu un final nenorocit indiferent de calitatea instituției de învățământ unde a lucrat. Nu vă așteptați la aurora și piedestal. Nici măcar la decență.

  3. Un nesimțit de ministru…s au perindat in fruntea ministerului educației o mulțime de nulități care au făcut reforme legi reguli pentru profesori…de fapt au făcut vraiște educația.. reforma buling bunăstarea elevului digitalizare etc ți se întoarce pe dos stomacul…au uitat ce este cel mai important învățătura….o maree de analfabeți funcționali atât au produs acești miniștri acești specialiști care le știu pe toate…ei trăiesc într-o lume paralelă cu lumea învățătorilor a profesorilor și puțin le pasă de zecile de mii de cadre date afară de salariile debutanților și nu numai mizerabile plata cu ora o bătaie de joc naveta la mai multe școli neplătită elevi aroganți violenți analfabeți idioți mândri de prostia lor …

  4. „Dacă există nemulțumiri, găsim alți profesori” nu este un mesaj care rezolvă problemele din educație. Profesorii nu sunt piese de schimb. Respectul pentru profesie începe prin dialog, nu prin amenințarea implicită că oricine poate fi înlocuit.

  5. Ar fi corect să spună adevărul, nu minciuni!
    Văd că inspectoratele sunt primele care mint. Școlile ne trimiteau pe grupurile profesorilor mesajele de la inspectorat cu deficitul de profesori scanatori, asistenți și evaluatori.
    Agitație mare în școli (directori și secretare) că nu sunt profesori de ajuns pentru EN.
    Parcă văd că iar va fi doar un asistent și scanatorii vor fugi de la o clasă la alta.
    Ce fericire, dacă au vrut să asiste🫣
    Unii stau în stradă pentru drepturile profesorilor iar alții….

  6. Alții la rând și asa o mare parte dintre ei au întrat pe pile si relații…noroc ca mai sunt cadre didactice care își fac cu adevărat treaba.De ce nimeni nu ii ia la răspundere că lipsesc de la scoală, că au terminat anul școlar mult mai devreme…tăiat din salar că asa se face oriunde ai lucra.Ce atâtea atenții de sfârșit de an si ce tot atâtea vouchere..la privat dă cineva ceva…ÎN tarile europene nu se accepta nici o floare…la noi vor bani si vouchere…penali..ar trebui denunțat toți că asta e mită.Nu vin la ore dar ofera pregatire in privat,nu factura nu nimic..cine ii cercetează?

  7. A fost odată o școală… Românească…

  8. Parca este deficit de.prpfesori. Uite, acuși, vor da buzna cu miile . La ce condiții de top sunt pentru cadrele.didactice în învățământul de.stat, numai doritori sunt. Semnează noi contracte cu cine? Poate sa vina părinții sa predea gratuit.

  9. Cozi de topor au fost permanent printre profesori – inspectorii, directorii, cei care beneficiază de gradații de merit – toți cărătorii de țucal ai ministerului.

  10. Contracte semnate? Ce aberezi? Ii inlocuiti cu altii? Pai aia de stau la panda doar sa prinda momentul sa inlocuiasca, de ce nu ar fi deja implicati? Mintea mult D. David, dar tu esti paralel.

  11. Mai pe scurt.
    Protestați cât vreți ca e degeaba.

    Găsim pe alții, ii convingem, ii presăm, rezolvăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *