Absolvenții de gimnaziu susțin luni, 22 iunie, prima probă scrisă de la Evaluarea Națională 2026, cea la Limba și literatura română / Calendarul complet

314 vizualizări
Foto: © Kinomaster | Dreamstime.com
Evaluarea Națională 2026 de la finalul clasei a VIII-a începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului oficial. Săptămâna trecută, înscrierea elevilor la Evaluarea Națională 2026 s-a făcut automat de către secretariatele școlilor. Vezi mai jos, în articol, calendarul complet al probelor.

Sindicatele din educație au anunțat că examenele elevilor ar putea să fie afectate de proteste.„Există și aceasta posibilitate, oricum inspectoratele școlare se confruntă cu o criză privind asigurarea resursei umane. Pot fi decizii luate de colegii noștri”, a declarat liderul sindical Marius Nistor pentru Digi 24, întrebat dacă ar urma să fie afectate examenele naționale.

Pentru al doilea an la rând, lucrările o să poată fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor.

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2026 se vor afișa pe 1 iulie, iar cele finale, de după contestații, pe 8 iulie 2025. Rezultatele sunt afișate online anonimizat și vor fi disponibile timp de doi ani, conform ordinului de ministru care aprobă calendarul EN VIII 2026.

Psihologul Răzvan-Gabriel Zaharia a realizat un ghid pentru elevi, profesori și părinți, în contextul în care urmează să se desfășoare examenele naționale 2026 (Evaluare Națională și Bacalaureat). Acesta a transmis că performanța la examen nu depinde doar de nivelul cunoștințelor. Ea depinde și de capacitatea elevului de a utiliza acele cunoștințe sub presiune.

Mariana Pădureanu, directorul Centrului Județean de Resurse Educaționale și Asistență Psihopedagogică (CJRAE) Dolj, a vorbit despre Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a și a spus că este necesar ca absolvenții de gimnaziu să alterneze timpul de odihnă cu cel de recapitulare.

Referitor la probele scrise, aceasta a transmis elevilor „să nu facă greșeala de a scrie foarte mult pe ciornă”, pentru că „timpul este prețios și pot intra într-o criză de timp și să nu reușească să finalizeze”.

Calendar Evaluare Națională 2026
  • 10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
  • 2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
  • 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Admitere Liceu 2026:

Între 12 mai și 12 iunie 2026 au avut loc ședinţe/acțiuni de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de școlarizare. Acestea pot fi organizate atât la școală, cât și prin mijloace electronice – telefon, e-mail sau videoconferință.

  • Pe 9 iulie 2026 va fi anunţată ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a, în funcție de media de la Evaluarea Națională.
  • Între 13 și 20 iulie 2026 se completează fișele de opțiuni pentru liceu, în format electronic, cu sprijinul diriginților și al părinților.
  • Pe 22 iulie 2026 are loc prima repartizare computerizată a candidaților.
  • Între 23 și 28 iulie 2026 se depun dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați.

A doua etapă de repartizare computerizată este programată să înceapă pe 31 iulie 2026, pentru candidații care nu au prins locuri în prima etapă sau nu și-au depus dosarele ori care sunt din serii anterioare, în vârstă de până la 18 ani.

Foto: © Kinomaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMĂ ORĂ Examenele elevilor ar putea să fie afectate de proteste – amenință sindicatele din educație. Marius Nistor, lider sindical: Există și posibilitatea ca examenele naționale să fie afectate / Elevii de clasa a VIII-a dau luni Evaluarea Națională
Începe vacanța de vară 2026 pentru majoritatea elevilor. Calendarul pentru Evaluarea Națională, BAC și admiterea la liceu 2026 / Când începe școala în septembrie 2026
Director CJRAE Dolj, către elevii care susțin Evaluarea Națională 2026: Să nu facă greșeala de a scrie foarte mult pe ciornă, pentru că timpul este prețios și pot intra într-o criză de timp și să nu reușească să finalizeze
Evaluare Națională și BAC 2026. Performanța la examen nu depinde doar de nivelul cunoștințelor, spune psihologul Răzvan-Gabriel Zaharia: Emoțiile nu trebuie eliminate. Ele trebuie gestionate / Cele 4 abilități care influențează performanța și ce pot face elevii, profesorii și părinții


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *