Profesorii ar putea primi în continuare vouchere de 1.500 de lei, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. ”Vestea bună este că lucrăm cu Ministerul Educației pentru a decide forma de continuare a acestei scheme. Comisia Europeană a confirmat că dacă introducem elementele care să alinieze măsura cu planul, evident, măsura poate să fie eligibilă”, a spus el, în conferința de presă de miercuri.
- Edupedu a scris în luna iunie că primele de carieră didactică și profesională nu pot fi decontate în acest moment din fonduri europene, iar Comisia Europeană nu a aprobat includerea acestora în Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, potrivit unui răspuns al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) la solicitarea Edupedu.ro. Mai mult, măsurile de sprijin erau blocate de OUG 156/2024, cunoscută drept ordonanța „trenuleț”.
Printre condițiile impuse de Comisia Europeană apare ca personalul administrativ să nu mai fie inclus, iar profesorii vor putea folosi prima „pentru cursuri și formare, pentru că acesta era scopul programului”, a afirmat ministrul Dragoș Pîslaru.
Redăm declarațiile ministrului pe acest subiect:
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: Măsura despre care vreau să vă vorbesc e puțin mai controversată, nu că ar fi o vreo problemă cu motivul ei, dar legat de modul în care s-au întâmplat lucrurile și cred că este important să avem o informare corectă. E vorba de voucherele pentru profesori. Istoric, știți subiectul, a fost o grevă în 2023 care a declanșat practic niște măsuri, niște vouchere electronice pentru cadre didactice, 1.500 lei pe an școlar. Și, practic, constatarea pe care am avut-o cu un raport al Autorității de Ordin și al Curții de Conturi este că cele două plăți inițiale, care au fost date pe cei doi ani școlari de când a început măsura, sunt bani care nu pot fi de contați pe fonduri europene. Practic, discutăm aici de 80 de milioane de euro care nu sunt recunoscuți de Comisia Europeană.
Comisia Europeană spune că măsurile acestea ar fi trebuit să aibă niște condiționalități. Adică, unu, să nu fie date și personalului administrativ, doi, să fie date pentru cursuri și formarea cadrelor didactice, pentru că acesta era scopul programului. Nu era vorba să doar să compensez veniturile profesorului și minim 50% din aceste sume ar fi trebuit să fie dată pentru pregătirea profesională a profesorilor. Prin urmare, suntem acum în situația în care, pe de-o parte, constatăm această situație de neeligibilitate a sumelor acordate pentru profesori și asta înseamnă că pică pe bugetul de stat din trecut.
Pe de altă parte, vestea bună este că lucrăm cu Ministerul Educației pentru a decide forma de continuare a acestei scheme. Comisia Europeană a confirmat că dacă introducem elementele care să alinieze măsura cu planul, evident, măsura poate să fie eligibilă. Ținem să vedem că această măsură continuă și că poate fi decontată, atenție, din bani europeni, pentru că nu trebuie să vă explic că în banii naționali nu există în perioada asta, având în vedere deficitul bugetar.
Informații de context
Edupedu.ro a avertizat în premieră, în decembrie 2024, că măsura este nesustenabilă în forma actuală și că introducerea ei în OUG a fost făcută fără un acord ferm al Comisiei Europene. Articolul publicat atunci detalia că Ministerul Finanțelor și MIPE își pasau responsabilitatea, iar riscul era ca promisiunile guvernamentale să nu poată fi respectate.
Măsurile promise în timpul grevei generale din învățământ, în iunie 2023, au fost anunțate ca un „câștig” istoric de către sindicate și de către politicieni. Prima de carieră didactică (1.500 lei) și cea profesională pentru personalul administrativ (500 lei) au fost printre motivele pentru care sindicatele au suspendat protestele, în urma unui acord politic.
16 comments
In Codul Muncii scrie clar, angajatorul are obligatia sa asigure mijloacele si materialele necesare desfasurarii activitatii. Ministerul Educatiei de 35 de ani incalca aceasta lege, asa ca aceasta facatura de prima este doar un praf in ochi, nu este nici favor, nici pomana pentru profesori. Adica de fapt este un mod de a fura a-l guvernului. Dati in judecata, asta trebuie, nu sa ne prefacem ca speram la favoriri.
Nu mă interesează pomenile voastre false!!! Încercați să le dați o bucățică de zahăr profesorilor, nu?! Nu, mulțumesc, am diabet!!!
Neinteresant…..
La cate minciuni am auzit de la guvernul interlopilor politici dar proeuropean nimic nu ma mai mira! Onoratul guvern spagar ar putea da o lege sa se sisteze plata salariilor si pensiilor pentru toti cu exceptia lor si a amantelor/nevestelor lor. Asa vo reduce rapid deficitul!!@🤣
Oare judecătorii ar accepta o asa umilință?
Bineînțeles că nu!! Ei s-au luptat pt salarii nu pentru ,,mila”.
Numai noi am acceptat asa!! Sindicatele din învățământ sunt o adunătură de profitori.
Asa ar trebui, cum spunea cineva, sa nu mergem la examene, sa-i lovim și noi unde-i doare.
Am ajuns o categorie de rasul lumii!
Și milițienii o duc mai bine…
Dacă o dați pentru cursuri de pseudoperfectionare nu vă mai deranjați! Nu avem nevoie! Suntem sătui de cursuri!!
Vor rămâne nefolositi!!
Sunt total de acord!
De fapt angajatorul este obligat sa asigure materialele necesare desfasurarii activitatii la locul de munca, nu angajatul ( cadrul didactic) conform Codului Muncii. Ministerul s-a obisnuit sa plateasca profesorii si acum pozeaza in galanti di grijulii. Ministerul ar trebui dat in judecata pentru recuperarea banilor cheltuiti de profesori in cei 35 de ani.
Anda,
CORECT! Asa este! S-a cerut, printre multe altele, si la greva din 2023.
Liderii sindilicali trebuia sa faca asta de mult timp!
Daca nu mai sunt bani, nici bac-ul din august sa nu se mai tina. Se vor face economii mari!! Hai sa-i ajutam, stam acasa, nu venim in comisie la bac!!
Cariera mea didactica ar merge mai bine pe stomacul plin. Asa ca sa prelungeasca termenul primelor actuale si sa ne lase sa ne luam si altceva, ca nu predam de pe 5 laptopuri si 3 telefoane. Cursuri? Ha, ha! In contextul actual? Pentru ce? La ce ma mai ajuta? Carti? Am plin dulapul, stau la 2 camere, nu vila.
Profesorii NU vor si nu trebuie sa accepte prime si vouchere, ci:
– salarii decente (tinand cont de studiile lor superioare si de statutul lor profesoral, ca exemple pt elevii in fata carora apar zilnic), salarii din care la varsta pensionarii sa poata avea o pensie decenta,
– conditii de munca corespunzatoare din toate punctele de vedere si RESPECT (nu sa mearga profesorul la ore cu teama sa nu supere vreun elev sau parinte care cer note mari fara sa le merite sau/si cu frica sa nu treaca elevii/parintii de la agresivitatea verbala la cea fizica etc),
– dotari si consumabile/rechizite (markere/creta, bureti, imprimante si toner, coli de scris etc oferite de scoala, NU cumparate de profesor din salariul sau)
si asa mai departe,
– sindicate noi si/sau lideri noi, deoarece cei vechi (si actuali) au tradat profesorii de 30 de ani incoace si asta s-a vazut foarte bine acum doi ani, cand liderii sindicali au dat iarasi mana cu politicul, reducand la tacere profesorii iesiti in strada si obligandu-i sa revina in scoli cu salariile taiate,
– un ministru NOU care cu adevarat sa inteleaga mediul si problemele invatamantului preuniversitar si sa se straduiasca pt a ajuta invatamantul preuniversitar, profesorii si elevii, nu sa fie chiar el, ministrul, primul care distruge invatamantul preunversitar.
DEMISIA, domnule DANIEL DAVID!
Daca salariile ar fi decente nu ar fi necesare compromisurile astea cu carduri de prima didactica sa te rada toti vanzatorii…
Bv
Daca sunt pentru cursuri atunci sa fie un curs pe specializarea profesorului care il doreste el, nu sa fie o lista pentru firme de casa.
Participăm chiar acum la un curs (DA, în vacanță, când altcândva, în timpul cursurilor? Aviz trolilor care tot comentează pe aici despre lungile vacanțe, aș vreau eu să le am…)
E un proiect pe fonduri europene în care s-au înscris practic toate universitățile mai mari. O parte a proiectului prevedea fonduri pe care să le primească școala participantului pentru a achiziționa abonamente și licențe software pentru a fi folosite pentru școală.
Ghici ce! Nu există fondurile alea. Unele universități le includ – dacă vor avea bani – cea la care sunt eu zice că ups, noi n-avem partea aia. Ceva gen forța Steaua forța Steaua hey hey hey.
Așa că ne pregătim să folosim o grămadă de lucruri minunate dar nu vom avea bani să plătim pentru ele. Degeaba.
Iar ăștia aberează despre prima lui pește prăjit, pe care n-a cerut-o nimeni și despre care acum stau să se scarpine în cap, c-o fi, c-o păți… FINANȚAȚI educația, guvizilor!