Ministrul Educației, despre anularea alegerilor prezidențiale: Cred că este legal și moral. CCR a ajuns la această decizie pentru că este vorba de un război hibrid / Unele lucruri le vom afla peste 30, 50 de ani – VIDEO

881 de vizualizări
Daniel David / Foto: captură Youtube.com/ George Buhnici
Cred că este o decizie legală și morală. Te uiți cum s-ajuns la această decizie și îți spun instituțiile statului că este vorba de un război hibrid și de interferențe, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre anularea primului tur de la alegerile prezidențiale din noiembrie – decembrie 2024. În scandalurile mari, cum ar fi Watergate sau asasinarea lui John F. Kennedy acum 60 de ani, „sunt lucruri care se prezintă public și lucruri pe care o să le aflăm după 30 și 50 de ani. Așa funcționează o democrație”, consideră David, invitat la podcast la George Buhnici.
  • Context. Curtea Constituțională a României (CCR) a decis să anuleze turul I al alegerilor pentru funcția de Președinte al României, pe 6 decembrie, cu două zile înainte de turul II în care intraseră candidata USR, Elena Lasconi, și candidatul independent Călin Georgescu.
  • Decizia CCR a venit după ce, pe 4 decembrie, serviciile secrete (SRI, SIE) și Ministerul Afacerilor Interne au desecretizat rapoartele prezentate în ședința Consiliului Suprem al Apărării Țării (CSAT) cu privire la ingerința unui stat străin în alegerile din România și pe fondul suspiciunilor privind campania masivă de pe TikTok a candidatului Călin Georgescu care a declarat 0 cheltuieli de campanie electorală. G4Media a prezentat într-un material semnat de jurnalistul Edupedu.ro Ștefan Lefter o parte din mașinăria de conturi de TikTok activată de „voluntari” coordonați pe rețeaua socială rusească Telegram.

„Eu vă spun părerea mea. Fiecare are libertatea să aibă părerea proprie. Părerea mea este că (opiniile contra anulării alegerilor – n. red.) vin tot din zona conspiraționistă, tot din zona alternativă a României euroatlantice. Noi avem niște instituții, avem o Curte Constituțională (CCR) care a luat niște decizii legale, în condițiile legii, că ne place, nu ne place, că suntem de acord sau nu suntem de acord. Asta este altceva. Fiecare poate să aibă această interpretare. Eu v-am spus care este interpretarea pe care eu am dat-o și eu sunt un om care cred în instituții. Elimini instituțiile și în momentul acela ce facem? Votăm cine are dreptate, vocea celui care strigă cel mai tare, vocea celui care dă cu pumnul în masă, vocea celui care vine cu grenade să creeze manifestații în București?”, a declarat Daniel David.

El a comentat și decizia Curții Constituționale de a anula alegerile: „Eu cred că este o decizie și legală, și morală, fiindcă te uiți cum s-ajuns la această decizie și îți spun instituțiile statului că este vorba de un război hibrid și de interferențe (ale unui stat – n. red.). Hai să discutăm rațional. Au fost scandaluri mari – Watergate, JFK (asasinarea președintelui SUA John F. Kennedy în 1963), de exemplu, când a fost ucis. Sunt lucruri care se prezintă public și lucruri pe care o să le aflăm după 30 și 50 de ani. Așa funcționează o democrație”.

„Noi vrem toți să vedem dovezi, pe care să le analizăm în diverse grupuri și grupulețe și să discutăm, să ne batem între noi dacă sunt adevărate sau nu. Eu sunt, repet – poate să fie și această abordare -, eu sunt un om al instituțiilor”, a subliniat ministrul Educației.

„Eu doar vă spun că există o bună parte din societate, oameni care se simt frustrați că votul lor a fost fără finalitate. Și am dat reset la niște alegeri prezidențiale”, i-a spus moderatorul, George Buhnici, după care David a continuat: „Pe o bază legală și pe baza unor analize care vorbesc despre un război hibrid cu un stat care are astfel de războaie în jurul nostru. De aici pornim”.

„Dar atunci când vine vorba de alegeri prezidențiale trebuie să fie un pic mai convingători decât să spunem «noi am văzut, noi știm, aveți încredere»”, a evidențiat moderatorul. Daniel David a replicat: „Ați primit de la Uniunea Europeană, ați primit de la Departamentul de Stat al SUA”. „Declarații”, a punctat Buhnici. „Păi, da, ce vreți să primiți?”, a continuat ministrul Educației. „Niște dovezi”, a spus moderatorul. „Dovezile sunt date de concluziile acestor instituții. Dovezile scrise și detaliate o să le vedem când ceea ce este secret acum va fi probabil deschis peste 20-30 de ani. (…) Până atunci ar trebui să ne comportăm democratic și să recunoaștem că avem niște instituții democratice confirmate de Uniunea Europeană și de Statele Unite în decizia pe care au luat-o, astfel încât avem alegeri planificate. Hai să ne implicăm și să avem grijă ca agențiile și agenții, ca să spun așa, statali și non statali, să nu ne mai distorsioneze deciziile”.

„Ar fi trebuit să fim atenți și să nu se întâmple acest lucru și faptul că ne-am făcut-o, sigur, explică ceea ce se întâmplă acuma, dar nu justifică neapărat”, a mai adăugat David.


1 comment
  1. Ministrul stie si el ca daca in turul 2 era Ciolacu si nu Lasconi, nu se anula turul 1, poate turul 2, daca castiga Georgescu. Nu se va afla nimic despre amestecul Rusiei in alegeri, cum nu s-a aflat nimic despre teroristii din decembrie 1989, cand s-a recunoscut tarziu si cu jumatate de gura ca militarii din armata au tras in civili la Timisoara, Bucuresti si alte orase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciolacu: În ciuda tuturor greutăților și “apocalipsei”, domnul ministru Boloș a asigurat resurse financiare de 13,7 miliarde de lei cu care să acoperim cheltuielile sociale esențiale ale statului până la sfârșitul acestui an

Premierul Marcel Ciolacu a spus în deschiderea ședinței de Guvern de joi, 23 noiembrie, că “în ciuda tuturor greutăților și apocalipsei, domnul ministru Boloș a asigurat resurse financiare de 13,7…
Vezi articolul

Cele două proiecte de legi ale Educației au fost avizate favorabil, cu observații și propuneri, de către Consiliul Economic și Social  / Președintele forului: Vineri e ședință de Guvern pe tema celor două proiecte

Cele două proiecte de legi ale Educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, au fost avizate favorabil, cu propuneri de modificare și observații, de către Consiliul Economic și Social…
Vezi articolul

Peste 150.000 de elevi din 526 de școli vor primi rapoartele de la testarea standardizată până pe 15 iunie, anunță Ministerul Educației. Raportul național cu rezultatele agregate la Română, Matematică și Istorie va fi publicat pe 15 iulie

Peste 150.000 de elevi din 526 de școli vor primi rapoartele de la testarea standardizată până pe 15 iunie, anunță Ministerul Educației. Școlile participante vor primi rapoartele agregate până pe…
Vezi articolul

Profesorii să fie sancționați disciplinar dacă nu folosesc portofoliul educațional, clasele să fie constituite prin distribuția aleatorie a elevilor, pentru combaterea segregării, admiterea la liceu să fie eliminată din proiect, iar la Religie să fie calificative, în loc de note – solicită reprezentanții Consiliului Național al Elevilor

O serie de 85 de amendamente a fost transmisă Ministerului Educației de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, precizează organizația într-un comunicat. Reprezentanții elevilor solicită distribuirea elevilor în clasă aleatoriu,…
Vezi articolul