Cu o comparație între cultura internshipurilor din Statele Unite și cea din România și-a început ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, discursul în fața celor 200 de tineri selectați în Programul Oficial de Internship al Guvernului României. Oficialul i-a îndemnânat să rămână fideli valorilor învățate în școală, chiar dacă societatea nu le respectă întotdeauna.
La deschiderea celei de-a XIII-a ediții a programului, Dimian a vorbit despre experiența sa de profesor universitar în Statele Unite, unde spune că aproape toți studenții căutau stagii de practică pe timpul verii.
„Am predat mulți ani de zile în Statele Unite și mai mult de 90% dintre studenți îmi cereau recomandări pentru a participa la internshipuri. Când am revenit în România, mai puțin de 10% dintre studenți participă la internshipuri. Pare că ei sunt mult mai săraci decât noi, de folosesc vacanța pentru a căpăta aceste experiențe și pentru a-i ajuta ulterior în carieră. Așa că toți cei de aici sunteți un exemplu pentru mine pentru situația din România”, le-a spus ministrul.
Acesta i-a încurajat pe participanți să îi inspire și pe alți elevi și studenți să folosească vacanța pentru acumularea de experiență profesională.
„Sper să oferiți acest exemplu celorlalți, pentru a crește masa de studenți care folosesc această perioadă de vacanță pentru experiențe care le vor fi utile în cariera viitoare”, a afirmat Dimian.

Ministrul a susținut că, în Statele Unite, companiile erau cele care căutau colaborarea cu universitățile pentru recrutarea viitorilor angajați prin programe de internship, în timp ce în România universităților li se reproșează adesea că nu oferă suficiente oportunități de practică.
În discursul adresat tinerilor, Mihai Dimian a vorbit și despre diferența dintre valorile promovate în școală și realitățile pe care le vor întâlni în societate.
„Școala vă învață să urmați anumite principii, să aderați la anumite valori, după care ajungeți în societate. Societatea, din păcate, nu respectă întotdeauna aceste principii și valori. Ceea ce trebuie să aveți grijă în această experiență este să nu deviați de la aceste principii și valori”, le-a transmis ministrul.
El i-a îndemnat pe participanți să contribuie la schimbarea societății și la apropierea acesteia de valorile învățate în familie și în școală.
„Dacă generația noastră a făcut anumite progrese, dar poate n-a reușit să ajungă acolo unde și-a dorit, voi mergeți mai departe și duceți această societate și mai aproape de principiile și valorile pe care le-ați primit în școală și în familie”, a spus Dimian.
Ministrul a mai afirmat că experiența practică îi ajută pe studenți să înțeleagă mai bine ceea ce învață la facultate, aceasta fiind, în opinia sa, una dintre diferențele importante dintre învățământul superior românesc și cel american.
„Acea experiență de două luni îi făcea pe studenți să vină mai interesați la ore, să înțeleagă mai bine noțiunile teoretice pe care le predam și chiar laboratoarele după experiența practică. Va fi un plus semnificativ în activitatea voastră”, a declarat ministrul.

Potrivit Guvernului, la ediția din acest an a Programului Oficial de Internship au fost admiși 200 de tineri, selectați dintre peste 7.600 de candidați. Ei își vor desfășura stagiile în perioada 1 iulie – 31 august, în cadrul a 41 de instituții ale administrației publice centrale
1 comment
Dacă tăcea, filosof rămânea.
1. Când deschide gura, nu se poate abține să nu dea drumul porumbelului – deci… cei ”săraci” (din România) sunt motivați să meargă în internship. Frumos. În plus, comparația cu statul respectiv e total deplasată, dar nu din motivul prezentat de dânsul. Internship-urile în USA NU sunt plătite, în mare parte a cazurilor. Companiile ”se bat” pe tinerii interesați de oportunități GRATUITE pentru companie, care are ocazia să folosească munca lor (că nu vă temeți, nu-i aleg pe săraci, ci pe cei buni), pe degeaba, și la finalul perioadei pot decide să-i dea afară și să ia pe alții, ceea ce se și întâmplă. De angajat se angajează cei cu PCR, pardon, cei cu networking (sau cu tati/mami cu relații, exact ca în orice corporație). Adică exact ce se întâmplă și la noi, dar mai pe direct. (Dacă te uiți în orice instituție din administrația publică și centrală, ba chiar și prin universități și spitale, e toată familia acolo… de la bunici până la nepoți și rude mai îndepărtate). Au făcut și ei ”internship”, probabil.
2. Au 200 de internship-uri LA STAT. Deci cu ce se laudă ministrul?! Din zeci de mii de studenți, din care câțiva s-ar duce și pe gratis (că oricum trăiesc din banii părinților), pentru stabilirea PCR, pardon, networking-ului, au ales 200 care să… lucreze la STAT. Unde-s companiile alea care să se bată pe acești tineri ca să-i ia în internship?!
3. DD-ul le-a sugerat foarte direct studenților care-și pierduseră bursele și nu își mai permiteau facultatea la UBB din lipsă de susținere materială din partea părinților, să găsească un job, ceva (el fiind susținut de familie în facultate și fără să aibă vreodată loc de muncă decât la stat). Deci ce doriți de la studenții ”săraci”? Să facă pomană companiilor, timp în care ei sunt încă studenți, tot n-au bani pentru a se întreține, și n-au nici siguranța că vor avea efectiv un loc de muncă cu sau fără internship?
Deci, d-le ministru… mai bine tăceați.