Ministrul interimar al Educaţiei: Am vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânţa din patrimoniul mondial UNESCO. Cimitirul Vesel nu este pe lista UNESCO

1.176 de vizualizări
Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a publicat pe Facebook un mesaj în care scrie ca în calitate de ministru al Culturii a vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi că „acesta face parte, în prezent, din obiectivele de patrimoniu mondial UNESCO”. Potrivit listei UNESCO a Patrimoniului Mondial, Cimitirul Vesel nu este inclus pe aceasta.

În mesajul ministrului acesta scrie, alături de câteva fotografii în care apare şi Toni Greblă, Secretarul General al Guvernului, că „am participat astăzi, 14 septembrie, în calitate de Ministru al Culturii și Identității Naționale, la o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai sectorului cultural din județul Maramureș. În cadrul deplasării, am efectuat vizite la instituții de cultură, monumente istorice dar și la „Cimitirul Vesel” de la Săpânţa, pe care il consider a fi un monument de artă populară de o valoare incomensurabila, lucru certificat si de faptul că acesta face parte, în prezent, din obiectivele de patrimoniu mondial UNESCO”. 

Potrivit Ministerului Culturii, cel al cărui ministru este Daniel Breaz, Lista Patrimoniului mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural și a fost continuată apoi cu înscrierea de situri culturale: Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999).
Aceste monumente sunt protejate în România atât în baza Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cât și conform Legii nr. 564/2001 pentru aprobarea OG nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, cu modificările și completările ulterioare.

Situri culturale înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO:

Situri naturale înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO:

Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, alcătuită oficial în 2008, potrivit Convenției (astăzi este recunoscută drept Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității), conține în prezent un număr de 391 de elemente, înscrise prin decizie a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

România este prezentă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO cu 5 elemente: Ritualul Călușului (proclamat inițial drept capodoperă a patrimoniului oral și imaterial al umanității în data de 25 noiembrie 2005, pentru ca în anul 2008 să fie înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității), Doina (2 octombrie 2009), Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu (6 decembrie 2012), Colindatul de ceată bărbătească (5 decembrie 2013) și Jocul fecioresc (2 decembrie 2015).

FOTO: Facebook.com/Daniel Breaz


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„La nivel de sistem, foarte puțină valoare adăugată este produsă de școlile private”, iar școlile publice au rezultate mai bune în ansamblu – Andreas Schleicher, expert OCDE, pe baza rezultatelor testării internaționale PISA 2022

Școlile private produc „foarte puțină valoare adăugată” la nivel de sistem educațional, iar dacă sunt eliminate elementele socio-economice școlile publice au rezultate finale mai bune, a apreciat, în dezbaterea „PISA…
Vezi articolul

Premierul Ciucă, mesaj către elevii de clasa a VIII-a și a XII-a: Înțelegem impactul unor eventuale întârzieri ale examenelor și facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc / Guvernul repetă aceeași “ofertă” pentru profesori de 3 zile, chiar dacă aceștia au respins-o categoric și au ieșit masiv în stradă

Premierul Ciucă le-a transmis elevilor care susțin examenele de Evaluare Națională și BAC în această vară că „face tot posibilul ca eventuale întârzieri ale examenelor să nu aibă loc”. Guvernul…
Vezi articolul

Tot mai mulți copii români au ajuns sub pragul de sărăcie în primul an de pandemie. Cei mai expuși sunt copiii cu dizabilități, copiii mamelor minore și cei de etnie romă – Raport Internațional Salvați Copiii

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, riscul de sărăcie și excluziunea socială au crescut în rândul copiilor români (36,3%), arată datele unui nou raport al Save the Children. Criza…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Drăghici: Dacă lipsesc de la oră, elevii mei pierd un punct și pot să-l câștige din altă parte, dacă citesc o carte, de exemplu. Dacă lipsesc eu, ei primesc un punct / Mi se pare normal ca regulile să se aplice și pentru ei și pentru mine

Profesorul Liviu Drăghici susține că respectul și disciplina elevilor se cultivă prin exemplul personal al profesorului, de aceea elevii primesc un punct în cazul în care se întâmplă ca el…
Vezi articolul

SURSE Petrecere cu miză electorală pregătită pentru joi, vineri și sâmbătă pentru Ligia Deca la Sibiu. Evenimentul are valoare estimată de 100.000 de dolari, bani din proiectul ROSE finanțat prin împrumut de la Banca Mondială / 100 de persoane vor fi cazate la hotel de minimum 4 stele, chiar în ajunul alegerilor parlamentare, iar 50 vor avea oprire în Vâlcea – unde ministra candidează pentru un post de senator

Un eveniment cu miză electorală este pregătit să înceapă mâine, 27 noiembrie, pentru ministrul educației, Ligia Deca, la Sibiu, pe bani din proiectul ROSE finanțat prin împrumut de la Banca…
Vezi articolul