Ministrul Muncii, după ce a fost indicat de Iohannis și Deca, ca cel cu soluția la greva generală din Educație: Dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus / Protestul este legitim şi avem şi soluţii

1.793 de vizualizări
Marius Budai /Foto: gov.ro
Dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), potrivit Agerpres. Ministerul Muncii a fost arătat cu degetul insistent, zilele acestea, de ministra Educației, Ligia Deca și de președintele Klaus Iohannis. Budăi a anunțat că „protestul dascălilor este legitim şi avem şi soluţii pentru dumnealor”.

PSD este la Guvernare cu PNL și UDMR de 1 an, 5 luni și 22 de zile, din 21 noiembrie 2021. În acest timp veniturile profesorilor au crescut, în medie, cu circa 8%, conform declarațiilor oficiale. La ce salarii au ajuns profesorii, vedeți aici.

„Soluţia pentru dascăli nu este a ministrului Muncii, este a noastră, a PSD. Eu cred că dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus. De altfel, de veniturile tuturor cetăţenilor. Noi, PSD, spunem că protestul dascălilor este legitim şi avem şi soluţii pentru dumnealor, dar credinţa noastră este că acei copii nevinovaţi nu trebuie să sufere pe final de an şi trebuie ca o soluţie să fie găsită împreună prin dialog şi nu prin impuneri şi cu forţa şi nu peste noapte”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

Acesta a făcut apel la profesori la înţelegere şi dialog, astfel încât copiii să nu sufere. „Nu am trecut noi în PNRR legea salarizării şi legea pensiilor, nu le-am pus noi între paranteze, însă suntem dispuşi la dialog şi facem apel la toţi dascălii la înţelegere şi la deschidere la dialog, pentru că noi o avem şi trebuie să facem toate eforturile împreună astfel încât copiii nevinovaţi să nu sufere”, a mai arătat Budăi.

Într-o intervenție la Radio România Actualități, joi, ministra Educației, Ligia Deca a declarat, la fel ca miercuri, că salarizarea este la Ministerul Muncii. „Am desemnat prin ordin de ministru o echipă de negociere. Dialogul continuă până când va fi agreată o formă de comun acord a contractului colectiv de muncă. Aceasta este o chestiune care ține de Ministerul Educației. Alte lucruri care sunt solicitate de către federațiile sindicale ale profesorilor sunt de competența altor ministere, cum este, de exemplu, Ministerul Muncii,” susține ministrul Educației.

„La Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării”, a declarat miercuri și președintele Klaus Iohannis.


5 comments
  1. Nu au timp de profesori, nici de elevi si parinti nu le pasa. Trebuia sa fie negocieri in fiecare dar guvernantii au alta treaba.

  2. PSD este de aproape un an la guvernare si salariile dascalilor sunt jalnice.
    Solutiile inseamna bani nu vrajeala ieftina, domnule ministru!
    PSD a tinut cu dintii sa nu taie pensii speciale, sa creasca salariile in primarii si consilii locale si judetene, dar de profesori la durut la spate!
    Gretos, domnule, gretos!
    Solutiile inseamna bani! Orice altceva e vrajeala! Profesorii nu sunt prostii PSD-ului!

  3. Dragut. Sa vedem ce-o sa iasa? Sa gandim pozitiv, poate toate partidele vor cadea de acord ca si Educatia are prioritate (nu conteaza din ce parte a spectrului politic sunt ele, partidele)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Psihologul ne-a recomandat să o mutăm de urgență” – mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal pe elevi

Părinții care și-au retras elevii de la clasa învățătoarei Alexa Mariana de la școala gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș continuă să scrie pe adresa redacție@edupedu.ro. Doi părinți care și-au…
Vezi articolul