Ministrul propus al Educației: Recuperarea cursurilor – cu precădere pentru elevii care vor susține examene. Pentru educație remedială avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice și de resurse financiare

11.027 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
„Recuperarea cursurilor este cea de-a doua problemă esențială, după când începem școala. Cum vom putea să recuperăm ceea ce au pierdut elevii. Activitățile de recuperare vor trebui să fie coerent organizate și finalizate”, a anunțat ministrul propus la Educație, Sorin Cîmpeanu, în cadrul audierilor din Parlament.

La finalul audierilor, în cadrul cărora a primit aviz pozitiv, Cîmpeanu a declarat că învățământul este unul dintre domeniile care au pierdut cel mai mult în timpul pandemiei. „Compensarea se cheamă educație remedială. Avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didasctice, dar este nevoie și de resurse financiare”, a precizat ministrul propus să conducă portofoliul Educației.

„Este nevoie de un mod de organizare, de o planificare care să permită recuperarea cât mai multor lucruri pierdute. E vorba cu precădere de elevii care vor susține examene naționale și care întreabă când și cum vor fi organizate aceste examene”, a precizat Cîmpeanu.

În ceea ce privește deschiderea școlilor și a grădinițelor, oficialul a declarat că „interesul nostru general este să deschidem școlile cât mai devreme, fără să punem în pericol sănătatea elevilor, profesorilor și a studenților”.

Citește și:
VIDEO Sorin Cîmpeanu a primit aviz favorabil. Ministrul propus al Educației: Vom începe școala în format clasic cât de repede ne permite situația epidemiologică, începând cu educația timpurie și învățământul primar
DOCUMENT Programul de guvernare pe Educație: 6% din PIB până în 2024, BAC diferențiat, generalizarea programului „masă caldă la școală” și ”școală după școală”, reforma carierei didactice
OFICIAL Sorin Cîmpeanu este propunerea finală a PNL pentru funcția de ministru al Educației: inițiatorul ordonanței pentru amnistierea plagiatorilor și rectorul universității la care Baranga a devenit coordonator de doctorate fără diplomă de BAC
Scrisoare deschisă a unor mișcări și asociații, inclusiv Rezist și Corupția Ucide, împotriva posibilei nominalizări a lui Sorin Câmpeanu ca ministru al Educației: Măsurile lui “nu corespund standardelor” de reformă autentică


2 comments
  1. Fără supărare, dar salarii si ore mai scurte in online înseamnă recuperare fără comentarii si fițe. Si cat mai repede. Nu in anul scolar următor. Bănuiesc.

    1. Orele nu sunt mai scurte în online. Dar poate or fi cazuri la unele şcoli, depinzând de vârsta copiilor sau alte criterii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trebuie să nu corelăm examenul de bacalaureat viitor cu ceea ce se dă acum pentru disciplina Matematică, pentru Limba și literatura română, spune Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum: Nu vom mai avea la o probă, sper, un elev care dă un examen dintr-un studiu de 4 ore pe săptămână al unei discipline, iar alt elev dă dintr-o tematică a unui an de studiu

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum în cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), a declarat că „trebuie să nu corelăm examenul de bacalaureat viitor cu programele și cu ceea ce se dă acum…
Vezi articolul

Vizitele în școli sunt și pentru a pregăti mai bine Raportul de diagnostic și propuneri de politici publice pentru sistemul de educație și cercetare-dezvoltare-inovare din România din luna mai, anunță ministrul Daniel David

Seria vizitelor în unități școlare din România face parte din cadrul „demersului de realizare a „Raportului de diagnostic și propuneri de politici publice pentru sistemul de educație și cercetare-dezvoltare-inovare din…
Vezi articolul

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, propusă de secretarul de stat Sorin Ion: În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, a fost propusă de secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion, în cadrul…
Vezi articolul