Mobilitatea personalului didactic 2027-2028. Calendarul complet al etapelor și termenele pentru transferuri, pretransferuri și detașări – proiect

0 vizualizări
Foto: captură din proiectul Metodologiei de mobilitate a cadrelor didactice 2027-2028
Calendarul mobilității personalului didactic pentru anul școlar 2027-2028 a fost publicat din nou în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării, după ce Edupedu.ro a semnalat zeci de erori în proiectul inițial. Prima etapă este constituirea comisiei de mobilitate la nivelul inspectoratelor școlare județene, cu termen limită 11 ianuarie 2027.

Potrivit calendarului, comisiile județene de mobilitate a personalului didactic vor fi constituite până la data de 11 ianuarie 2027.

În ceea ce privește cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, cererile de transfer se depun la inspectoratele școlare județene în perioada 25 februarie – 2 martie 2027. Urmează ca, în perioada 4-9 martie, profesorii să depună cererile de transfer la școlile unde doresc să se transfere. Școlile comunică acordurile de transfer sau refuzurile motivate pe 10 martie.

Pentru pretransferuri, profesorii depun cereri la inspectoratele școlare între 8 și 14 aprilie și la unitățile de învățământ la care doresc să se transfere în perioada 15-21 aprilie 2027. Deciziile de repartizare sunt comunicate profesorilor în perioada 5-10 mai.

Pentru detașarea în interesul învățământului, profesorii vor susține probele practice / orale în profilul postului în perioada 7-11 iunie 2027. Discutarea și soluționarea propunerilor de detașare în consiliile de administrație ale școlilor are loc pe 16 iunie.

În ceea ce privește detașarea la cerere, profesorii vor înregistra dosarele în perioada 10-20 mai 2027. Punctajele obținute de aceștia vor fi afișate pe 24 mai 2027. Probele practice / orale se desfășoară între 7 și 30 iunie, iar emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare va avea loc în perioada 20-27 august.

Calendarul mobilității cadrelor didactice în anul 2027-2028

1.Constituirea comisiei județene/a municipiului București de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin decizia inspectorului școlar general: până la data de 11 ianuarie 2027

    2. Întocmirea, de către unitățile de învățământ, a listelor cuprinzând cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a listelor cu personalul didactic titular care îndeplinește condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2027, pe baza cererilor înregistrate la secretariatele unităților de învățământ și comunicarea acestora la inspectoratul școlar:

    • a) pentru limită de vârstă;
    • b) la cerere, pentru pensionare anticipată, în perioada 11 ianuarie-5 februarie 2027
    • c) constatarea exercitării dreptului privind menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii
    • d) emiterea deciziei directorului unităţii de învăţământ privind menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în 5 zile lucrătoare de la data constatării exercitării dreptului în consiliul de administraţie

    3. Revizuirea deciziilor de numire/transfer/repartizare pe post catedră a personalului didactic, conform prevederilor art. 47 din Metodologie, în perioada 11 ianuarie-23 februarie 2027.

    4. Constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic, soluționarea cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare la nivelul unităților de învățământ a personalului didactic care beneficiază de aceste drepturi, conform prevederilor Metodologiei și soluționarea cererilor cadrelor didactice titulare prevăzute la art. 41 alin. (1) şi (2) din Metodologie:

    • elaborarea ofertei școlii şi stabilirea disciplinelor opționale pentru anul școlar următor;
    • constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor la nivelul unităților de învățământ/consorțiilor școlare, ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământ, a aprobării proiectelor planurilor de şcolarizare și a ofertei educaționale;
    • stabilirea normei didactice de predare, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în ordine, mai întâi pentru personalul didactic de predare titular și apoi pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie;
    • depunerea cererilor de către cadrele didactice titulare prevăzute la art. 41 alin. (1) şi (2) din Metodologie și a cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare la secretariatele unităților de învățământ, în perioada 12-22 ianuarie 2027
    • organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar, în perioada 13-29 ianuarie 2027
    • întregirea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări şi, precum și analizarea cererilor cadrelor didactice titulare prevăzute la art. 41 alin. (1) şi (2) din Metodologie în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE; comunicarea cadrelor didactice şi inspectoratelor școlare, a acordului/acordului de principiu/refuzului pentru întregirea normei didactice de predare/transfer, în perioada 25-26 ianuarie 2027
    • depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la inspectoratele şcolare, ale cadrelor didactice titulare care au solicitat întregirea normei didactice de predare, respectiv transfer în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Metodologie, în perioada: 27-28 ianuarie 2027
    • analizarea contestaţiilor privind soluţionarea cererilor de întregire a normei didactice de predare/transfer în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Metodologie de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi stabilirea listei finale a cadrelor didactice titulare pentru care se acordă întregirea normei didactice de predare/transfer, până la 1 februarie 2027
    • completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular şi pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ/consorțiului şcolar și comunicarea cadrelor didactice şi inspectoratelor școlare, a acordului/acordului de principiu/refuzului pentru completarea normei didactice de predare, în perioada 2-3 februarie 2027
    • stabilirea normei didactice de predare, întregirea normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări și comunicarea, la inspectoratele școlare, a acordului/acordului de principiu/refuzului cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru întregirea normei didactice, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul unităţilor de învăţământ în care sunt angajate/consorţiului şcolar, pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de repartizare pe post/catedră, în perioada 4-5 februarie 2027
    • depunerea şi înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare de către:
      • (i) cadrele didactice titulare care au solicitat completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/nedeterminată la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ/consorțiului şcolar
      • (ii) cadrele didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie, care au solicitat completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ/consorțiului şcolar;
      • (iii) cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au solicitat întregirea normei didactice/completarea normei didactice de predare la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ/consorțiului, în perioada 8-9 februarie 2027
    • analizarea contestaţiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi stabilirea listei finale a cadrelor didactice titulare, a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie pentru care se acordă completarea normei didactice de predare şi a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru care se acordă întregirea/completarea normei didactice de predare, până pe 10 februarie 2027.
    • analiza, corectarea şi avizarea proiectului de încadrare a personalului didactic de predare, precum și a ofertei de posturi didactice/catedre vacante/rezervate de către inspectoratul școlar; stabilirea viabilităţii posturilor didactice/catedrelor vacante de către inspectoratele şcolare, în perioada 11-23 februarie 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de transfer/întregire/completare de normă didactică de predare, precum şi a deciziilor privind obligaţia de predare directorilor/directorilor adjuncţi conform art. 28 alin. (2) din Metodologie, în perioada 24-26 februarie 2027

    5. Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate:

    • afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;
    • afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2026;
    • afişarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare, până pe 24 februarie 2027
    • înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea și avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 25 februarie-2 martie 2027
    • afișarea pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate, până pe 3 martie 2027
    • înregistrarea contestațiilor la punctajele acordate, în perioada 4-5 martie 2027
    • soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar, până pe 9 martie 2027
    • organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil şi afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar, în perioada 3-9 martie 2027
    • depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, în perioada 4-9 martie 2027
    • analiza în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE a solicitărilor și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar, până pe 10 martie 2027
    • depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la unitatea de învățământ/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimțit între unitățile de învățământ, în perioada 11-12 martie 2027
    • soluționarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unitățile de învățământ/ CJRAE/CMBRAE în consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar, până pe 15 martie 2027
    • depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 16-17 martie 2027
    • soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:
      • (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie pe perioadă determinată;
      • (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer;
      • (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;
      • (iv) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, până pe 18 martie 2027.
    • înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a reducerilor de activitate, în perioada 18-19 martie 2027
    • soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar, până pe 22 martie 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie, în perioada 23-26 martie 2027

    6. Stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 55 alin. (1) din Metodologie şi se menține în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2027-2028:

    • depunerea și înregistrarea cererilor la secretariatele unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE, în perioada 16-17 martie 2027
    • aprobarea cererilor privind menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare la nivelul unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE şi transmiterea situaţiei la inspectoratul şcolar, până pe 18 martie 2027
    • întocmirea, la nivelul inspectoratelor şcolare, a listelor finale cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 55 alin. (3) din Metodologie și au solicitat menținerea în activitate ca titular în anul școlar 2027-2028, prezentarea acestora spre validare consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, conform hotărârii comisiei paritare şi afişarea listelor finale la inspectoratele şcolare, pe 19 și 22 martie 2027
    • înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare, pe 23-24 martie 2027
    • soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, până pe 25 martie 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor privind menţinerea în activitate ca titular a personalului didactic de predare în funcţia didactică în anul şcolar 2027-2028, în perioada 29 martie-2 aprilie 2027

    7. Modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei:

    • reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 25 martie 2027
    • depunerea, înregistrarea cererilor însoțite de documentele justificative la secretariatele unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE, analizarea cererilor în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE și comunicarea acordului/refuzului motivat privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului, pe 30-31 martie 2027
    • transmiterea listelor cuprinzând cadrele didactice care au primit acordul/refuzul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei la inspectoratele școlare, la care se anexează, în copie, cererile depuse de cadrele didactice însoţite de documentele menţionate în cerere;
    • înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele școlare, pe 1-2 aprilie 2027
    • verificarea listelor cuprinzând cadrele didactice care au primit acordul/refuzul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate şi remedierea eventualelor abateri constatate de inspectoratul şcolar, între 5-6 aprilie 2027
    • soluționarea contestațiilor de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi validarea listelor finale cuprinzând cadrele didactice pentru care se propune modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, până pe 7 aprilie 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie, pe 8-9 aprilie 2027

    8. Pretransferul personalului didactic. Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră:

    • reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;
    • afișarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare (pentru unitățile de învăţământ care nu au avut condiții specifice pentru etapa de transfer), până pe 8 aprilie 2026
    • depunerea, la inspectoratele şcolare, a cererilor, însoțite de documentele menţionate în acestea, de către:
      • (i) cadrele didactice care solicită pretransfer, respectiv pretransfer prin schimb de posturi/catedre în baza consimţământului scris;
      • (ii) cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării, respectiv modificarea repartizării prin schimb de posturi;
    • verificarea dosarelor depuse și avizarea acestora de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 8-14 aprilie 2027
    • afișarea, pe pagina web a inspectoratului şcolar, a:
      • (i) listei cu punctajele cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ, cu precizarea localităţii de domiciliu şi a unităţilor de învăţământ la care sunt titulare cadrele didactice care au depus cereri;
      • (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au solicitat modificarea repartizării, cu precizarea următoarelor informaţii: studiile, postul/didactic/catedra pe care sunt angajate, localitatea de domiciliul, rezultatele obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la care a participat, gradul didactic, nota/media obţinută la gradul didactic, media de departajare calculată conform anexei nr. 15, media obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice, avizele şi atestatele dobândite, calificativele obţinute în ultimii 2 ani școlari încheiați și calificativul parțial în anul școlar în curs şi sancţiunile disciplinare în ultimii 2 ani școlari încheiați sau pe parcursul anului școlar în curs, până pe 19 aprilie 2027
    • înregistrarea contestațiilor cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ la punctajele acordate, pe 20-21 aprilie 2027
    • soluționarea contestațiilor la punctajele acordate în consiliul de administrație al inspectoratului școlar, afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar, până pe 22 aprilie 2027
    • desfășurarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afișarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar, în perioada 15-21 aprilie 2027
    • depunerea, la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, a cererilor, însoțite de documentele precizate în acestea, de către:
      • (i) cadrele didactice care solicită pretransfer la unitățile de învățământ care au publicat posturi didactice/catedre vacante pentru obținerea acordului de principiu pentru pretransfer, precum şi la unităţile de învăţământ la care sunt titulare cadre didactice care au depus cereri de pretransfer, pentru obținerea acordului de principiu pentru pretransfer;
      • (ii) cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării, în perioada 15-21 aprilie 2027
    • analiza, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE, a solicitărilor depuse de cadrele didactice și comunicarea hotărârii cadrelor didactice și inspectoratului școlar, cu privire la:
      • (i) emiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice;
      • (ii) emiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice, până pe 23 aprilie 2027
    • depunerea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ/CJRAE/CMBRAE, de către personalul didactic care solicită pretransfer consimțit între unitățile de învățământ, la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate;
    • depunerea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ/CJRAE/CMBRAE, de către cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei care solicită modificarea repartizării, la consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, pe 23 și 26 aprilie 2027
    • soluționarea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, până pe 27 aprilie 2027
    • soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:
      • (i) cererilor cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie, rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;
      • (ii) cererilor cadrelor didactice rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;
      • (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;
      • (iv) cererilor de pretransfer şi prin schimb de posturi;
      • (v) cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei şi prin schimb de posturi;
      • (vi) cererilor depuse în etapa de pretransfer de către cadrele didactice titulare sau debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, respectiv aflate în restrângere de activitate, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, conform prevederilor Metodologiei, pe 28-29 aprilie 2027
    • înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a cererilor de pretransfer/modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei, pe 29 aprilie și 5 mai 2027
    • soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 6 mai 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ținând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie, în perioada 5-10 mai 2027

    9. Stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2027-2028, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei sau mediei de repartizare minimum 7 (şapte) obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2026 şi/sau 2025, respectiv 2024, 2023, 2022 şi/sau 2021 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi, conform prevederilor art. 63 din Metodologie:

    • depunerea și înregistrarea la secretariatele unităților de învățământ, a cererilor personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în vederea prelungirii duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2026-2027, conform prevederilor art. 63 din Metodologie, în perioada 22-23 aprilie 2027
    • discutarea și analizarea de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a cererilor depuse, comunicarea, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, inspectoratului școlar și cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2026-2027, conform prevederilor art. 63 din Metodologie, până pe 26 aprilie 2027
    • reactualizarea dosarelor personale, la inspectoratele şcolare, a cadrelor didactice care au primit acordul de principiu privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2026-2027, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; verificarea dosarelor şi a situațiilor transmise de unitățile de învățământ, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 27-29 aprilie 2027
    • verificarea și avizarea dosarelor cadrelor didactice de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 27 aprilie-6 mai 2027
    • reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a soluționării, în ordine, a:
      • (i) cererilor cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie rămase cu norma didactică incompletă pentru completarea normei didactice de predare, conform prevederilor Metodologiei;
      • (ii) cererilor cadrelor didactice rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;
      • (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;
      • (iv) cererilor de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ;
      • (v) cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei;
      • (vi) cererilor de prelungire a duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2026-2027, pentru personalul didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 63 din Metodologie, până pe 6 mai 2027
    • emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare, în perioada 6-11 mai 2027

    10. Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

    • înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare, până pe 6 mai 2027
    • aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs, până pe 6 mai 2027
    • verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs, până pe 7 mai 2027
    • înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2027, în perioada 10-20 mai 2027; în perioada 10-14 mai 2027 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online
    • verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului, în perioada 11-21 mai 2027; în perioada 11-17 mai 2027 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online
    • validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:
      • (i) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenților din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs, în perioada 11-24 mai 2027
      • (ii) în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online:
          1. afişarea pe pagina web a inspectoratelor şcolare a datelor de înscriere ale candidaţilor, până pe 18 mai 2027
          1. transmiterea de către candidaţi, inclusiv de către absolvenții promoției 2027, la inspectoratul şcolar/centrul de înscriere la concurs, a declarațiilor privind veridicitatea datelor de înscriere sau a cererilor de corectare a datelor de înscriere, după caz, conform procedurilor stabilite la nivelul ISJ/ISMB, în perioada 18-24 mai 2027
      • (iii) validarea înscrierii pentru:
          1. absolvenții promoției 2027/absolvenții 2027 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic;
          1. candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2027-2028;
          1. absolvenții cursurilor de abilitare curriculară pentru educația timpurie organizate de casele corpului didactic sau ale unor cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației și Cercetării cu terți, după data de 24 mai 2027;
          1. absolvenții modulelor de pedagogie specifică organizate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale, Waldorf, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena sau pedagogie curativă, după data de 24 mai 2027, în perioada 7-9 iulie 2027
    • Notă: (1) În perioada 10-20 mai 2027, respectiv în perioada 10-14 mai 2027 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2027. (2) În mod excepţional pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 13 iulie 2027, absolvenţii promoţiei 2027 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic). Absolvenţii promoţiei 2027 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.
    • afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:
      • (i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
      • (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice;
      • (iii) listei unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise (centrelor de concurs pentru proba scrisă);
      • (iv) comunicarea centrelor de concurs direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educației și Cercetării, până pe 28 mai 2027
    • Notă: În perioada 28 mai-30 iunie 2027, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.
    • organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe, în perioada 7-30 iunie 2027
    • Notă: (1) În perioada 8-30 iunie 2026 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2026. (2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5-12 iunie 2026.
    • afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă, până pe 2 iulie 2027
    • afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor, până pe 13 iulie 2027
    • desfășurarea probei scrise, până pe 14 iulie 2027
    • comunicarea rezultatelor iniţiale, până pe 21 iulie 2027
    • înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, în perioada 21-22 iulie 2027
    • soluţionarea contestațiilor, în perioada 22-27 iulie 2027
    • comunicarea rezultatelor finale, până pe 28 iulie 2027
    • repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie, în perioada 29-30 iulie 2027
    • şedință de repartizare, în ordine, a candidaţilor și cadrelor didactice, candidaților, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b)-h din Metodologie, până pe 30 iulie 2027
    • reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 2 august 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră, în perioada 2-20 august 2027

    11. Stabilirea personalului didactic pensionat care solicită reîncadrarea în funcţia de personal didactic de predare, în anul şcolar 2027-2028, sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, conform art. 82 din Metodologie, precum şi stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 55 alin. (2) şi (3) din Metodologie, care se menține în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2027-2028, conform art. 83 din Metodologie:

    • depunerea și înregistrarea cererilor la secretariatele unităților de învățământ, în perioada 22-23 aprilie 2027
    • discutarea și analizarea de către consiliile profesorale ale unităților de învățământ/consiliile de administraţie, a cererilor depuse;
    • comunicarea, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, inspectoratului școlar și cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind reîncadrarea în funcția de personal didactic de predare în anul școlar 2027-2028, în condiţiile prevăzute la art. 82 din Metodologie, respectiv a acordului de principiu/refuzului privind menţinerea în activitate, în anul școlar 2027-2028, a personalului didactic prevăzut la art. 83 din Metodologie, până pe 26 aprilie 2027
    • validarea de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar a listelor finale cuprinzând personalul didactic titular pensionat care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 82 alin. (1) din Metodologie şi a solicitat reîncadrarea în funcția de personal didactic de predare, respectiv a listelor finale cuprinzând personalul didactic prevăzut la art. 83 din Metodologie, conform hotărârii comisiei paritare, până pe 27 aprilie 2027
    • depunerea şi înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare, până pe 5 mai 2027
    • soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar, până pe 6 mai 2026
    • ocuparea posturilor didactice/catedrelor, rămase vacante, de către cadrele didactice care au primit acordul de principiu privind reîncadrarea în funcția de personal didactic de predare, în anul școlar 2027-2028, respectiv de către cadrele didactice care au primit acordul de principiu pentru menținerea în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2027-2028, conform art. 82 şi art. 83 din Metodologie, precum şi de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 sau 87 din Metodologie şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 24 august 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor, până pe 27 august 2027

    12. Detașarea în interesul învățământului:

    • înregistrarea acordurilor pentru detașare în interesul învățământului, la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare, în perioada 10-20 mai 2027
    • organizarea și desfășurarea probelor practice/orale în profilul postului, în perioada 7-11 iunie 2027
    • discutarea şi soluţionarea propunerilor pentru detaşare în interesul învăţământului în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, până pe 16 iunie 2027
    • transmiterea listei cadrelor didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, însoţite de acordurile acestora, la inspectoratele şcolare, până pe 18 iunie 2027
    • numirea, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţiile de conducere, îndrumare şi control neocupate prin concurs şi stabilirea obligaţiei de predare;
    • înregistrarea cererilor cadrelor didactice titulare, a căror reducere de activitate nu a fost soluționată prin transfer/completare de normă didactică de predare, a cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică incompletă din etapele anterioare, pentru completarea normei didactice de predare/modificarea repartizării, conform prevederilor Metodologiei, precum şi a cadrelor didactice şi candidaţilor prevăzuți la art. 56 alin. (21), art. 61 alin. (16) şi art. 89 alin. (2) din Metodologie care au participat la concursul național, sesiunea 2026, până pe 12 august 2027
    • organizarea și desfășurarea probelor practice/orale în profilul postului, în perioada 12-13 august 2027
    • ocuparea posturilor didactice, rămase vacante/rezervate, de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie, precum şi de către cadrele didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, în anul școlar 2026-2027 şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 12 august 2027
    • soluționarea în ședință de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:
      • (i) cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2)din Metodologie;
      • (ii) cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată, până pe 16 august 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră, în perioada 17-20 august 2027

    13. Detaşarea la cerere:

    • depunerea și înregistrarea cererilor, la secretariatele unităților de învățământ, de către cadrele didactice titulare care solicită continuitate pentru detaşare la cerere în anul școlar 2026-2027, în perioada 22-23 aprilie 2027
    • discutarea și analizarea de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a cererilor depuse de către cadrele didactice titulare care solicită continuitate pentru detaşare la cerere şi comunicarea, de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, inspectoratului școlar și cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind continuitatea pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2026-2027, până pe 27 aprilie 2027
    • înregistrarea, la inspectoratele școlare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere, însoțite de documentele solicitate în acestea, pentru continuitate la detașarea la cerere, respectiv detașare la cerere prin concurs sau concurs specific, în perioada 10-20 mai 2027
    • Notă. În mod excepţional, cadrele didactice care nu au depus cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, în perioada 10-20 mai 2027, mai pot depune cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, prin concurs specific, în perioada 23-24 august 2027 şi pot susţine probe practice/orale, dacă este cazul, în data de 25 august 2027.
    • verificarea și avizarea dosarelor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 11-21 mai 2027
    • afișarea punctajelor la inspectoratele școlare, până pe 24 mai 2027
    • depunerea contestațiilor la punctaje la inspectoratele școlare, în perioada 25-26 mai 2027
    • soluționarea contestațiilor la punctaje, până pe 27 mai 2027
    • organizarea și desfășurarea probelor practice/orale în profilul postului, în perioada 7-30 iunie 2027
    • soluționarea în ședință de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:
      • (i) cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 30 alin. (1) şi (2) din Metodologie;
      • (ii) cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;
      • (iii) solicitărilor pentru detașare la cerere prin continuitate;
      • (iv) solicitărilor pentru detașare la cerere în ordinea descrescătoare a mediilor şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 16 august 2027
    • solicitărilor pentru detașare la cerere prin concurs specific în ordinea descrescătoare a punctajelor și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a soluționării detașărilor la cerere, până pe 19 august 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră, în perioada 20-27 august 2027

    14. Repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2027:

    • repartizarea în şedinţă, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:
      • (i) candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2027, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2027-2028, în condiţiile art. 63 sau art. 87 din Metodologie, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2026 şi/sau 2025, respectiv 2026, 2025, 2024 şi/sau 2023 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar;
      • (ii) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi a cadrelor didactice prevăzute la art. 56 alin. (21) și art. 61 alin. (16) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/modificarea repartizării;
      • (iii) cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie, în perioada 17-18 august 2027
    • reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 19 august 2026
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră, în perioada 19-27 august 2027

    15. Modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 30 alin. (4) din Metodologie:

    • stabilirea în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ a modificării duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 30 alin. (4) din Metodologie, în perioada 19-20 august 2027
    • transmiterea hotărârilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ la inspectoratele şcolare, până pe 23 august 2027
    • emiterea deciziilor privind modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 30 alin. (4) din Metodologie;
    • emiterea şi comunicarea deciziilor de transfer, pretransfer, detaşare pentru cadrele didactice prevăzute la art. 30 alin. (2) din Metodologie şi pentru cadrele didactice cărora li s-a modificat durata contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, care au participat la aceste etape de mobilitate şi au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2027, în perioada 24-27 august 2027

    16. Stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2026-2027, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în baza notei/mediei de repartizare minimum 5 (cinci) obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea învăţământului primar la aceeaşi clasă de elevi, conform prevederilor art. 63 sau 87 din Metodologie:

    • depunerea și înregistrarea la secretariatele unităților de învățământ, a cererilor personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în vederea prelungirii duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2026-2027, conform prevederilor art. 63 sau 87 din Metodologie, în perioada 22-23 aprilie 2027
    • discutarea și analizarea de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a cererilor depuse, până pe 26 aprilie 2027
    • reactualizarea dosarelor personale, la inspectoratele şcolare, a cadrelor didactice care au primit acordul de principiu privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2027-2028, conform prevederilor art. 63 sau 87 din Metodologie; verificarea dosarelor şi a situațiilor transmise de unitățile de învățământ, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 10-20 mai 2027
    • verificarea și avizarea dosarelor cadrelor didactice de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 11-21 mai 2027
    • Notă. În mod excepţional, cadrele didactice care au primit acorduri de principiu şi nu au depus cereri de prelungire a duratei contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2027-2028, în perioada 10-20 mai 2027, mai pot depune cereri la inspectoratele şcolare în data de 12 august 2027.
    • repartizarea cadrelor didactice care îndeplinesc condiţiile privind prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2027-2028, conform art. 63 sau 87 din Metodologie şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 19 august 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră, în perioada 20-27 august 2027

    17. Repartizarea și ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate pe perioadă determinată:

    • înregistrarea, la inspectoratele școlare, a cererilor de înscriere, însoțite de documentele solicitate în acestea, a candidaților care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2027-2028 și a celor care solicită angajare pe perioadă determinată în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2026, 2025, 2024, 2023, 2022 sau 2021, în perioada 10-20 mai 2027
    • Notă. 1) Candidaţii care au depus cereri de înscriere în perioada 10-20 mai 2027 îşi pot completa dosarele de înscriere în data de 12 august 2027 şi pot susţine probe practice/orale, dacă este cazul, în perioada 12-13 august 2027.
        1. Candidaţii care au obţinut nota minimum 5 (cinci) la proba scrisă la concursul naţional, sesiunea 2027 şi solicită repartizare în alt județ, conform prevederilor art. 89 alin. (2) din Metodologie, depun cereri de înscriere şi pot susţine probe practice/orale, dacă este cazul, în perioada 12-13 august 2027 .
        1. În mod excepţional, candidaţii care nu au depus cereri pentru angajare pe perioadă determinată în anul școlar 2027-2028, în perioada 10-20 mai 2027, mai pot depune cereri în perioada 23-24 august 2027 şi pot susţine probe practice/orale, dacă este cazul, în data de 25 august 2027.
    • verificarea și avizarea dosarelor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada 11-21 mai 2027
    • organizarea și desfășurarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale în profilul postului, în perioada 7-30 iunie 2027; 12-13 august 2027
    • repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul inspectoratului școlar, conform anexei nr. 18 la Metodologie, pe 20 și 23 august 2027
    • marcarea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate propuse pentru ocuparea de către candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 24 august 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră, în perioada 24-27 august 2027

    18. Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în regim de plata cu ora:

    • depunerea dosarelor pentru încadrare în regim de plată cu ora la unitățile de învățământ şi susţinerea interviurilor în vederea încadrării în regim de plată cu ora, în perioada 23-24 august 2027
    • atribuirea orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora personalului didactic titular sau angajat pe durata viabilităţii postului didactic/catedrei la nivelul unităților de învățământ, prin decizie a directorilor unităților de învățământ și acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic titular sau angajat pe durata viabilităţii postului didactic/catedrei din alte unități de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obţinute la interviu, dacă este cazul, până pe 25 august 2027
    • transmiterea, la inspectoratele școlare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete rămase neocupate, a listei posturilor didactice/catedrelor ocupate în regim de plata cu ora şi a rezultatelor obţinute la interviu, precum și a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete ramase neocupate datorită neprezentării la post a candidaților repartizați în etapele anterioare, în perioada 25-26 august 2027
    • atribuirea orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora a cadrelor didactice repartizate pentru angajare pe perioadă determinată, care s-au prezentat la posturi/catedre și au încheiat contract individual de muncă pe perioadă determinată la nivelul unităților de învățământ, prin decizie a directorilor unităților de învățământ;
    • acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora a cadrelor didactice repartizate pentru angajare pe perioadă determinată, în alte unităţi de învăţământ, care s-au prezentat la posturi/catedre și au încheiat contract individual de muncă pe perioadă determinată şi depunerea acestuia la inspectoratele şcolare;
    • actualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, până pe 27 august 2027
    • emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră, în perioada 27-31 septembrie 2027

    19. Organizarea concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti:

    • depunerea şi înregistrarea dosarelor, validarea și revalidarea fișelor de înscriere, în perioada 23-24 august 2027
    • organizarea și desfășurarea probelor practice/orale în profilul postului, până pe 25 august 2027
    • desfăşurarea probei scrise şi comunicarea rezultatelor, până pe 26 august 2027
    • depunerea contestaţiilor, analizarea, rezolvarea acestora şi comunicarea rezultatelor finale, în perioada 26-27 august 2027

    20. Organizarea la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti a testării pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate:

    • depunerea şi înregistrarea dosarelor de înscriere, în perioada 23-24 august 2027
    • desfăşurarea probei scrise, a interviului în cadrul testării şi comunicarea rezultatelor, până pe 25 august 2027
    • depunerea contestaţiilor, analizarea, rezolvarea acestora şi comunicarea rezultatelor finale, în perioada 26-27 august 2027

    21. Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în şedinţă de repartizare organizată la nivelul inspectoratului școlar, în ordine, după cum urmează:

    • repartizarea candidaților conform prevederilor art. 94 alin. (7) din Metodologie;
    • repartizarea candidaților conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Metodologie;
    • repartizarea candidaților conform prevederilor art. 103 alin. (1) şi (2) din Metodologie;
    • ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, conform prevederilor art. 104 alin. (1) şi (2) din Metodologie, în perioada 30-31 august 2027
    • Notă: (1) În perioada 23-24 august 2027 se pot efectua detașări în interesul învăţământului, conform prevederilor art. 84 alin. (1)-(5) din Metodologie, pentru cadrele didactice titulare anterior concursului naţional, sesiunea 2027, precum şi pentru cadrele didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular prevăzute la art. 30 alin. (2) din Metodologie, care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2027. Aceste detașări nu se consideră în afara Calendarului şi nu se analizează în cadrul comisiilor paritare constituite la nivelul inspectoratelor şcolare, iar pentru aceste detașări nu este necesar avizul Ministerului Educației și Cercetării. (2) În situaţia în care anumite perioade prevăzute în prezentul Calendar includ şi zile nelucrătoare sau zile libere stabilite prin lege, activităţile prevăzute în perioadele respective se organizează şi se desfăşoară în zilele lucrătoare din perioadele respective.

    II. Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a situației statistice globale privind repartizarea candidaților pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, până pe 27 septembrie 2027

    III. Înregistrarea datelor privind încadrarea personalului didactic de predare în anul şcolar 2026-2027 în sistemul informatic dedicat, până pe 22 octombrie 2027

    DOCUMENT Calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul 2027-2028


    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *