Modificarea Legii educației, discutată la Ministerul Educației pentru a repara „anomaliile” create de bursele de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase. Florian Lixandru: Am cerut o defalcare pe tranşe de medii să vedem până la ce medie practic s-a putut obţine bursă de merit

Foto: Gov.ro

Ministerul Educaţiei a solicitat Inspectoratelor şcolare să transmită până luni situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit o defalcare pe tranşe de medii, urmând ca, după analizarea acestor date, să se facă propuneri de modificare a unor prevederi din Legea învăţământului preuniversitar care au dus la apariţia „unor anomalii”, a declarat secretarul de stat Florian Lixandru, pentru Agerpres.

Cel mai recent caz semnalat a fost în presa locală din Sibiu: doi elevi, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Acele prevederi din lege privind acordarea burselor de merit care au condus la „anomalii” vor putea fi remediate printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-o iniţiativă parlamentară, potrivit lui Florian Lixandru.

„Am discutat la nivelul conducerii ministerului şi acest lucru poate fi remediat doar prin modificarea legii. Legea poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-o iniţiativă parlamentară. (…) Noi am solicitat din teritoriu o statistică pe fiecare categorie de bursă, pe fiecare criteriu, să vedem care este numărul de beneficiari şi, în funcţie de ce vom constata aici, vom propune măsuri de remediere. (…) Suntem în analiză, la acest moment colectăm datele din teritoriu.

Până luni am dat termen de raportare Inspectoratelor şcolare, inclusiv la bursele de merit am cerut o defalcare a acestora pe tranşe de medii să vedem până la ce medie practic s-a putut obţine bursă de merit. (…) Legea este aprobată de Parlament. Noi nu facem decât să punem în practică ceea ce este scris în lege pentru că metodologia de acordare a burselor şcolare nu face altceva decât să transpună în practică ceea ce este prevăzut în lege”, a afirmat secretarul de stat.

El a precizat că există cazuri în care potrivit actualelor prevederi ale legii învăţământului preuniversitar vor primi burse de merit elevii de clasa a IX-a care au avut note mici la Evaluarea naţională sau care chiar nu au susţinut acest examen.

Această anomalie care a apărut cu medii sub 5 pentru bursa de merit – este vorba de elevii din clasa a IX-a, în special elevii de la învăţământul profesional, care au fost admişi chiar şi fără Evaluarea naţională. Practic, criteriul de ierarhizare pentru bursa de merit la clasa a IX-a este media de admitere. (…) Sunt clase în special în învăţământul profesional unde au fost admişi toţi elevii indiferent de medie, au fost ierarhizaţi după această medie şi au fost admişi, iar prin aplicarea procentului este posibil ca elevi cu medii sub cinci să beneficieze de burse de merit pentru că aşa prevede legea.

Probabil că vom avea şi situaţii în care au fost admişi elevi la profesională fără Evaluarea naţională, pentru că, nefiind obligatorie Evaluarea naţională, ei au participat … Cei care nu au susţinut Evaluarea naţională au putut fi admişi la învăţământul profesional în limita locurilor disponibile. (…) Întâi intră în calcul cei care au susţinut Evaluarea naţională”, a explicat Lixandru.

Legea 198/2023 reglementează la articolul 108 plata burselor, fiind prevăzut că 30% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu beneficiază de burse de merit fără a se face nicio precizare în ceea ce priveşte media, a amintit secretarul de stat.

„Aplicând acest procent situaţia diferă de la o clasă la alta. La o clasă pot să am burse de merit până la media 9,50, pentru că noi am prevăzut în metodologie că, în urma aplicării acestui procent dacă rămân elevii cu medii peste 9,50 inclusiv în afara procentului de 30%, lista se va extinde, astfel încât să fie cuprinşi toţi elevii care au cel puţin media generală pe anul şcolar trecut de 9,50. Vom avea şi anumite colective de elevi, anumite clase unde ultima medie poate să fie sub 9,50, poate să fie 8,7, depinde care este nivelul fiecărei clase”, a indicat Florian Lixandru. 

Informații de context despre bursele din anul școlar 2023-2024

Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, pentru bursa socială monoparentală se acceptă și certificatul de divorț și convenția notarială, potrivit instrucțiunii Ministerului Educației pentru bursele școlare din 2023-2024.

Elevii de clasa a V-a trebuie să primească burse de merit pe baza premiilor de la concursurile și olimpiadele școlare, obținute anul trecut când erau clasa a IV-a, încă din septembrie, odată cu ceilalți elevi de gimnaziu, se arată într-o instrucțiune a Ministerului Educației trimisă în teritoriu marți după-amiază, 26 septembrie, obținută de Edupedu.ro. În documentul cu precizări suplimentare despre modul în care se acordă bursele școlare se mai arată și că o condiție pentru acordarea burselor de merit la clasa a V-a este ca elevii să aibă calificativul Foarte Bine la (FB) purtare pe anul școlar trecut.

Bursele școlare pentru septembrie și octombrie pe 15 noiembrie, a anunțat Ministerul Educației marți, 12 septembrie.

În ceea ce privește bursele de merit la clasa a V-a pe baza rezultatelor școlare, în instrucțiune se arată că elevii vor primi aceste burse din ianuarie 2024 pe baza mediei notelor obținute pe primele două module, adică până la vacanța de Crăciun 2023. Edupedu.ro a semnalat și acest aspect în septembrie: elevii care au început clasa a V-a în această toamnă vor primi primele burse de merit de 450 de lei pe lună abia peste 155 de zile, la mijlocul lunii februarie 2024.

Bursele de excelență se acordă pe tot timpul anului școlar, și în vacanțe. Pentru bursele de merit și tehnologice există o formulă de calcul a sumei primite lunar, în funcție de numărul de zile de școală și zile de vacanță. 

Citeşte şi:
Toate școlile vor trimite până luni, 30 octombrie, numărul elevilor care iau burse școlare, pe categorii, în anul 2023-2024 – o nouă solicitare a Ministerului Educației
Până pe 20 octombrie, toate școlile vor transmite inspectoratelor școlare lista elevilor care iau burse, pe lunile septembrie și octombrie, și sumele estimate pentru plata lor – document
LISTĂ Concursurile școlare, olimpiadele și competițiile sportive pentru care elevii pot lua bursă de merit sau de excelență în anul școlar 2023-2024 / Este nevoie de o copie a diplomei și o cerere pentru acordare
Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri despre bursele școlare 2023-2024, publicate de Ministerul Educației / Școala poate cere anchetă socială pentru bursa socială monoparentală, dacă componența familiei nu se poate dovedi prin documentele din Metodologie
OFICIAL Instrucțiunile Ministerului Educației pentru bursele școlare din 2023-2024: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, pentru bursa socială monoparentală se acceptă și certificatul de divorț și convenția notarială
DOCUMENT Elevii de clasa a V-a primesc burse de merit din septembrie pe baza premiilor la concursurile din clasa a IV-a și, din ianuarie 2024, pe baza mediei notelor din primele două module, transmite Ministerul Educației într-o instrucțiune / Condiția: să aibă calificativul Foarte Bine la purtare pe anul trecut
OFICIAL Sărbătorile legale se iau în calculul burselor de merit și tehnologice. Exemplu de calcul
Elevii transferați de la o clasă în alta în cadrul aceleiași școli vor primi bursa până la finalul cursurilor/anului școlar, potrivit metodologiei-cadru
OFICIAL Comisia de management al burselor din fiecare școală va fi formată din 3-9 profesori. Care sunt atribuțiile acestei comisii
OFICIAL Regulile noi pentru cele cinci tipuri de burse școlare 2023, publicate în Monitorul Oficial
Exit mobile version