Modificarea propusă de PSD și PNL privind eliminarea predării educației sexuale în școli, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților / USR face apel să nu fie blocată predarea educației sexuale

1.530 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Camera Deputaților
Inițiativa PSD și PNL prin care predarea educației sexuale în școli este eliminată, fiind înlocuită cu ”educație sanitară” și pentru care este nevoie de acordul expres al părinților figurează miercuri pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot final, potrivit G4Media.ro.

Potrivit unui amendament propus de liberali și social-democrați, și adoptat de Comisia juridică, e prevăzută

  • ”derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Autorii amendamentului sunt deputaţii Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (ALDE), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a făcut miercuri apel la deputaţii PSD şi PNL „să nu blocheze” predarea educaţiei sexuale în şcoli, în contextul în care România este ţara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


1 comment
  1. In mod normal tematica se poate aborda in orele de dirigentie, nu este necesar sa mai introducem ore in plus in programul copiilor. ce facem? Luam din orele de romana, matematica si alte discipline pentru educatie sexuala? Oare nu ar trebui ca parintii sa discute aceste teme cu copiii lor? Sau nu au timp pentru asta pentru ca „sunt prea ocupati”? Iata au vut trei luni de petrecut numai cu ei, ce au facut? Ce mai ramane in sarcina parintilor in afara de haine, mancare si satisfacerea pretentiilor copiilor lor? Mi se pare ca se pierde mult timp in legislativ pentru preluarea de sarcini care ar trebui sa cada in responsabilitatea parintilor, lasand la o parte „jena” abordarii unei asemenea teme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toți elevii din județul Vâlcea nu merg astăzi la școală, pentru că sunt organizate cercuri pedagogice. Nu s-a stabilit dacă ziua va fi recuperată, Inspectorul General Adjunct: Nu am venit cu nicio modificare în acest an școlar, comparativ cu alți ani

Toți elevii din județul Vâlcea nu fac astăzi ore, deoarece este organizat cercul pedagogic, după cum a declarat Mirela Toma pentru Edupedu.ro, Inspector General Adjunct: „La nivelul județului Vâlcea, cursurile…
Vezi articolul

Se pot depune proiecte pentru „construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, prin PNRR / Până la 5 milioane de euro pentru un proiect de reabilitare, și cel mult 8 milioane de euro pentru construcția unei școli noi cu statut de școală verde

Ministerul Educației a deschis apelul pentru depunerea de proiecte pentru „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, prin PNRR. De vineri 5 mai, până pe 5 iulie 2023 (ora…
Vezi articolul

Directorul Viforel Dorobanțu: Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe la ore, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată. Îmi asum că nu o să le fac, pentru că n-am cum

Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a spus că își asumă că nu o să facă asistențele la ore, „pentru că n-am cum”. „Dacă se mai așteaptă cineva…
Vezi articolul