Moldova: Reforma instituțiilor de învățământ superior – mărul discordiei între partidul Maiei Sandu și reprezentanții universităților, pe fondul prăbușirii demografice care scade rapid numărul de studenți

154 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Reforma universitară din Republica Moldova încinge spiritele între reprezentanții guvernării și reprezentanții instituțiilor de învățământ superior. Ștefan Urâtu, fost lector al Universității de Stat din Tiraspol, califică decizia autorităților de a lichida instituția drept o eroare gravă, transmite agenția INFO-PRIM NEO, citată de Rador, preluat de G4Media.ro.

Potrivit acestuia, Universitatea a rezistat separatismului din regiunea transnistreană, iar guvernarea PAS distruge cea mai veche instituție de învățământ superior din Republica Moldova. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că reforma universitară este un dureroasă, însă necesară în condițiile unui declin demografic de proporții, notează IPN.

Potrivit unui anunț al Ministerului Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova va fi reorganizată prin absorbția Academiei de Administrare Publică, a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport și a majorității Institutelor de cercetare din țară. De asemenea, Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică. Universitățile de stat din Tiraspol și Taraclia, vor fi absorbite de Universitatea Pedagogică din Chișinău.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © LightpoetDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O elevă de 14 ani de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou a fost lăsată singură pe aeroportul din Lisabona de profesoarele care o însoțeau în cadrul unui proiect Erasmus, pentru că nu avea rezultatul testului COVID la îmbarcare / Poliția a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu, iar conducerea școlii, o anchetă disciplinară

Fata în vârstă de 14 ani, elevă a școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Jibou, plecată cu colegii și 2 profesoare la Lisabona în cadrul proiectului Erasmus+ Let’s Know Ourselves, a…
Vezi articolul

Cîmpeanu spune că își dă demisia de la Ministerul Educației, la finalul lunii ianuarie, dacă nu primește „o creștere în valoare absolută” a bugetului. „Să fie măcar un pic mai mare decât în anul 2020”

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune că își va da demisia, dacă nu primește „o creștere în valoare absolută” a bugetului pentru Educație. Declarația a fost făcută la RealitateaTV. Acesta a…
Vezi articolul

EXCLUSIV Profesorul Sorin Spineanu-Dobrotă, cercetat penal și trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală față de elevi, lucrează în continuare la Centrul Național de Evaluare al Ministerului Educației / Surse: Din septembrie revine la catedră, la Colegiul Național „Sfântul Sava”

Profesorul Sorin – Paul Spineanu-Dobrotă, trimis în judecată pe 27 mai 2025 pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minori, lucrează în continuare în Ministerul Educației și Cercetării (MEC) la…
Vezi articolul
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027

Cercetarea și educația, incluse printre zonele de acțiune ale Global Gateway, strategia de 300 de miliarde de euro propusă de UE ca alternativă la inițiativa chineză „O centură, un drum”

Educația și cercetarea sunt două dintre domeniile-cheie de dezvoltare la nivel internațional urmărite de “Global Gateway” (Portal Global), noua strategie propusă de UE, prin Comisia Europeană, drept alternativă la inițiativa…
Vezi articolul

Iohannis, pe 7 iulie 2021, cu 230 de zile în urmă: În cel mai scurt timp, se va constitui un grup de lucru transpartinic pentru a construi cadrul legislativ care să implementeze proiectul România Educată / Cronologia promisiunilor și amânărilor

În urmă cu 230 de zile, Klaus Iohannis lansa, cu mare pompă, proiectul România Educată, pentru care, „în cel mai scurt timp, se va constitui un grup de lucru transpartinic…
Vezi articolul