Monica Anisie: Serbările de premiere se pot organiza în aer liber, în curtea școlii, cu respectarea distanțării fizice / Recomandarea mea pentru colegii profesori este să realizeze astfel de activități de premiere după examene

49.464 de vizualizări
Foto: gov.ro
Serbările de sfârșit de an, activitățile de premiere a elevilor „se pot organiza în aer liber, în conformitate cu prevederile legii stării de alertă”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Monica Anisie. Anunțul oficialului vine după ce instituția pe care o conduce a răspuns oficial presei că „revenirea în unitățile de învățământ vizează doar elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii terminali din școala profesională și școala postliceală, în condiții de siguranță, întrucât, începând cu data de 2 iunie, pentru o perioadă de două săptămâni, se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale”.

Monica Anisie a revenit asupra răspunsului remis presei de Ministerul pe care îl conduce și a susținut că acel răspuns „a fost strict referitor la activitățile care se pot desfășura în interiorul unităților de învățământ. Răspunsul cuprinde prevederile art. 42 din Legea 55, legea stării de alertă”.

Dar activitățile de premiere a elevilor „se pot organiza în aer liber, cu respectarea distanțării”, a declarat Anisie.

Recomandarea mea pentru colegii profesori este să realizeze astfel de activități de premiere după susținerea examenelor naționale”, a afirmat ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.

„Deja unele Inspectorate Școlare au organizat festivități de premiere și de absolvire pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, de exemplu Mureș, Sibiu, Alba. Răspunsul Ministerului Educației a fost strict referitor la activitățile care se pot desfășura în interiorul unităților de învățământ. Răspunsul cuprinde prevederile art. 42 din Legea 55, legea stării de alertă”, a declarat Anisie.

 


4 comments
  1. Dar la copiii care termină grădinița,nu v-ați gândit? Sunt ei mici ,dar dorul de colegii de joacă ,de d-nele educatoare se simte.Li se putea acorda accesul la o scurtă festivitate de incheiere a unui capitol frumos din copilăria lor.

  2. Adica după cele doua sesiuni de bac, pe la jumătatea lunii iulie sa fie ținuți elevii în soare n ore în curtea scolii, cum se făcea pe vremuri?

  3. Bun, iar se contrazice singura! Nici macar la doua saptamani de examene nu avem informatii clare si ne contrazisem singuri! „TOTUL ESTE CLAR”! hahahaha, vai de noi si de noi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Echipele mobile de vaccinare vor merge în peste 2.400 de școli, anunță Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale: Au fost vaccinați 69 de elevi din 3 județe, în prima săptămână de școală

„Sunt 2.468 de unități de învățământ care vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile”, după cum a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea…
Vezi articolul

Asociația Elevilor din Constanța critică „incapacitatea și dezinteresul” ministrului Ligia Deca, în asigurarea unui sistem educaţional „funcţional şi calitativ”, după rezultatele PISA 2022 / Elevii îi solicită demisia

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită ministrului Ligia Deca demisia de onoare „în urma dovedirii incapacităţii şi dezinteresului în asigurarea unui sistem educaţional funcţional şi calitativ”. Într-un comunicat de presă,…
Vezi articolul

E necesară o platformă online unde să poată fi reclamate abuzuri în școală – nou apel al World Vision România, după adoptarea Planului național de combatere a violenței școlare / Platforma ar ajuta în problema subraportării cazurilor de abuzuri, spune organizația

O platformă online unde copiii și părinții să poată reclama cazuri de abuzuri în școală este necesară pentru a răspunde unei probleme importante – subraportarea  abuzurilor, spune organizația World Vision…
Vezi articolul