Moţiunea împotriva ministrului Bode va fi dezbătură luni, 6 februarie, în Camera Deputaților / Votul final va fi dat miercuri

186 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, va fi dezbătută, luni, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, iar votul va fi dat miercuri, potrivit Agerpres.
  • Ce este o moțiune simplă: Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a facut obiectul unei interpelari. Moțiunea poate fi inițiată de cel putin 50 de depuțati

Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Bode, intitulată „România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice”.

Semnatarii susţin că scopul acestei moţiuni simple este acela de a atrage atenţia asupra „întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită”, aşa cum „nu-şi merită titlul academic” sau respectul oamenilor care au muncit cinstit în România.

„Aflat în situaţia stranie de a se prezenta în faţa românilor şi a întregii lumi cu un şef al Poliţiei dovedit hoţ, Guvernul României e obligat să ia măsuri pentru repararea demnităţii instituţiilor sale democratice. Scopul prezentei moţiuni este acela de a atrage atenţia asupra întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită, aşa cum nu-şi merită titlul academic sau respectul oricărui om care a muncit cinstit în această ţară. Încă-ministrul de Interne Lucian Bode nu numai că refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte, dar, cu un insultător tupeu, încearcă să mute discuţia pe un teren al banalelor schimburi de replici politice. În paralel, declanşează o ofensivă juridică dublată de o campanie mediatică menită să prezinte o realitate parţială, mincinoasă şi, pe alocuri, de-a dreptul ridicolă”, se afirmă în textul moţiunii.

De asemenea, USR şi Forţa Dreptei consideră că „în dreptul ministrului Bode” trebuie trecut şi „eşecul umilitor suferit de România în încercarea de a adera la Schengen”, precum şi „licitaţiile trucate pentru achiziţia de maşini de clienţii de partid şi de stat ai arcului guvernamental”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Dacă aducem un specialist în școală, dar în mintea noastră este necalificat și ajunge la 22 de lei pe oră, nu este în regulă / Trebuie să poată preda ca profesor asociat și să îl echivalăm pe grade, cum facem și în zona învățământului superior

Este nevoie ca specialiștii din diferite domenii să poată preda ca profesori asociați, cu statut și salarizare echivalente gradelor didactice, și nu doar ca personal „necalificat” încadrat la plata cu…
Vezi articolul

SURSE Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica de anul viitor școlar / Cadrele didactice trebuie să depună o cerere la director

Aplicarea articolului 207, alineatul 11, din Legea învățământului preuniversitar 198/2023 în privința profesorilor cu peste 15 ani vechime ar urma să se facă odată cu noua metodologie de mobilitate, conform…
Vezi articolul