Naveta pentru funcționarii din primării se va deconta prin Consiliul Local de la 1 ianuarie 2024 – lege promulgată și publicată în Monitorul Oficial / Pentru profesori și angajații din școli transportul e decontat doar la nivel de abonament cu tarif minim

3.929 de vizualizări
Foto: © Franz1212 | Dreamstime.com
Funcționarii publici din administrația locală vor putea avea naveta decontată prin Consiliile Locale în subordinea cărora lucrează, potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial joi, 22 iunie. Banii pentru transportul angajaților din primării ar urma să vină de la Consiliul local, conform acestei legi, care stabilește măsura la nivel unitar. În paralel, pentru profesori și ceilalți angajați din școli nu există o lege care să stabilească la nivel unitar decontarea transportului în Educație, ci o metodologie aprobată prin Hotărâre de Guvern (HG) în 2015.

Mai exact, angajaților din Administrația locală li se va deconta naveta dintre localitatea de domiciliu și cea în care lucrează conform unei legi care modifică legea salarizării unitare nr. 153 din 2017. În aceeași lege 153 sunt prevăzute și salariile angajaților din Educație, însă în ceea ce privește transportul, pentru ei există prevederi într-un set de norme metodologice în vigoare din 2015 care prevăd decontarea pe bază de documente justificative.

În cazul în care nu există operatori de transport care să emită abonamente lunare pe ruta pe care se deplasează profesorii de acasă și până la școală, cadrele didactice sunt în imposibilitatea de a-și deconta naveta pe aceste reguli, deoarece ele prevăd că trebuie să li se deconteze banii pe carburant echivalent cu un abonament lunar de transport. Sindicatele din Învățământ au atras atenția, în noiembrie 2022, într-o adresă către ministrul Ligia Deca, despre această carență din metodologie, neactualizată până acum.

Iată ce scrie în legea pentru decontarea navetei celor din primării care modifică legea-cadru 153/2017:

„Art. I. — După articolul 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:

„Art. 111. — (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află
locul de muncă al acestora se stabilește prin hotărâre a consiliului local.

(2) Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport prevăzute la alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

(3) Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, potrivit prevederilor alin. (1), se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.”

Art. II.— Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024”, este textul legii promulgate.

FOTO DOCUMENT Legea pentru completarea legii-cadru nr. 153 din 2017:

Foto: © Franz1212 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Ei, care, de fapt, “impart” banii nostri, isi iau “partea lelului” si isi deconteaza tot, eventual si masina si sofer, pt profesori. si elevi …IARASI NIMIC!!

  2. Si unde nu avem nici transport, nici masina? De ce toataa aceasta tavetura? Nu se puteau da banii la numar de kilometri la litri de benzina si gata? Profesorii fac naveta in locuri inaccesibile, ajung cum pot, merg kilometri cu masini de ocazie daca nu exista transport. De ce atata umilire? Dati banii si punct. Cum vreti sa atrageti un absolvent calificat in noroaiele de la tara daca ii cereti decont la ceva ce nu poate fi decontat? Poate merge pe jos kilometri, asa il motivati? Saracul absolvent sigur nu are masina si daca nu e transport…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raportul proiectului legii învățământului superior a fost adoptat de Comisia de învățământ din Senat / A fost adoptat și un amendament nou care prevede acordarea de două salarii la ieșirea la pensie și în învățământul universitar

„Raportul de admitere cu amendamente admise și respinse proiectul legii învățământului superior, L 283 /2023 a fost adoptat”, a anunțat Monica Anisie, președinta Comisiei de învățământ din Senat, în urma…
Vezi articolul

Alte 10 universități din România se alătură proiectului Organizației Mondiale a Sănătății, dedicat sănătății mintale și “bunăstării” studenților, coordonat de UBB în România / Datele colectate în perioada 2021-2023 sunt în curs de procesare la Universitatea Harvard

În total, sunt 14 universități din România care s-au alăturat proiectului coordonat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) în România, aflat sub egida Organizației Mondiale a Sănătății, anunță UBB. Proiectul…
Vezi articolul

Colegiul Mihai Viteazul din București intră de marți în scenariul roșu. Directorul colegiului, Sever Popa: Am înregistrat 4 cazuri, în rândul elevilor / Predarea online este sarcina cea mai dificilă pentru profesorii obișnuiți să lucreze față în față

Colegiul Național Mihai Viteazul din București intră de marți, 6 octombrie, în scenariul roșu de funcționare, care înseamnă cursuri exclusiv online. Directorul Colegiului, Sever Popa, a declarat pentru Edupedu.ro că…
Vezi articolul