Negocieri azi la Guvern, între sindicatele din Educație, premier și ministrul Sorin Cîmpeanu

3.818 vizualizări
Foto: gov.ro
După greva de avertisment de miercuri a profesorilor, premierul i-a chemat la discuții la Palatul Victoria de la ora 11, pe liderii de sindicat din Educație. La discuții va participa și ministrul Educației.

Amintim că în urmă cu două zile, ministrul Educației a anunțat o nouă rundă de negocieri cu sindicatele. Sorin Cîmpeanu a recunoscut că revendicările profesorilor sunt justificate și că la rectificarea bugetară s-ar putea găsi soluții pentru plata salariilor cadrelor didactice, la nivelul stabilit prin lege: „Recunoaștem și susținem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanța educației, cât și starea actuală a sistemului de învățământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creșteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor”.

De cealaltă parte, sindicatele așteaptă întâlnirea de astăzi cu premierul Ciucă. „Așteptăm să vedem care e reacția domnului premier. Domnia sa a declarat săptămâna trecută că săptămâna aceasta va avea 2 întâlniri cu reprezentanți din domeniul sănătății și învățământului, până acum nu am fost chemați la nici o întâlnire (n.red. miercuri seara ministrul Educației a anunțat că premierul se va întâlni vineri cu sindicatele). Așteptăm cu nerăbdare. Vom participa și vom vedea care sunt soluțiile primului ministru”, a spus liderul Federației Sindicatelor din Educație, Spiru Haret, Marius Nistor pentru Edupedu.ro.

Reamintim că a fost organizată o grevă de avertisment ce a durat două ore, pe 19 ianuarie 2022, în intervalul 11-13, timp în care profesorii au stat în clase, dar nu au predat. Greva a avut loc în școlile în care există membri de sindicat.

Sindicatele profesorilor au declanșat protestele de stradă la finalul anului trecut, nemulțumiți de faptul că Guvernul a amânat din nou aplicarea Legii 153/2017 prin care ar fi trebuit să primească încă de acum doi ani 16% creștere salarială.

Salariile profesorilor cresc în acest an cu 4,5% – acesta fiind procentul cu care se majorează costul standard per elev, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern publicat în dezbatere publică de către Ministerul Educației. Cadrele didactice ar fi trebuit să primească o majorare de 16% a salariilor încă din 2020, amânată de guvernele Orban și Cîțu, iar acum și de guvernul Ciucă.

Citește și:
Ministrul educației anunță o nouă rundă de negocieri cu sindicatele, după greva de avertisment din învățământ și leagă posibilitatea ca salariile profesorilor să crească, de încasările la buget până la rectificare
Sindicatele așteaptă întâlnirea de vineri cu premierul Ciucă, după greva de avertisment. Nistor, FSE: Următoarea formă de protest poate fi greva generală / Meseria aceasta nu are nici un fel de căutare, nu poți vorbi de motivație când debutantul intră în sistem cu 2.250 de lei
FOTO Grevă de avertisment astăzi în unitățile de învățământ, între orele 11-13/ Profesorii vor sta în clase, dar nu vor ține ore. Elevii nu pot fi trimiși acasă
Ministrul Muncii (PSD) le dă dreptate profesorilor care fac grevă de avertisment: Venim totuşi după doi ani de îngheţări în sistemul de salarizare
OFICIAL Salariile profesorilor cresc de la 1 ianuarie cu doar 4,5%, un sfert din majorarea prevăzută de acum doi ani în Legea salarizării / Majorarea este sub rata inflației de anul trecut


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele mai multe posturi netitularizabile din ultimii 11 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Sunt peste 65.800 de posturi pe perioadă determinată / La Titularizare 2023 s-au înscris sub 32.000 de candidați

Pentru anul școlar 2023-2024 au fost scose la concurs cele mai multe posturi pe perioadă determinată pentru profesori. Este vorba de 65.807, conform calculelor pe baza datelor Ministerului Educației. Concret,…
Vezi articolul

VIDEO Ministrul Educației, despre reforma Titularizării și repetarea examenului pentru profesorii suplinitori: An de an este un nou concurs, la care participă oricine vrea. Postul nu este al tău / Ce facem noi nu este un set de bune practici europene

Acest examen de titularizare este destul de specific pentru noi, nu-l găsești ca practică sau cel puțin ca o practică răspândită la nivel european. Și asta din start mie îmi…
Vezi articolul

Protest al profesorilor pe 4 februarie, în fața Guvernului, față de măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, anunțat de sindicatele din educație – document

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” vor picheta Palatul Victoria marți, 4 februarie. „Salariații din educație nu sunt…
Vezi articolul

Reacția sindicatelor: Angajații din învățământ, „cobaii“ României, solicităm Guvernului reevaluarea deciziei de a deschide unitățile de învățământ ținând cont doar de numărul salariaților vaccinați

Decizia de a deschide unitățile de învățământ ținând cont doar de numărul salariaților vaccinați „ar putea transforma grădinițele, școlile și liceele în adevărate focare de infecție”, susțin într-un comunicat comun…
Vezi articolul