Nepotism la Universitatea de stat „Vasile Alecsandri” din Bacău. Instituția de învățământ este condusă de familia Nedeff – anchetă reporteris.ro

3.301 de vizualizări
Valentin Nedeff / Foto: captură reporteris.ro
Universitatea de stat „V. Alecsandri” din Bacău este condusă de o singură familie, după cum a scris reporteris.ro. Valentin Nedeff este președinte al Senatului, fost rector două mandate, fost decan la Facultatea de Inginerie. Soția sa, Mihaela Nedeff, este administrator-șef la Inginerie.

Potrivit publicației locale, fiul celor doi, Florin Nedeff, a devenit, de câteva luni, profesor universitar plin și prodecan la Inginerie. Cea care l-a numit în funcția de prodecan pe Florin Nedeff este Mirela Panainte, decan la Inginerie și, totodată, fina de cununie a tatălui, președintele Senatului

Într-o postare de pe pagina de Facebook a universității, din noiembrie 2024, fiul, Florin Nedeff, a fost menționat atunci drept conferențiar. Avansarea la statutul de profesor universitar plin s-a petrecut în ultimele luni. „Cu semestrul trecut a intrat profesor full”, a precizat tatăl, Valentin Nedeff.

Un proiect de 17 milioane de euro derulat de universitate cu fonduri PNRR îl are manager pe Florin Nedeff, fiul președintelui Senatului.

Conform sursei citate, Florin Nedeff are o relație cu Diana Mirilă, iar aceasta, brusc, din secretară la o firmă rurală, a devenit lector. Președintele Nedeff are și pentru această promovare o explicație: „A devenit lector anul trecut, prin concurs. A sărit direct lector pentru că avea deja doctoratul. În fiecare semestru avem un număr de posturi la care nu vine nimeni la concurs”.

Citește articolul complet pe reporteris.ro


1 comment
  1. Adăugați la acest articol și clanurile de familii de polițiști sau capitalismul de cumătrie de la vârful instituțiilor școlare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile și primăriile pot depune proiecte pentru dotarea cabinetelor medicale și stomatologice până pe 29 mai, într-un apel de 7,7 milioane de euro / Doar jumătate dintre școlile din România au cabinete medicale

Școlile și primăriile din mediul rural și din regiuni mai puțin dezvoltate ale României pot depune proiecte pentru dotarea cabinetelor medicale și stomatologice școlare sau pentru achiziția de unități mobile…
Vezi articolul

Două treimi dintre participanții la un sondaj online al Federației Asociațiilor de Părinți cred că școala fizică peste rata de infectare de 3 la mie este o decizie bună, iar 53% sunt de acord cu testarea non-invazivă a elevilor la revenirea la școală

Decizia de a menține școlile deschise pentru elevi peste rata de infectare de 3/1.000 de locuitori, adică în scenariul roșu, a fost una benefică pentru învățare, cred 68% dintre părinții…
Vezi articolul