Niciun regret sau părere de rău din partea ministrului Educației după imaginile în care stă pe telefon în timpul discursului elevei de clasa a V-a. Scuza oficialului: Se adunaseră mai multe mesaje

393 de vizualizări
Ministrul Educației Mihai Dimian a fost întrebat de o jurnalistă Antena 3 de ce stătea pe telefon și nu era atent la eleva care i se adresa, în dezbaterea privind sănătatea mintală a elevilor, desfășurată la Parlament, marți. Ministrul nu și-a cerut scuze în niciun fel și a spus că la ora respectivă avea o raportare de făcut pentru jaloane PNRR și era în discuții privind legea salarizării. „În momentul respectiv se adunaseră mai multe mesaje și unele erau legate de aceste urgențe”, a spus Dimian.

Întrebat de ce stătea pe telefon în timp ce o elevă i se adresa în timpul unei dezbateri, ministrul Educației a spus că în ziua respectivă a avut mai multe proiecte importante și urgente la care a lucrat privind cercetarea și fonduri prin PNRR.

„În momentul respectiv se adunaseră mai multe mesaje și unele erau legate de aceste urgențe, proiectul privind digitalizarea cercetării, secretar de stat îmi scria despre asta, colegii care erau la negocieri cu legea salarizării și raportarea la PNRR, care erau până la ora 15:00 și se discuta despre prelungirea termenului până a doua zi, ceea ce s-a și întâmplat și asta s-a întâmplat acolo”, a spus Dimian.

El ținut să precizeze că a vorbit înainte de dezbatere cu elevii, a ținut un discurs și a și răspuns unor intervenții.

Am discutat cu elevii, am avut intervenția mea, am avut răspunsul la câteva intervenții ale elevilor și chiar mi s-a spus de către organizator să-i lăsăm și pe ceilalți, adică să ne limităm intervențiile pentru a-i lăsa și pe ceilalți să intervină”, a spus Dimian.

Răspunsul integral al ministrului Mihai Dimian

„Am răspuns invitației la o dezbatere, invitație din partea parlamentarilor și am spus de la început că având în vedere activitățile din ziua respectivă, mă trezisem la ora 2:00 pentru a lucra la un proiect de lege, un amendament la un proiect de lege, care este urgent, pentru a nu pierde anumiți bani asociați jalonului PNRR pe cercetare. De asemenea, era în discuție și proiectul de lege privind salarizarea din învățământul românesc, dar nu numai, ci colegii mei erau prezenți la aceste prime discuții pe care le aveau acolo. Și la ora 15:00 erau o raportare pentru proiectele PNRL care urmează să intre în negociere cu Comisia Europeană și au fost peste 4000 de proiecte la care s-a lucrat și era termen limită la ora 3:00. Drept urmare, am spus de la început că nu pot sta mai mult de o oră. 

Și de aceea cu mine a fost și secretarul de stat Sorin Ion. În momentul respectiv, în care, repet, după ce am intervenit înainte de eveniment, am discutat cu elevii, am avut intervenția mea, am avut răspunsul la câteva intervenții ale elevilor și chiar mi s-a spus de către organizator să-i lăsăm și pe ceilalți, adică să ne limităm intervențiile pentru a-i lăsa și pe ceilalți să intervină, am depășit, cred că era o oră jumate, nu știu cât, 2 ore. Sigur că e bine să acordăm cât mai mult timp, dar v-am spus că era contextul. De la 2:00 până la ora 21:00 am lucrat pentru educație. 

În momentul respectiv se adunaseră mai multe mesaje și unele erau legate de aceste urgențe, proiectul privind digitalizarea cercetării, secretar de stat îmi scria despre asta, colegii care erau la negocieri cu legea salarizării și raportarea la PNRR, care erau până la ora 15:00 și se discuta despre prelungirea termenului până a doua zi, ceea ce s-a și întâmplat și asta s-a întâmplat acolo. Dacă am răspuns la întrebare sau …” 

Răspunsul ministrului integral în format video
Informații de context

O elevă de clasa a V-a care s-a adresat ministrului Educației, Mihai Dimian, și celor prezenți la o dezbatere privind sănătatea mintală a tinerilor și elevilor, organizată de Comisia pentru Învățământ din Senatul României, a vorbit despre presiunile pe care le resimte din partea școlii, a părinților și profesorilor și a spus că elevii se simt judecați la școală și acasă. „Voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim”, a spus Ilinca. În timpul discursului său ministrul Educației era atent la telefon, după cum se vede în transmisiunea live a dezbaterii organizate în comisia de învățământ din Parlament, marți, 26 mai.

Eleva de clasa a V-a și-a început discursul adresându-se ministrului Educației: „Voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect”, a spus ea.

Pe imaginile din transmisia live a dezbaterii organizate la Comisia de Învățământ din Senat se vede cum ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, stă perioade lungi cu privirea în telefon în timpul intervențiilor elevilor. Momentul a devenit vizibil mai ales la discursul Ilincăi, elevă în clasa a V-a, care a vorbit emoționant despre presiunea din școală, lipsa de sprijin și judecățile permanente la care sunt supuși copiii, încheindu-și intervenția în lacrimi și în aplauzele sălii.

Pe imagini se poate vedea cum moderatorul dezbaterii i-a atras atunci atenția ministrului Dimian, aflat cu ochii în telefon, spunând că eleva a avut „un discurs foarte puternic” și că ar vrea să o invite să ia loc la masă, lucru care s-a și întâmplat.

Ulterior, când Ilinca a luat loc între ministru și moderatorul dezbaterii, la prezidiu, ministrul Mihai Dimian poate fi văzut revenind la telefon, absorbit de activitățile pe device.

Ilinca a spus că „majoritatea copiilor simt o presiune pe ei la școală și urăsc locul acela, pentru că colegii îi judecă în permanență, profesorii nu le acordă niciun pic de atenție iar părinții „ne zic că n-am făcut ceva bine, pun presiune pe noi, ne spun că trebuie să ajungem ceva”.  [Vezi aici discursul integral al elevei]


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *