Noua componență a Comisiei de etică a Managementului Universitar a fost numită: mulți membri din vechea echipă, inclusiv fostul președinte Ciprian Preda, păstrat în pofida unor nereguli semnalate în trecut cu privire la angajarea sa

538 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Componența Comisiei Naționale de Etică a Managementului Universitar (CNEMU), ce ia locul fostului Consiliu de Etică a Managementului Universitar (CEMU), cu atribuții extinse conform noii Legi a învățământului superior, a fost desemnată prin Ordin al ministrului Educației, publicat luni în Monitorul Oficial. În noua formulă au fost numiți membri mai mulți reprezentanți ai fostei echipe, inclusiv cel care a condus CEMU în ultimii ani, Ciprian Preda, în cazul căruia au fost semnalate nereguli privind angajarea sa ca titular în două universități.

Noua Comisie Națională înlocuiește fostul Consiliu, a cărui componență a fost desemnată în 2021, suferind modificări repetate în ultimii ani, inclusiv în 2024. CNEMU este un for care, potrivit Legii învățământului superior din 2023, are atribuții ce influențează aplicarea regulilor de etică în universități, în condițiile în care comisiile de etică din aceste instituții au o importanță sporită în analiza abaterilor de la regulile academice – detalii mai jos.

Membrii noii Comisii Naționale a Managementului Universitar:

membri numiți de Consiliul Național al Rectorilor (CNR):

  • Marcel Dîrja – profesor la USAMV Cluj-Napoca; a fost membru și până în prezent
  • Carmen Viorica Muntean – conferențiară la UMFST Târgu Mureș; a fost membră și până în prezent

membri numiți de Ministerul Educației și Cercetării:

  • Ciprian Ion Preda – conferențiar, Universitatea de Vest din Timișoara; a fost membru și până în prezent, a deținut poziția de președinte CEMU
  • Felicia Cătălina Roșioru – conferențiar, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
  • Ana Claudia Elena Vidat – conferențiar, ASE București

Reprezentant numit de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior:

  • Mihail Anton – profesor, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”; a fost membru și până în prezent

Reprezentant numit de Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului superior:

  • Daniel Mureșan – profesor, UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca; a fost membru și până în prezent

Reprezentant numit de Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare: 

  • Acad. Nicolae Zamfir – vicepreședinte al Academiei Române

Reprezentant numit de federațiile naționale ale studenților:

  • Tamara Ciobanu

În cazul celui care a condus în ultimii ani CEMU, Ciprian Ion Preda, Edupedu.ro a semnalat, în 2021, că un document al Ministerului Educației arăta cum acesta avusese, în anul universitar 2018-2019, calitatea de titular în două universități, lucru ce contravenea legii. Anume, un raport întocmit după un control al Ministerului a Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați constata că Ciprian Preda avusese simultan calitatea de titular în cadrul acestei instituții și la Universitatea de Vest din Timișoara. El aprecia atunci, pentru Edupedu.ro, că „moral, nu există niciun fel de problemă” în această situație și că a „încasat un singur salariu”. Tot în 2021, el era menținut în cadru CEMU, la propunerea MEC, în pofida constatărilor anterioare.

CNEMU, ca for ce înlocuiește CEMU, are, potrivit Legii învățământului superior 199/2023, următoarele atribuții:

„Art. 158: (…)

(4) CNEMU se pronunță asupra litigiilor privind nerespectarea eticii managementului universitar și asupra litigiilor referitoare la încălcarea răspunderii publice.

(5) CNEMU are următoarele atribuții principale:

a) monitorizează punerea în aplicare a politicilor de etică și deontologie universitară la nivelul managementului universitar;

b) realizează auditarea comisiilor de etică universitară din instituțiile de învățământ superior și prezintă un raport anual privind etica managementului universitar și deontologia universitară la nivelul funcțiilor de conducere din sistemul de învățământ superior. Acest raport se face public;

c) constată încălcarea de către o instituție de învățământ superior sau de către rectorul acesteia a obligațiilor prevăzute de prezenta lege și propune ministrului educației aplicarea uneia sau mai multora dintre măsurile prevăzute la art. 174 alin. (5);

d) propune Ministerului Educației Codul-cadru de etică și deontologie universitară, în vederea inițierii de către Ministerul Educației a hotărârii Guvernului privind aprobarea acestuia. Codul-cadru de etică și deontologie universitară va conține inclusiv setul de standarde de referință de etică și deontologie universitară în managementul universitar, care stau, alături de normele de aplicare prevăzute la lit. e), la baza analizei și constatărilor realizate de CNEMU cu privire la nerespectarea eticii managementului universitar;

e) propune Ministerului Educației norme de aplicare pentru Codul-cadru de etică și deontologie universitară;

f) la sesizarea ministrului educației sau a senatului universitar, verifică încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 12 și, în situația în care persoana în cauză se face vinovată, poate propune revocarea din funcția de rector, cu consultarea senatului universitar. În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data eliberării din funcție a rectorului, prin ordin al ministrului educației, senatul universitar are obligația să desemneze un prorector, în calitate de rector interimar, care reprezintă instituția de învățământ superior și care devine ordonator de credite până la confirmarea unui nou rector de către ministrul educației. În termen de 3 luni de la eliberarea din funcția de rector, senatul universitar finalizează procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, și trimite spre confirmare ministrului educației dosarul privind confirmarea noului rector;

g) analizează și soluționează, după caz, contestațiile la deciziile comisiilor de etică universitară de la nivelul instituțiilor de învățământ superior.”

Ordinul publicat în Monitorul Oficial, integral:

Foto: © Fizkes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. La vremuri noi, tot noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu: Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă. Elevii suferă nu din cauza profesorilor, ci din cauza lui Iohannis și a guvernelor sale, începând cu guvernul Ponta și terminând cu guvernul Ciucă

„Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă, cel puțin în București, Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Brașov. Masiv, adică cel puțin 20-30.000, până la satisfacerea a…
Vezi articolul

Premiile pentru elevii olimpici vor fi mărite: 1.000 de lei – premiul I, 700 de lei – premiul al II-lea și 500 de lei – premiul al III-lea, prevede un proiect de ordonanță de urgență / Creșterea alocației pentru cazare și hrană la 200 de lei pe zi

Cuantumul pentru premiile elevilor olimpici va fi mărit, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență ce a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Astfel, elevii care obțin premiul…
Vezi articolul

„Pachet pentru Educație” destinat întăririi competențelor de bază și sprijinului pentru profesori – pe agenda de lucru a Comisiei Europene în 2026, anunță vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu

Un „Pachet pentru educație” se numără printre cele patru direcții de acțiune pentru vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu educația, Roxana Mînzatu, în anul 2026, potrivit unui anunț făcut de aceasta…
Vezi articolul